Prizonierii oraşelor moarte

"Adevărul" a realizat o radiografie a fostelor centre industriale care astăzi au ajuns nişte ruine. Oraşul Negreşti deschide seria articolelor pe această temă. Aici doar 10% din locuitori

"Adevărul" a realizat o radiografie a fostelor centre industriale care astăzi au ajuns nişte ruine. Oraşul Negreşti deschide seria articolelor pe această temă. Aici doar 10% din locuitori sunt persoane active.

La 18 ani de la Revoluţie, oraşele construite peste noapte de regimul Ceauşescu au murit. Unele au încetat să mai trăiască imediat după 90', altele s-au mai zbătut până recent.

Zeci de mii de oameni ai muncii, înghesuiţi în blocuri jerpelite, construite de arhitecţi care au pus ghena lângă geamul de la bucătărie, au rămas prizonieri în oraşul care nu le mai poate oferi astăzi nimic. Nu sunt aici pentru că aşa au ales ei. Regimul a ales pentru ei, atunci când i-a adus de la CAP la oraş, i-a îmbrăcat în salopete, le-a pus ciocanul în mână şi i-a trimis la muncă în fabrici şi uzine.

Vulcan, Copşa Mică, Olteniţa, Victoria sau Negreşti de Vaslui se numără printre oraşele industriale care nu mai există pe harta economică a României, odată cu închiderea fabricilor de care erau dependente. Povestea lor va fi prezentată pe larg în fiecare zi de luni în "Adevărul".

Negreşti de Vaslui, oraşul bântuit de sărăcie şi şomaj

Din cei 10.600 de locuitori ai oraşului vasluian, doar 10% sunt persoane active, restul fiind şomeri, plecaţi în străinătate sau asistaţi social.

O zi obişnuită din cursul săptămânii. În faţa primăriei din Negreşti, într-un părculeţ cu câteva bănci, două mămici îşi plimbă bebeluşii în căruţ, iar un grup de elevi aleargă şi ţipă de răsună mahalaua. Două clădiri fac notă discordantă printre bordeiele din paiantă şi blocurile comuniste cu rufe atârnate la geamuri: primăria şi sediul BCR. Piaţa e pustie, iar strada principală care traversează oraşul este străbătută de căruţe pline de gunoi sau fier vechi.

Oraşul Negreşti din judeţul Vaslui nu a fost tot timpul aşa. Înainte de 1989 aici funcţionau zeci de fabrici, ferme şi uzine, iar oamenii o duceau bine. Fabrica "Filatura" asigura pâinea de fiecare zi la peste 600 de angajaţi, iar fabrica de mobilă, la alţi 500. Astăzi, fabricile sunt închise, părăsite, iar peste micul orăşel industrial pluteşte o linişte surdă şi un aer îmbâcsit de stătut.

Singurele figuri vesele pe care le întâlneşti pe stradă sunt cele ale vreunui copil care nu are grija zilei de mâine, universul lui fiind limitat în sticla goală de plastic pe care o bate cu piciorul de la şcoală până acasă. Tot veselă e şi figura vreunui clămpău afumat de aburii alcoolului ieftin, care se sprijină de pereţii birtului soios în care s-a cinstit şi râde tâmp. Fotografiem încontinuu, nevenindu-ne să credem că într-un oraş cu peste 10.000 de locuitori nu circulă autobuze, căruţele "parchează" chiar în faţa primăriei, iar în afară de câteva străzi principale asfaltate, dar pline de gropi, restul drumurilor sunt de ţară.

Biserica. Da, uite o biserică mare, frumoasă, cu o curte îngrijită şi plină de flori. O oază de civilizaţie şi culoare într-un oraş gri, care pare părăsit. Intrăm în curte şi ne ducem ţintă la preotul tinerel, cu pantofi negri imaculaţi şi cioc "á la Constantinescu".

"Este un oraş extrem de sărac, însă lumea nu a uitat de Dumnezeu. Vin la biserică în număr mare şi sunt foarte fideli credinţei lor strămoşeşti. Dar puteţi să cereţi mai multe detalii de la primar, e chiar în biserică", spune părintele.

Într-adevăr, primarul Ion Cozma era în biserică şi am putut schimba câteva cuvinte cu el în pridvor. "Eu ajut biserica, sunt un creştin practicant. Am realizat încălzirea prin pardoseală, încercăm să mai facem acum amenajări în curte, să reparăm gardul...", spune primarul. L-am lăsat să asiste la vecernia care tocmai începuse, cu promisiunea că vom mai discuta după slujbă.

Dacă ai 500 de lei pe lună, eşti boier

O doamnă îmbrăcată parcă mai altfel decât ceilalţi negreşteni, care se uitau la noi ca la nişte extratereştri, dădea să intre într-un magazin alimentar. Este profesoară la Grupul Şcolar Industrial "Nicolae Iorga".

"Aţi venit tocmai de la Bucureşti ca să scrieţi despre Negreşti?!", se amuză profesoara Iharov de misiunea noastră. La liceul la care predă sunt foarte multe clase de seral şi fără frecvenţă cu oameni de toate vârstele şi veniţi de pe întreaga rază a judeţului Vaslui. "E un oraş mort, nu ai cum să trăieşti aici. Dacă ai un salariu de 5 milioane de lei vechi pe lună, eşti boier", spune doamna Iharov.

Tot de la profesoară aflăm că un apartament cu două camere într-o zonă bunicică nu costă mai mult de 15.000 de euro. Tranzacţiile imobiliare însă sunt aproape inexistente, pentru că, vorba profei' care şi-a făcut deja planuri să se mute în Iaşi: "Cine ar fi nebun să cumpere o proprietate în Negreşti?"

Un grup de muncitori de la "Apele Române" se opresc la o bârfă cu noi. Cel mai şmecheraş dintre ei (zic asta pentru că avea în mână o cheie franceză, deci el era şeful lui Dorel) se oferă să ne plimbe cu Dacia de serviciu prin oraş.

"Dacă îmi daţi bani de benzină, vă duc eu să vă arăt. E greu, dom'le. Nu vine nimeni pe-aici. Noi am crezut că sunteţi de la farsele lui Jugaru", spune omul cu cheia franceză. Un altul, care se sprijinea de o sticlă de bere la doi litri, a găsit vinovatul: "Primarul e bagabond...

Mergeţi numai în Todireşti, primul sat de după Negreşti, să vedeţi ce conac are primarul. Alţi negreşteni nici nu se mai interesează de cine e pe la primărie. "Primaru' se zbate, domle, dar dacă nu e ajutat de la judeţ? Să facă străzile din banii lui? A făcut proiecte pe fonduri europene de peste 35 milioane de euro, însă acestea trebuie cofinanţate de la judeţ.

Iar Consiliul Judeţean ne-a dat în 2007 doar 3,7 miliarde de lei. Îşi bat joc de noi", a explicat un consilier. În căutare de fabrici părăsite am ajuns şi la gara din Negreşti, unde pe placa mersului trenului erau trecute doar două curse. Roman- Negreşti-Vaslui şi retur.

Oful primarului Cozma

"Pe parcursul anului am făcut nenumărate demersuri la Guvernul României, Ministerul Internelor, CJ Vaslui şi la Instituţia Prefectului, toate soldându-se cu eşec. În acest context l-am invitat la Negreşti pe ministrul de interne, Cristian David, pentru că se afla conjunctural în zonă.

I-am lăsat pe agenda dumnealui lacrimile localităţii, el a promis, cum face orice politician, şi atât. În acest an, la bugetul oraşului au fost repartizate de către CJ Vaslui 23 miliarde de lei vechi, mai mult decât anul trecut, însă total insuficient. Aşa se face că, în continuare, oraşul nostru rămâne în suferinţă şi aşteaptă luminiţa de la capătul tunelului.

Cred că odată cu aducţiunea gazului metan la Negreşti, pentru care nu avem bani, să apărem şi noi pe o agendă de-a vreunui investitor intern sau extern. Mai cred că, dacă guvernanţii s-ar gândi la acordarea unor facilităţi în aceste zone defavorizate, în speţă oraşul Negreşti, situaţia economică a acestor urbe s-ar revigora. Cu consideraţie, ing. Ioan Cozma, Primar al oraşului.