Satul românesc autentic, între tradiţii şi... rigorile integrării

În timp ce tot mai mulţi ciobani din Măţău pleacă la ferme de oi din Grecia, Franţa sau Corsica, sătenii rămaşi acasă speră să le vină bani din turism

Tulcea. Ar ajunge şi acum, spun crescătorii de animale, însă trebuie respectate nişte norme care presupun investiţii mari, pe care nu şi le pot permite.
Produsele tradiţionale, greu de comercializat
"Înainte de "89 aveam bani depuşi la CEC pentru Dacie. Mi-am cumpărat tractor nou de la Braşov şi mi-au mai rămas şi bani", îşi aduce aminte Vicuţă Marinescu, crescător de oi din tată în fiu. Acum mai are-n bătătură doar 100 de capete şi, deşi mărturiseşte că scoate de pe urma lor doar cât să trăiască, spune că nu se poate lăsa de "meserie". Cu toate acestea este conştient de faptul că îi va fi din ce în ce mai greu, pentru că nu va putea ţine pasul cu tot ce presupune integrarea şi că nu-şi va mai putea comercializa produsele în piaţă, ca şi până acum. "Om vedea ce-o mai fi. Dar ce cer ei nu se poate face. Suntem prea săraci ca să avem atâţia bani cât ar trebui să cheltuim, ca să respectăm legea", spune nea Vicuţă, dând un exemplu la îndemână. "Aş putea face un saivan fain cu 180, hai 200 milioane de lei. Dar să-l fac cum cer ei mi-ar trebui 500 de milioane. De unde?", se întreabă crescătorul de oi care-şi aduce aminte că, atunci când avea de trei ori mai multe oi, muncea aproape la fel de mult ca şi acum. Aşa l-a găsit integrarea pe Vicuţă Marinescu şi nu se sfieşte să spună că ar pleca şi el la una din microfermele din Franţa, Italia, Grecia sau Corsica, unde se caută ciobani. "Io, poate n-oi pleca, până la urmă, că parcă tot nu-mi vine să las totul de izbelişte. Dar p-ăl mic nu l-oi opri, dac-o vrea să se ducă", spune nea Vicuţă, recunoscând că munca nu mai este la fel de bine plătită ca altădată. "Ne cer să plătim impozite, nu zic ba, dar să ne asigure o piaţă de desfacere. Io dau brânza cu 130 de mii, iar în piaţă o vinde intermediarul cu 180.000 de lei. Kilu' de lână e 25.000 de lei, iar pe miel iau primăvara în jur de un milion. Îmi dă statul subvenţie de 200.000 de lei pe oaie, că am peste 50, dar cheltui peste 1,2 milioane de lei, cu una, pe an. 150.000 de lei păşunatul primăvara şi 250.000, vara, 800.000 iernatul şi 25.000 de lei pe oaie, tunsul. Başca tratamentul, vreo cinci milioane m-a costat, în total, şi tot mi-au avortat oile", explică crescătorul de oi. Acesta ştie că nu mai poate vinde brânza oricum, căci trebuie ambalată şi etichetată.
Acciza nou introdusă duce la dispariţia rachiului de prună
"Nici Fiscul nu ştie deocamdată cum se va proceda. Dacă e să vorbim strict după lege, acciza va fi de 50.000 de lei la un litru. Păi un litru de ţuică costă acum 60.000 de lei. Cine o va mai cumpăra cu 110.000? O să punem cazanul la muzeu, pentru că nu o să mai fie avantajos", spune Gheorghe Şucu, "patron" de povarnă. Anual, aici se făceau în jur de 300-400 de cazane de ţuică pe an. Cum de la un cazan de 34 de găleţi de borhot de prune (n.r.- aproximativ 340 kg) se scoteau 70-80 de litri de ţuică, asta însemna în jur de 3.200 de vedre de rachiu anual, adică vreo 32.000 de litri. "Cel puţin, în acest moment, eu nu ştiu cum se va proceda. Se va plăti acciză indiferent de cantitatea de ţuică produsă, aşa cum se aude, sau se va plăti acciză la jumătate pentru mai puţin de 50 de litri de ţuică produsă anual, aşa cum zice legea? Nu ştiu nici dacă vor pune alcoolmetru la cazan, sau nu", spune "povarnagiul", amărât în primul rând că nu sunt informaţi. "Acum nu sunt cazane de ţuică în sat, pentru că toţi făceau la mine. Dacă se va băga, într-adevăr, acciză, oamenii îşi vor face cazane, şi-şi vor scoate ţuica acasă la ei", mai spune Şucu.
Zeci de ciobani au plecat să crească oile grecilor
Cum ţuica nu se va mai putea vinde, la fel nici brânza sau alte produse, tot mai mulţi săteni se gândesc serios la varianta "emigrării". "Sunt vreo 30 de persoane plecate în acest moment la microferme de creşterea oilor din Grecia, Corsica, Franţa sau Italia. Cu siguranţă vor pleca şi mai mulţi, dacă nu vor mai putea câştiga aici cât să trăiască", spune primarul din Mioarele, Poştoacă Damian Ion. Acesta afirmă că din cei aproximativ 1.800 de oameni, câţi sunt în comună, doar 30% au serviciu - majoritatea sunt paznici de noapte, restul trăind doar din creşterea animalelor. "Dacă nu mai e profitabil să-şi crească propriile oi, or să se ducă ciobani la alţii. Este firesc să-şi asigure traiul", este de părere primarul, care apreciază faptul că integrarea va duce la creşterea competitivităţii, dar.... "Trebuie respectate nişte tradiţii, nu trebuie să luăm doar ce este rău de la străini. Statul nu trebuie să impună oamenilor anumite lucruri, trebuie să le lase libertate, că altfel toate tradiţiile astea vor muri", consideră primarul, care crede cu tărie că, în acest context, viitorul locului nu va mai fi ţuica sau brânza de burduf, ci agroturismul.

Agroturismul ar putea salva zona
În curând Măţăul, şi toată comuna Mioarele, ar putea înflori, dar din alte surse: turismul. "Sper ca acest vis al meu, pe care l-am avut de la început (primarul se află la cel de-al treilea mandat, consecutiv), să devină în curând realitate. Sunt în curs de construcţie mai multe pensiuni, iar cu toţii ne punem speranţa în pârtia de schi", anticipează primarul, fără a da însă mai multe amănunte. Ne asigură că va fi o mare surpriză în zonă, iar turiştii vor fi foarte mulţumiţi. Pârtia de schi, dotată cu instalaţie de transport pe cablu şi tunuri de zăpadă artificială este rezultatul, încă nefinalizat, ce-i drept, al unei investiţii de câteva sute de mii de euro, realizată de câţiva oameni de afaceri din zonă. "Personal, cred că e singura noastră şansă să nu intrăm într-un declin major. Nu are rost să plângem după trecut, ci să facem ceva realist, de viitor", consideră primarul Poştoacă. Zona care în curând va "arăta" şi o altă faţă a Măţăului - una modernă, de viitor - se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 20 de hectare. Va avea, pe lângă pârtia de schi ce va fi funcţională în maximum două săptămâni, şi mai multe cabane şi pensiuni. "Trei lacuri, dragate, vor constitui atracţia pe timp de vară. Aici se putea pescui anul trecut. Anul acesta, pe insuliţa din mijlocul unuia se va construi un restaurant, iar pe marginea lui vor fi peşti", ne-a povestit primarul despre doar câteva dintre planurile de dezvoltare ale zonei.

La Măţău n-a ajuns niciun leu european
De fondurile de miliarde de euro destinate agriculturii, sătenii au auzit doar la tv sau radio. Nimeni din satul lor sau alte cinci sate alăturate nu a obţinut vreun leuţ european. "Am putea face şi noi, poate, produse competitive. Dar nu avem bani. Iar fondurile europene nu au ajuns deloc aici. Nu ne încadrăm. Condiţiile sunt prea drastice, micii producători nu au acces la ele", spune şi Bălăceanu Victor, 60 de ani, profesorul de matematică al satului, dar şi crescător de oi. "Am umblat să iau un fond d-ăsta, dar nu am reuşit. Se dau bani într-adevăr ţăranilor, dar doar celor care au ferme. Micii producători vor muri. După mine, rezistăm 5, maximum 10 ani, pentru că 90% din noi nu au putere economică. Nici cu Fermierul nu a ieşit nimic, aşa că pot spune că fondurile astea nu sunt folositoare micilor producători", spune profesorul, recunoscând în acelaşi timp că subvenţiile pentru electroutilaje sau mulgătoare au fost foarte folositoare. "Ar trebui ca statul să facă ceva în aceste zone, pentru că aici, spre exemplu, nu există posibilitatea înfiinţării fermelor. Suprafeţele de teren sunt mici", apreciază Bălăceanu, susţinând că "de sus, de la Palatul Victoria, se spun o grămadă de lucruri, fără să se ştie realitatea din teren". "Nici ei nu ştiu întotdeauna cum stă treaba. Te duci să-i întrebi dacă poţi să iei bani pentru anume lucru, dar te pun pe drumuri, să le aduci sute de hârtii, după care îţi spun că trebuie să ai cursuri de specialitate", acuză profesorul atât birocraţia, cât şi necunoaşterea noilor legi, chiar de funcţionari.

Măţău- cel mai înalt deal din ţară
Comuna Mioarele se află la poalele Carpaţilor Meridionali, în Subcarpaţii Getici, la o altitudine ce variază între 650 şi 1.000 de metri. Aflată la doar şapte kilometri de oraşul Câmpulung Muscel, comuna Mioarele are o suprafaţă de 32 kilometri pătraţi şi este formată din satele Măţău (n.r. - reşedinţa comunei, aflat pe dealul cu acelaşi nume), Suslăneşti, pe valea râului Argeşel, Coceneşti, Chilii, Foleşti şi Aluniş.
Satul Măţău este situat pe Dealul Măţău, cel mai înalt deal din România, având o altitudine de 1.017 m.
Un studiu din 1933 spunea că Mioarele este comuna cu cei mai mulţi intelectuali din ţară. Chiar dacă tot mai mulţi pleacă în oraşe mari, oamenii se pot lăuda încă cu consăteni consacraţi în varii domenii.

Şi nea Nelu poştaşu' a fost cioban
Ion Olteanu, cunoscut de toată lumea drept "nea Nelu poştaşu'" a fost în urmă cu 20 de ani cioban. În urma unei dispute cu fosta Securitate, el s-a retras în munţi, de unde a ieşit abia peste câţiva ani, când a reuşit să-i înmâneze o scrisoare Elenei Ceauşescu. A scăpat de închisoare, dar a primit "pedeapsa" de a aduce sătenilor, în fiecare zi, corespondenţa. O face cu mare drag de 20 de ani. Are doi cai pe care, spun sătenii, îi schimbă în funcţie de "stare". Vasile (foto) e preferat, pentru că nu-l trânteşte pe nea Nelu, după ce a "gustat" licoarea de la povarnă. Buzunarele largi ale hainei sunt pline de bomboane, pe care le dă, zilnic, copiilor.

În comunism au scăpat de colectivizare graţie femeilor
Prosperitatea comunei s-a datorat, spun autorităţile locale şi bătrânii satului, faptului că nu a existat colectivizare. "Noi am fost mai occidentali, să zicem, demult, întrucât a existat spirit de iniţiativă, oamenii au muncit mult - dar pentru ei, pentru că nu a fost colectivizare", spune primarul comunei Mioarele. Veteranii satului "îşi aduc aminte cu nostalgie şi de modul cum au scăpat de colectivizare. Nu-şi mai aduc aminte perioada exactă, dar ţin minte ca astăzi că, datorită femeilor, au putut munci pe vremea comunismului pentru ei. "Cei de la partid au venit şi aici să facă colectivizare. I-a strâns pe oameni la cămin, actuala şcoală nouă, ca să le spună ce şi cum. Era o cameră mică, unde nu au intrat câţiva. Mulţi erau afară, aşteptau. Printre ei eram şi eu, copilandru pe vremea aia. Cei dinăuntru, care erau de la primărie, de la partid şi de la alte structuri de pe vremea aia, stăteau pe scenă. Când unu' de la partid s-a ridicat în picioare să spună că trebuie făcută colectivizare, femeile din sală - că erau mai toate femei - au început să arunce cu ştiuleţi de porumb în el. Atunci au renunţat la ideea asta, şi i-am vazut pe toţi cum au ieşit cu coada între picioare, aşa cum se zice la noi. Şi de atunci nu s-a mai pus problema de colectivizare", îşi aminteşte Victor Bălăceanu, profesor de matematică în sat şi crescător de animale.