ANALIZĂ România este un dezastru la exporturi

ANALIZĂ România este un dezastru la exporturi

Exporturile per capita realizate de companiile din România sunt cele mai mici din regiune, primele 100 de companii realizează 50% din total exporturi, iar în ţara noastră există o singură firmă exportatoare la patru importatoare, arată o analiză realizată de Consiliul de Programare Economică.

La finalul anului 2018, exporturile României erau de peste 67,7 miliarde euro, cu peste 30 de miliarde euro mai mari comparativ cu anul 2010 şi cu 10 miliarde de euro peste nivelul celor din 2016.

„Chiar dacă ritmul de creştere a fost unul încurajator, sprijinit de mai mulţi factori (deprecierea treptată a monedei naţionale, îmbunătăţirea structurii exporturilor din perspectiva intensităţii tehnologice a bunurilor exportate, revenirea cererii externe din partea zonei euro, diversificarea regiunilor către care s-au orientat exportatorii), în România persistă în continuare probleme structurale importante”, arată analiza realizată de asist.univ.dr. George Ştefan, Membru al CPE, o instituţie din cadrul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP).

Potrivit acesteia, exporturile per capita realizate de companiile din Romania sunt cele mai mici din regiune, concomitent cu nivelul stocului de investiţii străine directe (ISD) per capita, care de asemenea ne poziţionează pe ultimul loc din regiunea Europei Centrale şi de Est. Nivelurile cele mai ridicate ale ISD per capita se înregistrează în Cehia, Ungaria şi Slovacia, în timp ce exporturile cele mai ridicate per capita sunt în aceleaşi state, cu menţiunea că pe primul loc se situează Slovacia, urmată de Cehia şi Ungaria.

În plus, datele la nivelul anului 2017 ne arată că distribuţia exporturilor în rândul companiilor din România este una extrem de inegală atât în ceea ce priveşte capitalul (străin/autohton) cât şi în ceea ce priveşte ponderea exportului realizat de primele 1.000 de companii în total exporturi. Astfel, la finalul anului 2017, dintr-un total 22.608 firme, in jur de 5.160 erau cu capital integral străin, în timp ce peste 14560 de companii erau cu capital integral românesc.

Totodată, trebuie remarcat că toate companiile străine – chiar dacă reprezintă doar 23% din total număr exportatori –, realizau în anul 2017 peste 60% din exporturi (aproape 38 miliarde euro potrivit Institutului Naţional de Statistică), în timp ce companiile cu capital integral românesc (64,4% din total companii) realizează 13% din valoarea totală a exporturilor (sau 8,1 miliarde euro.

Un alt aspect se referă la inegalitatea exporturilor şi la faptul că această inegalitate s-a păstrat de-a lungul anilor, mai arată raportul. Se constată că în România primele 100 de companii (respectiv 0,04% din total companii) realizează 50% din total exporturi, ceea ce înseamnă că restul de 99,96% din companii împart diferenţa de 50% din exporturi. Şi mai important, primele 1.000 de companii cu cele mai mari exporturi (respectiv 4,4% din total companii exportatoare) au realizat în 2017 aproape 83% din totalul exporturilor, ceea ce înseamnă că restul de 17% din exporturi este realizat de 95,6% din totalul companiilor.

Un ultim aspect tratat se referă la numărul de firme exportatoare, care în România este considerabil mai mic comparativ cu celelalte state din regiune. Problema principală se referă la numărul extrem de mic de firme care ies pe pieţele externe comparativ cu numărul firmelor care sunt importatoare. România are cea mai mare rată în ceea ce priveşte numărul de firme importatoare raportat raportat la numărul de firme exportatoare. Cele mai recente date disponibile arată că în România există un raport de o firmă exportatoare la 4 importatoare, în timp ce în celelalte state acest raport este mult mai mic.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: