Schema de ajutor pentru industria HoReCa. Care este noua perioadă de înscriere şi câţi bani ar urma să primească beneficiarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Ministerul Economiei lansează, marţi, schema de ajutor pentru HoReCa, iar formularul de înscriere va rămâne activ timp de 22 zile calendaristice, până la data de  20 IULIE 2021, ora 20.00, cu posibilitatea prelungirii perioadei de înscriere.

Potrivit ME, cursul de schimb utilizat în implementarea schemei de ajutor de stat este cursul Băncii Naţionale a României 1 EURO = 4.9260 RON

Ordinea în care se înscriu potenţialii beneficiari ai schemei nu este relevantă. Schema nu este făcută pe principiul primul venit, primul servit. Întreaga suma alocată se împarte proporţional tuturor beneficiarilor eligibili.

„Aplicanţii care şi-au creat deja profil, user şi parolă în cadrul platformei în vederea primirii unui ajutor de stat în baza OUG nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operational Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene, cu modificările şi completările ulterioare, vor putea folosi respectivul profil în cadrul Schemei HoReCa.”, transmite sursa citată.

„Pandemia COVID-19 reprezintă un şoc major pentru economia globală, dar şi pentru economia naţională. În acest context, industria turistică, structurile de cazare, structurile de alimentaţie, agenţiile de turism, sunt printre cele mai afectate ramuri ale economiei naţionale.Acest lucru a fost cauzat de restricţiile impuse de Guvernul României în timpul stării de urgenţă şi în timpul stării de alertă”, se arată în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 224/2020.

Schema de ajutor pentru industria HoReCa prevede despăgubiri de 20% din diferenţa între cifra de afaceri din 2020 şi cea din 2019. Potrivit ministrului Econoimiei, Claudiu Năsui, procedura a fost simplificată, este 100% online şi cu „maxim 3 documente” care vor fi solicitate firmelor ce doresc să fie cuprinse în acest program.

1. Cerere;

2. un raport făcut de un expert contabil, care să certifice cifra de afaceri aferentă codului CAEN;

3. autorizaţia de funcţionare pentru 2019 şi 2020, dacă acestea nu sunt emise de ministerul economiei, antreprenoriatului şi turismului.

Bugetul Schemei este estimat la 500 milioane euro, echivalent în lei. Sumele se asigură de la bugetul de stat prin bugetul MEAT, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate cu această destinaţie şi/sau din fonduri externe. 

Schema se derulează până la 31 decembrie 2021, plata sumelor corespunzătoare urmând a fi realizată până cel târziu la data de 30 iunie 2022, în limita creditelor bugetare. Prin implementarea măsurii se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr maxim de 74.000 de beneficiari.

Citeşte şi: Modificări importante la schema de ajutor HoReCa. Care este perioada de înscriere şi ce documente sunt necesare

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite