Amânarea plăţii utilităţilor, o idee bună care riscă să dea greş

Amânarea plăţii utilităţilor, o idee bună care riscă să dea greş

Amânarea plăţii utilităţilor nu îi ajută doar pe cei vulnerabili FOTO Adevarul

Parlamentul a adoptat vineri un proiect PSD, ALDE şi Pro România prin care românii şi companiile pot solicita, pentru o perioadă de trei luni, amânarea plăţii facturilor lunare la utilităţi, respectiv: „apă-canal, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice şi de internet, cablu TV, cu excepţia serviciilor de voce şi de date mobile”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Beneficiarii pot fi persoanele fizice, afectate „direct sau indirect de măsurile impuse de autorităţile competente, pe perioada stării de urgenţă”, dar şi operatori economici a căror activitate „a fost oprită sau [ale] căror venituri sau încasări s-au diminuat cu minimum 15% în luna în curs, raportat la media celor două luni anterioare”. După expirarea perioadei de trei luni, sumele scadente urmează să fie plătite eşalonat, în 12 luni după aceea, fără dobânzi şi penalităţi.

Proiectul a fost atacat deja la Curtea Constituţională a României de către PNL, liberalii afirmând că măsura deschide calea unor «facilităţi», care în final, vor fi suportate tot de cetăţeni, în factura mai costisitoare la utilităţi”.

Energy Policy Group (EPG), un think-tank specializat în politici energetice, afirmă că, de fapt, ideea este bună, având incontestabile merite de protecţie socială şi de eficienţă macroeconomică, ea fiind aplicată în prezent, cu unele diferenţe, în state industrializate ce au fost puternic lovite de criza Covid-19, precum Italia şi Spania.

Pe de altă parte, implementarea ei cu succes depinde esenţial de buna delimitare a categoriei beneficiarilor actului normativ, afirmă specialiştii. Or, mai ales din acest punct de vedere, potenţiala lege riscă, într-adevăr, să aibă efecte neintenţionate majore.

Conform Expunerii de motive publicate pe site-ul Camerei Deputaţilor, proiectul de lege „are în vedere situaţia financiară dificilă în care se află multe gospodării din România” din cauza crizei covid-19 şi, pe de altă parte „deficitul de lichiditate cu care se confruntă companiile din România şi ponderea ridicată a cheltuielilor cu utilităţile în total cheltuieli.”

În ceea ce-i priveşte pe consumatorii casnici, numărul celor aflaţi în şomaj tehnic şi al celor cu activităţi independente grav afectate de îngheţarea cvasi-generală a activităţii economice este, cu siguranţă, în creştere. În realitate, sunt bune motive să credem că numărul lor cumulat nu va atinge un vârf înainte de mijlocul lunii mai sau mai târziu – ceea ce ridică problema distinctă a intervalului optim de aplicabilitate a acestei iniţiative de susţinere economică; este mai potrivit, de fapt, ca o astfel de lege să intre în vigoare la 1 iunie sau 1 iulie, consideră EPG.

Potrivit proiectului de lege, toate persoanele fizice afectate „direct sau indirect” de restricţiile impuse pe timpul crizei pot solicita amânarea plăţii facturilor la utilităţi pentru trei luni. Formularea este atât de vagă încât oricine se poate încadra, ceea ce ridică atât o problemă de „hazard moral”, cât şi una de alocare ineficientă a fondurilor publice pe timp de criză, susţin specialiştii.

Ţinând cont că ne apropiem de începutul sezonului cald, cu consum energetic considerabil diminuat în segmentul rezidenţial, dar şi de faptul că preţurile energiei au scăzut semnificativ pe fondul prăbuşirii consumului, factura medie cumulată pe un trimestru în această perioadă pentru o gospodărie medie la energie electrică şi gaze naturale va fi în jur de 450 de lei. Amânarea de la achitarea unei astfel de sume trebuie să fie o opţiune doar pentru consumatorii casnici care au probleme financiare cu adevărat grave.

Din acest punct de vedere, era mai potrivită formularea din varianta iniţială, adoptată de Senat, a articolului 4 din proiectul de lege, care delimitează beneficiarii casnici astfel: „persoane fizice aflate în şomaj tehnic şi care încasează o indemnizaţie lunară inferioară salariului minim pe economie, persoane fizice ce desfăşoară activităţi, altele decât munca salariată, şi care nu mai pot fi desfăşurate ca urmare a măsurilor impuse de autorităţile competente”.

În acelaşi timp, legea trebuie să-i aibă ca beneficiari şi pe toţi cei care, din diferite motive, aveau deja un venit sub nivelul salariului minim pe economie, precum şi pe cei care nu înregistrează deloc venituri şi care, în practică, muncesc nefiscalizat („la negru”), pe baza unei adeverinţe pe care ANAF o poate emite imediat.

Adăugarea, la alin. (7) al art. 4 a variantei promulgate de plenul Parlamentului a cerinţei ca Guvernul să definească „până la data de 1 mai 2020 consumatorul vulnerabil”, cu o schemă de ajutor pentru această categorie socială este de bun augur, chiar dacă termenul solicitat pare nerealist de scurt. Introducerea unui mecanism eficient de protecţie a consumatorilor vulnerabili de energie, care reprezintă, la o estimare grosieră, cel puţin 20-25% din populaţia ţării, este un obiectiv asumat al guvernului actual, dar şi o condiţie esenţială de bună funcţionare a pieţelor liberalizate de energie.

Trebuie adăugat şi faptul că, prin Ordonanţa Militară 4/29.03.2020 se plafonează preţurile la utilităţi „în perioada stării de urgenţă” la nivelul celor de la data intrării în vigoare a actului normativ. Prin urmare, este deja asigurată o protecţie nediferenţiată a tuturor consumatorilor de energie din ţară, casnici şi non-casnici, ceea ce limitează urgenţa de a introduce un mecanism separat de protecţie a consumatorului vulnerabil pe durata stării de urgenţă. Acesta trebuie însă introdus imediat după încetarea stării de urgenţă, susţine EPG.

Cu toate acestea, trebuie să distingem între rolul mecanismului de protecţie socială a consumatorilor vulnerabili, care trebuie să fie unul permanent şi alimentat din surse bugetare dedicate şi dimensionate la funcţionarea „normală” a economiei, şi măsura de criză a protecţiei consumatorilor casnici cu dificultăţi economice majore, dar tranzitorii.

În ceea ce priveşte consumatorii non-casnici, din nou, cerinţele de „calificare” a beneficiarilor din proiectul de lege au devenit mult mai laxe decât cele din varianta Senatului. Astfel, proiectul de lege trimis la promulgare se referă la operatorii economici a căror activitate „a fost oprită sau [ale căror] venituri sau încasări s-au diminuat cu minimum 15% în luna în curs, raportat la media celor două luni anterioare”. Dar o scădere lunară de venituri sau încasări de 15% este uşor de instrumentalizat de către majoritatea agenţilor economici, prin relativ uşoare amânări la nivelul fluxului de numerar. Dacă varianta Senatului era prea drastică în acest sens – „încetarea totală a activităţii” – s-ar fi impus un nivel minim de diminuare a încasărilor sau veniturilor de 50%, raportat la media ultimelor şase luni, nu doar două luni de activitate.

Dar mai important de atât este faptul că un astfel de mecanism tranzitoriu de protecţie economică s-ar aplica în mod justificat doar IMM-urilor, nu şi marilor companii – şi, în mod cert, nu marilor consumatori de energie, pentru care pot fi utilizate mijloace complet separate de protecţie şi stimulare economică din partea statului. Să explicăm de ce.

Pentru consumatorii casnici şi IMM-uri, amânarea plăţii facturii la energie reprezintă un mijloc prin care acestora le rămâne la dispoziţie o mai mare lichiditate financiară cu care să-şi acopere nevoi stringente şi pe care să o injecteze în economie. Pe de altă parte, companiile de furnizare de energie (care operează în regim reglementat pentru consumatori casnici ce nu au încheiat contracte pe piaţa concurenţială), pot primi de la stat, în mod excepţional, credite cu dobândă nulă pentru a-şi finanţa costurile de operare şi de achiziţie a energiei de pe pieţele angro, corespunzător volumului necesar de energie (electricitate, respectiv gaze naturale) acoperirii consumului realizat de consumatorii casnici şi non-casnici ce optează pentru amânarea plăţii facturilor, cu avizul ANRE.

Tot ANRE este instituţia care oferă furnizorilor garanţia că facturile restante vor putea fi recuperate în intervalul de timp prevăzut de lege – i.e. în 12 tranşe lunare egale, după expirarea intervalului legal de amânare al plăţilor. Aşa cum observă Catherine Wolfram de la Universitatea Berkeley, aceasta revine la a utiliza companiile de utilităţi ca bănci: „Avantajul este că pentru companiile de utilităţi este foarte uşor să obţină împrumuturi şi să le injecteze în economie, [dat fiind] că au bancabilitate bună, mai ales pentru credite ale căror condiţii de returnare sunt garantate de reglementator”.

Dar marile companii consumatoare de energie au posibilitatea de a accesa direct fonduri dedicate de sprijin şi de stimul economic. Este lipsit de sens ca problemele lor de lichiditate să fie abordate prin amânarea plăţii facturilor. În plus, dezechilibrele pe care le-ar crea în balanţa de plăţi a furnizorului de energie ar fi enorme. Aşadar, conform EPG, proiectul de lege ar trebui revizuit:

  • trebuie să reintroducă condiţii mai bine circumscrise – pe de o parte, mai restrictive, pe de altă parte, mai generoase – pentru beneficiari;
  • agenţii economici incluşi să fie limitaţi la IMM-uri;
  • intervalul de aplicare ar trebui să fie iunie-august sau iulie-septembrie, pentru a permite intrarea în acest mecanism de protecţie şi a celor care, în mod previzibil, vor îngroşa în săptămânile viitoare rândurile persoanelor fizice şi juridice serios afectate de criză;
  • cerinţele de calificare trebuie să fie cât mai nebirocratice, prin urmare cât mai clare şi mai rezonabile, pentru a putea fi procesate cu uşurinţă de companiile de furnizare care vor colecta cererile de amânare a plăţilor.

„Urmărind parcursul proiectului de lege în etapele sale parlamentare succesive, este frapant cum o idee utilă şi justificată ajunge să fie distorsionată pe traseu prin modificări şi adăugiri ce o îndepărtează aproape total de la scopul iniţial. Astfel, dintr-un instrument de protecţie socială tranzitorie şi mărginită la consumatorii casnici afectaţi de scăderea semnificativă a veniturilor personale, propunerea legislativă a ajuns, de fapt, să includă toţi consumatorii casnici – inclusiv pe toţi cei care nu au nici o dificultate reală de plată a facturilor la utilităţi – şi pe marii consumatori de energie”, conchid specialiştii Energy Policy Group.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: