România este unul dintre statele UE care a generat surplusuri de transferuri personale în anul 2022

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nouă state membre UE au generat în 2022 surplusuri de transferuri personale, inclusiv România, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

foto teanc de bancnote de tip dolar
România a generat un surplus de transferuri personale în 2020 Foto: Shutterstock

În 2022, fluxurile de bani trimise de rezidenţii din UE către ţările din afara blocului comunitar, denumite transferuri personale, s-au ridicat la 43,5 miliarde de euro (o creştere de 14% faţă de nivelul de 38,2 miliarde de euro din 2021). Intrările de numerar în UE au totalizat 13,5 miliarde de euro (un avans de 10% faţă de nivelul de 12,4 miliarde de euro din 2021). Majoritatea transferurilor personale constau în fluxurile de bani trimise de migranţi către ţara lor de origine.

În rândul statelor membre UE care au generat în 2022 surplusuri de transferuri personale, patru ţări au raportat un surplus reprezentând peste 1% din PIB-urile lor: Croaţia (2,8% din PIB), Bulgaria (1,4% din PIB), Portugalia (1,4% din PIB) şi România (1,3% din PIB). În contrast, Cipru (minus 0,9%), Malta şi Spania (fiecare cu minus 0,6%) au avut cele mai semnificative deficite de transferuri personale ca pondere din PIB-urile lor.

Recent, a fost observată o creştere substanţială a ieşirilor de numerar către ţările din afara blocului comunitar, în special în ultimii cinci ani. Din 2018, ieşirile de numerar au urcat cu 41%, în timp ce intrările au avut un avans mult mai modest, de doar 15%. Ca rezultat, s-a înregistrat o extindere a balanţei negative a UE faţă de statele din afara blocului comunitar, care a ajuns la 30 miliarde de euro în 2022. 

Comparativ cu situația din anul 2022, în 2019, Eurostat transmitea că România a avut cele mai mari intrări de bani din transferuri personale din UE, pentru al cincilea an consecutiv.

În 2019, românii din străinătate au trimis cu peste 23% mai mulţi bani în ţară decât în 2018, când valoarea transferurilor a fost de 2,17 miliarde de euro. Sumele trimise anul trecut sunt egale cu cele din 2010, dar sub nivelurile de dinainte de criză. Recordul a fost atins în 2008, când românii au trimis în ţară 5,15 miliarde de euro. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite