Reghin: concert pentru vioară, afaceri şi profituri

Atelierul lui Virgil Bândilă, lutier din Reghin, a fost timp de două săptămâni scena unui experiment neobişnuit pentru România - un grup de şase francezi a învăţat, timp de două

Atelierul lui Virgil Bândilă, lutier din Reghin, a fost timp de două săptămâni scena unui experiment neobişnuit pentru România - un grup de şase francezi a învăţat, timp de două săptămâni, cum să-şi construiască propriile viori.

Lutierii amatori au fost dispuşi să plătească câte 1350 de euro pentru a munci de dimineaţa până seara şi să-şi împlinească visul. Atelierul se anunţă deja ca o afacere de succes pentru organizatori.

Ideea atelierului de creaţie pentru amatori nu este nouă - a apărut în Franţa în urmă cu 10 ani, iar acum s-a ajuns la mai multe stagii pe an.

Francezii au chiar mai multe idei de-a gata pe formula "afaceri cu pasiuni" - ateliere pentru fabricarea de chitare, jucării de lemn ori pentru gravură în lemn. Idei care oricând ar putea avea "rezonanţă" şi pe la noi.

Tradiţie în prelucrarea lemnului, inclusiv pentru instrumente muzicale avem, iar în păduri încă găsim lemnul de rezonanţă faimos în întreaga lume.

După model francez, un lutier din Reghin a deschis primul atelier de creaţie pentru străinii care vor să-şi confecţioneze propriile viori

Micile iniţiative private arată cum se poate dezvolta în România turismul bazat pe tradiţii şi specific local.

"Fabricare viori şi viole în Reghin, România cu Bruno Dreux, Pascal Gilis şi Silvian Rusu; 10-22 august, 1.350 de euro". Anunţul de pe site-ul companiei franceze Le bois de lutherie (echivalent "lemnul viorilor") sună criptic, totuşi şase francezi i-au descifrat cheia.

Pascale, profesoară de desen, Sophie, dirijor de cor, Thierry, profesor de acustică, Pierre, farmacist, Jean, pensionar, fost lucrător în lemn şi Francois, agent de asigurări, s-au aflat timp de două săptămâni la Reghin pentru a-şi împlini un vis - construirea propriului instrument (vioară, violă sau violoncel).

Inedita formaţie, completată cu Oliviu, student la Conservatorul bucureştean, a fost asistată de francezul Bruno Dreux, de belgianul Pascal Gilis şi de românul Silvian Rusu, care, la 31 de ani, este lutierul Conservatorului din Bucureşti, primul din 1984 încoace. Cu toţii au lucrat în ultimele două săptămâni la atelierul lutierului local Virgil Bândilă, 36 de ani.

Ambasadori de nădejde - paltinul şi polenta

Atelierul de creaţie pentru pasionaţii de luterie este o copie a celor care au loc de zece ani la Fertans, o mică localitate franceză de lângă graniţa cu Elveţia. Contra unei taxe (1.350 de euro şi în Franţa) lutierul amator are acces la atelier, asistenţă profesională şi lemnul necesar pentru construirea propriului instrument.

Iniţiatorul proiectului, "cherestegiul polifonic" Bernard Michaud, este un cumpărător fervent de lemn de rezonanţă din România, molidul şi paltinul creţ de aici fiind considerate printre cele mai bune din Europa.

Partenerul său din ţară este reghineanul Virgil Bândilă. Aşa a apărut ideea extinderii atelierului şi în România.
"Am început să lucrăm pentru acest atelier de anul trecut. Am investit peste 7.000 de euro în scule şi mese, aşa că putem spune că dotarea de aici este cel puţin la nivelul celei din Franţa", spune Virgil Bândilă. Investiţia va putea fi amortizată în curând, mai ales că proiectul pare un succes.

De la început eşti izbit de muzica atelierului în care învăţăceii, ca nişte copii scăpaţi în camera cu jucării, măsoară, taie, potrivesc, şlefuiesc instrumentele de suflet. Sunt oameni care, cum zice Pascale, şi-au spus: "Încetează să mai visezi! Treci la lucru şi împlineşte-ţi visul!". Pierre Sassard şi-a pus deja numele pe vioara "franco-română" ( e începută în Franţa) pe care o va dărui fiicei sale.

Nu e uşor să migăleşti la o vioară, aşa că unii se gândesc deja să revină şi la anul, să termine ce-au început. Mai ales că "profesorii sunt buni, toţi de aici sunt amabili, iar mâncarea … excelentă", cum zice Sophie. Toţi par de acord în ce priveşte mâncarea, cu unele amendamente: "Mâncăm chiar prea mult.

Spre exemplu, acum, am avut o supă uşoară, simplă (de fasole verde -n.n.), iar apoi "polenta avec fromage" (bulz de mămăligă). Pică greu", spune Thierry, savurând un vin roşu românesc, cu gândul la rafinamentul de acasă, de la Versailles.

Dacă au un regret, e că n-au reuşit să vadă prea mult peisajul, oamenii din zonă. Sigur, pasiunea le "devorează" mai tot timpul de "vacanţă". "Îi aducem dimineaţa de la hotel şi, până seara la opt-nouă, când îi ducem înapoi, lucrează încontinuu, inclusiv sâmbăta. De-abia reuşim să-i luăm de la muncă", spune Silvian Rusu.

"Evadările" sunt mai degrabă conjuncturale - inimoasa Sophie a încercat într-o dimineaţă un drum drept prin "Pădurea Rotundă", dintre hotel şi atelier, dându-le emoţii organizatorilor, care au căutat-o două ore cu ATV-ul. Thierry a încercat serviciile din Târgu-Mureş, după ce şi-a spart ochelarii de lucru. Singura deplasare cu grupul a fost la un festival folcloric local.

Atelierul, bun pentru rotunjirea veniturilor

Sunt semne că s-ar putea trece chiar la organizarea mai multor sesiuni pe an, la fel ca în Franţa. "Numai săptămâna trecută, am întâlnit o familie de nemţi, la Sovata, care mi-au spus c-ar vrea să vină şi ei", spune Virgil Bândilă, care se gândeşte chiar să construiască o pensiune pentru cazarea învăţăceilor şi, evident, pentru rotunjirea câştigurilor (preţurile la cazare de acum în oraş sunt similare celor din pensiunile din Fertans, unde o cameră cu duş este 24 de euro/noapte).

Vede însă atelierul în primul rând ca un mijloc de promovare a actualei afaceri - producţia de viori şi vânzarea de lemn de rezonanţă - care acum îi aduce un profit anual de 100.000 de euro. Împreună cu 10 angajaţi, lutierul produce lunar în jur de 15 instrumente - şcoală şi de maestru. Practic, toată producţia merge pe pieţele din afară, în special din Europa.

Evident, este foarte importantă stabilirea unei reţele de desfacere, cu atât mai mult pe o piaţă unde "tonul" este dat de profesorii de muzică, care fac recomandările pentru alegerea unui instrument sau a altuia. Aşa se face că, în general, pentru o vioară de maestru nu se obţine un preţ mai mare de 1.200-1.300 de euro. Chiar şi aşa însă, preţurile sunt suficiente pentru obţinerea unui câştig frumos.

La Reghin, reţeta profitului stă în lemnul aflat la doi paşi şi care are căutare în toată lumea. Chiar săptămâna trecută a trimis în China un nou transport de lemn, cât pentru producţia a 500 de viori. Un mc de paltin poate fi cumpărat în ţară cu 400-2.000 de euro şi revândut apoi la un preţ chiar de 3-4 ori mai mare. Cererea ridicată (lemnul este căutat, mai nou, şi pentru furniturile de lux pentru iahturi) se vede şi în creşterea puternică a preţurilor - dacă în 2001, lemnul pentru o vioară costa 1-2 euro, acum a ajuns în jurul a 20 de euro.

Săptămâna trecută, am întâlnit o familie de nemţi care mi-au spus c-ar vrea să vină la atelierul nostru
Virgil Bândilă,
lutier din Reghin

"Hora" încă se învârteşte, ma non troppo

"<> , mă întreabă unii. <> ", spune râzând Nagy (mare, în maghiară) Bela, 57 de ani. Izolat în strâmtul său atelier, înconjurat de şabloane, gâturi şi corpuri de viori, el este ultimul mare meşter care a rămas în secţia de "speciale" (viori de maestru) a celebrei fabrici de instrumente muzicale Hora de la Reghin.

A fost coleg cu fraţii Mare, Ciurba şi cu ceilalţi maeştri care au plecat în urmă cu mai bine de zece din fabrică, pentru a-şi face propriile ateliere. Mulţi l-au întrebat de unde "prostia" asta, să rămână în fabrică? Le răspunde calm că fiecare cu viaţa lui.

Îşi aduce aminte cum a venit, ca un copil "de trupă", la Reghin, în '66. Acum nu mai este nici măcar acţionar, pentru că şi-a vândut acţiunile pe care le cumpărase la privatizare. Viorile maestrului Nagy Bela ar putea fi ultimele "speciale" fabricate la Hora. Nu se ştie cine va continua tradiţia. Maestrul nu are băieţi, iar în toată secţia nu mai are decât trei colegi mai tineri, specializaţi în diverse instrumente.

Istoria din carneţel şi vioara chineză

La Reghin, construcţia de viori începe oficial în 1951, când maistrul Boianciuc, împreună cu nevasta şi trei tâmplari, construieşte 35 de viori la Cooperativa Lemn-Metal Reghin. Se năştea "producţia de masă". De atunci, fabrica de instrumente muzicale a trecut de 4 milioane de bucăţi; cu o producţie de aproape 100.000 de instrumente pe an, este acum cea mai mare fabrică de profil din toată Europa, după cum a calculat directorul Nicolae Bâzgan, 66 de ani.

Tradiţionalul director Bâzgan, pentru că de 40 de ani este prim-solist: în 1967 era numit inginer-şef (pe atunci, secţia de instrumente era înglobată în întreprinderea de prelucrare a lemnului), în '91 devine director general, iar după '95, odată cu privatizarea prin Mebo, este şi principalul acţionar. În tradiţionalul său carneţel cartonat cu margini albastre pe care scrie "Plan", poţi vedea rezultatele fabricii din ultimii 30 de ani (are însă o arhivă cu datele pe ultimii 50 de ani).

Anul acesta, după primul semestru, fabrica de 300 de angajaţi (500 în 1990) a avut profit de 2,2 milioane de dolari, ceva mai mult decât în urmă cu un an (dă datele în dolari pentru că nu are încredere în euro şi e adeptul "principiilor americanilor", cum ar fi "întotdeauna să vrei mai mult, mai sus").

Producţia principală - chitare (60%) şi viori/instrumente cu coarde. Şi acum, exportul rămâne de bază (85% din vânzări), dar, de câţiva ani, piaţa este foarte dură. Peste pacostea scăderii cursului valutar (întărirea leului) a venit şi întărirea concurenţei. Concurenţa nu vine din Europa: în Vest, a rămas doar producţie de maestru, în Rusia s-au dus marile fabrici, în Ungaria a fost rasă producţia, în Cehia "situaţia e ambiguă"...

"Dar ştiţi câte fabrici de talia noastră sunt în China? - 400. China intră acum şi pe segmentul producţiei de calitate". Directorul ne spune cum rezistă fabrica - păstrarea clienţilor tradiţionali (unii dintre ei sunt din anii '60), dezvoltarea instrumentelor etnice (de la balalaică şi buzuki, la tilincă şi ukulele), produse noi (noi formate de chitare, jucării muzicale), noi formule de marketing (instrument la pachet cu metoda de cântat), noi pieţe (Rusia).

Dar costurile cresc (au apărut costurile de mediu, pe care, spre exemplu, micile ateliere nu le au), rata de profit a scăzut la 5%, noii angajaţi sunt tot mai greu de găsit …

Cu o producţie de aproape 100.000 de instrumente muzicale pe an, suntem acum cea mai mare fabrică de profil din Europa
Nicolae Bâzgan,
director general Hora

Iniţiativa locală în "ţara urşilor şi lupilor"

"Le bois de lutherie" oferă puţine recomandări turistice: o comună bistriţeană, pentru descoperirea "României rurale" şi vizitarea parcurilor naturale din ţara "urşilor şi lupilor".

Asta şi pentru că românii înşişi se mişcă greu când vine vorba să se recomande prin "specific local". Lucia Morariu, secretar de stat pe probleme de turism, spune că asemenea iniţiative de promovare nu pot veni de la centru, ci de la comunităţile locale, mai ales că pentru acestea vor fi disponibile şi finanţări europene.

Proiecte se pot găsi uşor (spre exemplu, aceiaşi francezi propun şi ateliere pentru chitară, gravură în lemn ori jucării din lemn). E nevoie însă de o minimă organizare. Virgil Bândilă nici măcar nu ia în calcul ca, la nivelul autorităţilor locale, s-ar putea găsi o formulă care să ajute la promovarea unor proiecte precum atelierul de creaţie. Ştie cât de greu i-a fost să-şi convingă proprii colegi să se adune într-o breaslă.

Săptămâna aceasta organizează, împreună cu Silvian Rusu (tot după model francez), un "meeting" pentru lutierii profesionişti care doresc să facă schimb de experienţă şi astfel să se dezvolte împreună. Din afară vin doi lutieri francezi.

Din toţi lutierii independentţi din Reghin (sunt cinci ateliere familiale importante), vin doar doi. Sunt urmaşii familiilor de meşetri Mare şi Ciurba. "Doar tinerii sunt deschişi, şi-au schimbat mentalitatea", constată amar Virgil Bândilă.