Aproape două milioane de pensionari vor primi pe e-mail informări de la Casele de pensii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Aproape 2 milioane de pensionari vor primi pe mail informări de la Casele de pensii, potrivit unui proiect de lege aprobat miercuri de senatori.

„Din numărul total de 4,66 milioane de pensionari aflaţi în plată în luna februarie 2021, aproximativ 40% primesc pensia prin virament bancar. Pentru aceştia, CNPP transmite odată cu virarea sumelor în cont şi documentele de informare (talonul mov) cu privire la sumele plătite” în format fizic (hârtie), prin Poşta Română, pentru a fi înmânate lunar la domiciliul/reşedinţa lor”, se arată în nota de fundamentare a proiectului pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Propunerea legislativă aprobată de senatoriare în vedere modificarea legii nr. 263/2010 privind sistemul

unitar de pensii publice, prin introducerea posibilităţii transmiterii, de către Casa Naţională de Pensii Publice, la cerere, în format electronic (prin e-mail sau în contul oniine deschis în portalul CNPP) a documentului care face dovada plăţii (talonul mov) - pentru pensionarii care au optat pentru plata în cont curent sau cont de cârd. Transmiterea se va face în luna următoare înregistrării cererii. Transmiterea documentului în format electronic devine o opţiune, nu o obligaţie.

Astfel, proiectul prevede următoarele:

(7) Casa Naţională de Pensii Publice transmite, la cerere, în format electronic, pe email sau în contul on-line deschis în portalul CNPP, documentul de informare cu privire la sumele plătite beneficiarilor care au optat pentru efectuarea plăţii drepturilor prevăzute la alin. (1) şi (2) în cont curent sau în cont de card.

(8) Transmiterea documentului de informare cu privire la sumele plătite se va face începând cu luna următoare înregistrării cererii, în maximum 48 de ore de la efectuarea plăţii drepturilor în cont curent sau cont de card.

(9) Documentul de Informare cu privire la sumele plătite transmis în format electronic produce efecte juridice identice cu documentul de informare cu privire la sumele plătite transmis lunar la domiciliu sau, după caz, la reşedinţă prin serviciul de corespondenţă standard.

(10) Documentul de informare cu privire la sumele plătite, în format electronic, este acceptat ca document valid în relaţia cu toate instituţiile şi autorităţile publice.

Instituţiile şi autorităţile publice care îl solicită nu vor condiţiona oferirea de informaţii sau de servicii de prezentarea documentului în format fizic.

(11) Documentul de informare cu privire la sumele plătite, în format electronic, va conţine cel puţin un element de identificare unică.

(12) Casa Naţională de Pensii Publice va arhiva documentele de informare cu privire la sumele plătite, transmise în format electronic, în conformitate cu prevederile Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată, în condiţiile tehnice stebilite de Legea nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, republicată.

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie adoptat şi de Camera Deputaţilor, urmând să intre în vigoare în 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite