România are cea mai ieftină pâine din Uniunea Europeană. În ce ţară se plătesc cele mai mari preţuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

România a avut, anul trecut, cele mai mici preţuri la pâine din Uniunea Europeană, arată datele publicate, vineri, de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Conform sursei citate, preţul pâinii şi al cerealelor era cel mai ridicat în Danemarca, 53% peste nivelul din UE, urmată de Austria, 35% peste nivelul din UE, Luxemburg, Suedia şi Finlanda, toate cu 27% peste nivelul din UE, transmite Agerpres.

În schimb, cele mai mici preţuri la pâine şi cereale în 2020 au fost înregistrate în România, cu 44% sub nivelul din UE, urmată de Bulgaria, 33% sub nivelul din UE, şi Polonia, cu 30% sub nivelul din UE.

Datele Eurostat mai arată că preţurile la pâine în România sunt mai mici şi decât în alte state din Balcani care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum Macedonia de Nord, Albania, Serbia şi Bosnia Herţegovina. Practic, România are cele mai mici preţuri la pâine din toate cele 37 de state analizate de Eurostat, cu excepţia Turciei (49% sub nivelul din UE).

În 2020, preţul pâinii şi al cerealelor în Uniunea Europeană a fost de aproximativ două ori şi jumătate de ori mai ridicat în cel mai scump stat membru decât în cel mai ieftin. 

Într-o conferinţă de presă susţinută de ministrul Agriculturii, Adrian Oros, în luna iulie a acestui an, acesta a spus că preţul pâinii nu a crescut deşi anul trecut recolta de cereale a fost una slabă din cauza secetei, arată Digi 24.

„Anul trecut, seceta a produs pagube, încât producţia de cereale a fost cu 40% mai redusă şi preţul pâinii nu a crescut. Aici vorbim de alte consecinţe ale crizei economice care au succedat crizei sanitare, începand de la energie la transport. Aceste lucruri au avut consecinţe şi asupra preţurilor, dar fermierii români trebuie să aibă venituri, ca să poată să-şi continue activitatea” a declarat Adrian Oros.

Totuşi, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. pâinea este cu aproape 4,5% mai scumpă decât în iunie 2020.

Preţul pâinii ar putea exploda în 2021

Conform unei analize, efectuate de Bloomberg, în urmă cu câteva zile, seceta şi canicula au pârjolit culturile de grâu din Canada în luna iulie a acestui an, la câteva luni după ce o iarnă grea le-a lovit pe cele din Rusia, iar impactul va fi resimţit atât de gospodării cât şi de guverne.

Potrivit sursei citate, cotaţiile futures la grâu la bursa de la Paris au crescut cu 9,5% săptămâna trecută, până la cel mai ridicat nivel de după 2012, după ce Departamentul american al Agriculturii şi-a redus estimările privind producţiile de grâu din Canada şi Rusia, ceea ce va afecta stocurile şi comerţul mondial. 

Impactul va fi resimţit atât de gospodării cât şi de guverne, în special din ţările sărace care se bazează pe importuri. Şi atât în SUA cât şi în altă parte, costurile mai mari la pâine vor reprezenta o nouă presiune asupra unui lanţ de aprovizionare cu alimente care se confruntă deja cu un deficit de mână de lucru şi probleme cu logistica.

„Consumatorii vor vedea preţuri mai mari, nu este nicio îndoială. Preţul pe care îl plătim pentru grâu pe măsură ce cotaţiile futures cresc se transmite imediat asupra preţului fâinii", a declarat vicepreşedintele firmei King Milling Co, James Doyle.

În plus, aprecierea grâului până la cele mai mari valori din ultimii ani este şi una contra-sezonieră, venind într-un moment în care de obicei silozurile de cereale din emisfera nordică încep să se umple cu grâul proaspăt recoltat. În aceste condiţii, guvernul american prognozează că rezervele mondiale de grâu vor coborî la cel mai redus nivel din ultimii cinci anii iar livrările marilor exportatori vor fi afectate în special.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite