Signa încearcă să recupereze banii pierduți în urma colapsului companiei: mobilierul, scos la licitație

0
Publicat:

Sute de obiecte, pornind de la scaunele de piele ale membrilor Consiliului de Administraţie al grupului imobiliar austriac Signa şi până la periile de toaletă de la birourile companiei, au fost scoase la licitaţie într-un moment în care investitorii vor încerca să recupereze o parte din miliardele pierdute în urma colapsului companiei.

foto machetă în formă de casă
Signa scoate la licitație obiectele de mobilier pentru a-și recupera pierderile

Procedura de vânzare în regim accelerat, care a demarat vineri în regim online şi este supervizată de un oficial desemnat de tribunalul care se ocupă insolvenţa Signa, scoate la lumină o prăbuşire dramatică a unei companii care odată deţinea în portofoliul său inclusiv celebra clădire Chrysler din New York.

Însă, valoarea bunurilor scoase la vânzare, inclusiv preşuri de la intrare, umeraşe şi papetărie cu sigla Signa, nu reprezintă decât o foarte mică parte din miliardele de euro pe care dezvoltatorul imobiliar le datorează creditorilor.

Bănci, companii de asigurări, fonduri de pensii şi alţi investitori îşi „ling acum rănile”, după ce Signa, un grup înfiinţat de Rene Benko şi care regrupează aproximativ 1.000 de companii, a depus anul trecut cererea de intrare în insolvenţă, cu datorii de aproximativ cinci miliarde de euro.

Peste 460 de obiecte vor fi vândute la primele trei runde de licitaţii, oferind o idee despre centrul de putere al lui Rene Benko”, susţine casa de licitaţii Aurena.

Printre cele mai preţioase obiecte scoase la licitaţie se numără o masă de conferinţe cu o lungime de opt metri, care în prezent este evaluată la 3.400 de euro.

Ofertele online vor fi acceptate până la data de 19 ianuarie iar câştigătorii se pot aştepta să intre în posesia suvenirurilor de la fostul cartier general al Signa în luna martie. 

Licitația de obiecte de mobilier vine după ce grupul imobiliar austriac Signa a cerut la finele lunii noiembrie intrarea în insolvență, după ce încercările de ultim moment de a obţine finanţare de urgenţă au eşuat, devenind astfel unul dintre cele mai mari dezastre imobiliare de la criza financiară globală.

Grupul Signa, care are numeroase subsidiare în diverse ţări, avea nevoie de 600 milioane de euro pentru rezolvarea necesarului de lichidităţi pe termen scurt. Signa este proprietarul clădirii Chrysler din New York, al magazinului Selfridges din Marea Britanie, al unor centre comerciale de lux în Viena şi al celui mai mare lanţ de magazine din Germania, transmit Reuters și Bloomberg.

Conducerea Signa Holding GmbH a solicitat intrarea în insolvenţă miercuri la Viena, obiectivul fiind de a gestiona restructurarea în calitate de debitor în posesie. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite