Reputația precară a Credit Suisse: De la spălare de bani la corupție

0
Publicat:

De-a lungul timpului, oficialii Credit Suisse au fost implicați în numeroase scandaluri, de la corupție la spălare de bani, existând chiar și o condamnare pentru această din urmă infracțiune.

Perete al băncii pe care este montat logo-ul Credit Suisse
Credit Suisse a fost implicată în numeroase scandaluri

În vara anului trecut, banca a fost găsită vinovată de spălare de bani, în primul proces penal intentat unei bănci mari din Elveţia.

Credit Suisse şi un fost angajat au fost găsiţi vinovaţi de Curtea Penală Federală din Elveţia pentru că nu au împiedicat spălarea banilor, în primul proces penal împotriva uneia dintre cele mai mari bănci din ţară, transmite CNBC.

Procesul – care a inclus mărturii despre crime şi bani înghesuiţi în valize – a fost văzut ca un caz de test pentru procurorii care adoptă o linie mai dură împotriva băncilor ţării.

Judecătorii au analizat dacă Credit Suisse şi fostul angajat au luat măsuri suficiente pentru a împiedica o presupusă bandă de traficanţi de cocaină din Bulgaria să spele profituri prin intermediul băncii, din 2004 până în 2008.

Atât Credit Suisse, cât şi fostul angajat au negat faptele.

Elveţia are încă lacune masive în prevenirea spălării banilor, a declarat Marc Herkenrath, director adjunct al Transparency International în Elveţia.

Conform legilor elveţiene, o companie poate fi făcută răspunzătoare pentru organizarea necorespunzătoare sau pentru nerespectarea tuturor măsurilor rezonabile pentru a preveni producerea unei infracţiuni, expunând-o la răspundere penală. În cazul Credit Suisse, procurorii au susţinut că fostul manager pentru relaţii a ajutat la ascunderea originilor criminale a banilor pentru clienţi prin tranzacţii de peste 146 de milioane de franci elveţieni, inclusiv 43 de milioane de franci în numerar, o parte dintre aceştia îndesaţi în valize.

Peste 18.000 de conturi ale politicienilor corupți

Anterior, în februarie 2022, un alt scandal ținea prima pagină a ziarelor europene: 18.000 de conturi aparţinând clienţilor străini care şi-au ascuns banii la Credit Suisse. Peste 160 de reporteri din 48 de instituții au petrecut luni de zile analizând datele – și au descoperit că zeci de conturi aparțin politicienilor corupți, criminalilor, spionilor, dictatorilor și altor personaje dubioase.

Până acum, conturile băncilor elvețiene au fost un secret bine păzit în spatele zidurilor groase. O sursă anonimă a scurs o mare comoară de date de la Credit Suisse către SZ. Pentru prima dată se poate arăta cum cleptocrații, autocrații și criminalii și-au ascuns banii acolo.

Printre clienții Credit Suisse se numără familia unui șef egiptean de informații care a supravegheat torturarea suspecților de terorism pentru CIA; un italian acuzat că a spălat fonduri criminale pentru infamul grup infracțional „Ndrangheta”; un executiv german care a mituit oficiali nigerieni pentru contracte de telecomunicații; și regele Iordaniei Abdullah al II-lea, care deținea un singur cont în valoare de 230 de milioane de franci elvețieni (223 de milioane de dolari) la apogeu, chiar dacă țara sa a acumulat miliarde de ajutor extern.

Elitele venezuelene acuzate că au jefuit firma petrolieră de stat au canalizat sute de milioane de dolari în conturile Credit Suisse.

Acuzații de evaziune fiscală și încălcarea reglementărilor internaționale

Acuzațiile de corupție și spălare de bani nu sunt singurele pentru a doua cea mai mare bancă elvețiană. Hotnews a amintit că încă din anul 1999 banca a fost acuzată de autoritățile japoneze că a împiedicat Fiscul nipon să efectueze o investigație a activităților care au ajutat clienții să eludeze taxele plătite. Oficialitățile nu doar că au amendat banca ci i-a retras și licența de funcționare.

10 ani mai târziu, în 2009, Credit Suisse a pledat vinovată și a ajuns la o înțelegere cu Departamentul de Justiție al SUA privind încălcări ale sancțiunilor impuse Iranului și Sudanului între 1995 și 2007. Credit Suisse a plătit 536 de milioane de dolari.

Alte mult cazuri de evaziune fiscală au fost descoperite în anii 2011, 2014, 2016, 2017:  Credit Suisse a ajutat clienții din Statele Unite, Germania, Italia și din alte părți ale Europei să eludeze taxele și impozitele de-a lungul mai multor ani. A plătit mai multe miliarde în urma înțelegerilor cu Justiția, inclusiv o amendă de 2,6 miliarde de dolari în 2014 pentru scandalul de evaziune fiscală din Statele Unite.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite