Bilete mai ieftine la CFR Călători, în perioada Paştelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
tren Sageata_busines.jpg

CFR Călători a anunţat că, pentru minivacanţa prilejuită de Sărbătorile de Paşte şi 1 Mai, va suplimenta numărul trenurilor pentru rutele la care se înregistrează cele mai mari solicitări, referindu-se la destinaţii precum muntele şi litoralul.

„În perioada 26 aprilie – 1 mai vor fi suplimentate cu vagoane trenurile către cele mai solicitate destinaţii pentru petrecerea sărbătorilor Pascale şi turism.

În plus, faţă de trenurile existente în graficele de circulaţie, vor fi asigurate legături cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi / Suceava, Timişoara Nord, Arad, Baia Mare, Cluj Napoca, Braşov spre Constanţa şi staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia (click Anexă)”, a informat compania.

Tarife

Pasagerii pot beneficia de reduceri importante prin alegerea ofertei tarifare potrivite, cu diversele discounturi acordate. De exemplu, pentru călătoria dus-întors se acordă o reducere de 10%, preţul pentru ruta Bucureşti – Constanţa şi retur la tren IR, clasa a 2-a, fiind de 108,10 lei.

De asemenea, studenţii pot călători gratuit conform legii. Totate reducerile sunt prezentate în detaliu pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic local/ Oferte.

La călătoria cu trenurile InterRegio care circulă pe secţia Constanţa – Mangalia vor fi aplicate, în perioada minivacanţei, reduceri între 48% şi 56% pentru biletele la tarif întreg şi copil, clasa a 2-a, iar tariful de rezervare a locului se achită integral. La aceste trenuri InterRegio vor fi valabile şi abonamentele pentru tren Regio emise pentru ruta Constanţa – Mangalia şi retur.

Pentru evitarea aglomeraţiei din ziua plecării trenului, recomandăm pasagerilor să-şi procure din timp legitimaţiile de călătorie. Acestea pot fi achiziţionate cu anticipaţie:  online de pe www.cfrcalatori.ro; de la automatele de vânzare bilete din gări; de la automatele ZebraPay; direct de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR; de la distribuitori autorizaţi (agenţii de turism).

Programul agenţiilor de voiaj CFR de Paşte şi 1 Mai

Vor fi deschise punctul de lucru din Aeroportul Otopeni şi agenţiile de voiaj CFR Călători din Carrefour Colentina şi Titan din Bucureşti, Iulius Mall din Iaşi, conform programului de lucru al centrelor comerciale, iar restul agenţiilor vor fi închise. 

Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pasagerii să se asigure că au achiziţionat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii sunt rugaţi să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcălători.ro, să ne contacteze la numărul de telefon 021/9521 sau să se adreseze personalului nostru din staţii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite