Prețul aurului continuă să crească și a ajuns miercuri la cotația record de 336,9552 lei/gram
0Gramul de aur s-a scumpit, miercuri, cu 65,94 de bani (0,2%), până la o cotaţie de 336,9552 lei, de la 336,2958 lei, cât anunţase Banca Naţională a României (BNR) cu o zi în urmă, înregistrând astfel o nouă valoare-record.
Moneda naţională s-a apreciat, miercuri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională la 4,9689 lei, în scădere cu 0,16 bani (0,03%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9705 lei.
Comparativ cu dolarul, valoarea leului a crescut, moneda americană fiind cotată la 4,6139 lei, în scădere cu 1,37 bani (0,30%), comparativ cu şedinţa precedentă, când s-a situat la 4,6276 lei.
Moneda naţională s-a apreciat şi în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,0765 lei, în scădere cu 1,65 bani (-0,32%), în comparaţie cu 5,0930 lei, cotaţia anterioară.
De la începutul lunii martie, prețul gramului de aur s-a majorat constant și a depășit record după record al prețului per gram. La data de 21 martie, aurului atinsese un nou nivel record la acel moment, cu 5,44 lei (+1,7%) mai mult decât cu o zi în urmă, până la 323,3234 lei, anunțase Banca Naţională a României (BNR).
Preţul spot al aurului a depăşit joi pentru prima dată pragul de 2.200 de dolari uncia, după ce Rezerva Federală americană a anunţat că există perspective pentru mai multe reduceri de dobândă în acest an, ceea ce sugerează că oficialii Fed nu sunt alarmaţi de recentul avans al inflaţiei.
La Bursa de la Singapore, preţul spot al aurului a crescut cu 1,6%, până la 2.220,89 dolari uncia, pentru ca în jurul orei 7:15 a.m. să coboare la 2.202,31 dolari.
În paralel, bursele asiatice şi Bursa de la New York au înregistrat noi creşteri iar dolarul american s-a depreciat, după ce Rezerva Federală americană a confirmat că există perspectivele pentru trei reduceri de dobândă, de câte un sfert de punct fiecare, în acest an.
De la mijlocul lunii februarie şi până în prezent, cotaţia aurului a crescut cu aproape 12%, pe fondul aşteptărilor referitoare la o politică monetară americană mai relaxată, un mediu care în mod normal duce la deprecierea dolarului dar generează un interes crescut pentru aur ca valoare de refugiu, în special în contextul accentuării riscurilor geopolitice. Reducerile de dobândă din partea Fed sunt favorabile metalului galben, care nu aduce venituri investitorilor, dar face mai puţin atractive alte plasamente.