Persoanele fără venituri ar putea scăpa de plata contribuţiilor de asigurări de sănătate - „taxa pe sărăcie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ajutoarele sociale primite de persoanele fără venituri - noua sursă de finanţare a sistemului de sănătate
Ajutoarele sociale primite de persoanele fără venituri - noua sursă de finanţare a sistemului de sănătate

De la 1 ianuarie 2016, potrivit noului Cod Fiscal, persoanele care nu realizează venituri (majoritatea beneficiind de ajutoare sociale) ar trebui să se înregistreze la Fisc şi să plătească contribuţii de asigurări sociale de sănătate, însă Guvernul tocmai a dat un semnal că ar vrea să amâne această prevedere.

Contribuţiile respective - CASS - se calculează ca procentaj (5,5%) din salariul minim pe economie, iar persoanele vizate trebuie să plătească echivalentul a şase luni anterioare înregistrării.

Adică să plătească 57 de lei per luna de cotizare, în total 342 de lei pentru ultimele şase luni din anul 2015.

În 2016, după ce salariul minim pe economie va urca la 1.250 de lei (de la 1 mai), CASS va creşte proporţional, ajungând la 62,5 lei per luna de cotizare.

Astfel, pentru anul 2016, persoanele fără venituri ar trebui să plătească 728 de lei, adică 228 de lei pentru primele patru luni (ianuarie-aprilie, când salariul minim este de 1.050 de lei şi cotizarea lunară este de 57 de lei) plus 500 de lei pentru restul de opt luni (cu salariul minim de 1.250 de lei şi cotizare lunară de 62,5 lei).

Dar Guvernul înclină să le scutească de această plată pe persoanele fără venituri.

Obligativitatea se transformă în opţiune

Dan Suciu, purtătorul de Cuvânt al Guvernului, a declarat: „E vorba de acel articol pe care nu l-a introdus Guvernul acesta, este din vară, asumat prin consens la nivelul parlamentului.
În luna inauarie vom interveni, sunt mai multe elemente de analizat, interpretări ce pot da naştere la abuzuri.
Vom lua în calcul modificarea pentru că vrem să eliminăm caracterul de obligativitate cât mai repede“.

„Articolul încerca să deschidă posibilitatea de a reintra in sistemul de sănătate a persoanelor care sunt dispuse sa plătească 5,5% din salariul minim.
E o opţiune de a reintra în sistemul de sănătate, a fost in vigoare şi anul trecut, Codul Fiscal introducea o declaraţie pe propria răspundere că nu ai venituri.
Nu vom vâna prin ţară să vedem dacă aşa este, acest lucru vă spun că nu îl vom face.
În cazul persoanelor care nu au venituri şi îşi asumă aceste chestiuni şi sunt în sărăcie absolută, ele beneficiază de servicii medicale pe baza unui precedent pe care nu îl putem schimba în acest moment“, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

El a spus că va fi clarificat acest caracter de obligativitate al contribuţiei „aşa încât să nu fim în situaţia în care unele persoane care nu au evident venituri să fie obligate să plătească“.

Urmează o analiză

“Vom face până la sfârşitul lunii ianuarie, începutul lunii februarie o analiză în legătură cu sustenabilitatea acestui articol 180 atât din punct de vedere fiscal, cât şi constituţional, pentru că şi din punct de vedere constituţional se pune problema dacă se respectă prin acest articol principiul justei aşezări a sarcinii fiscale.
Costurile de implementare, aşa cum rezultă ele din articolul respectiv, par a fi mai mari decât veniturile care ar rezulta, aşa încât se pune la modul serios întrebarea dacă se susţine din acest punct de vedere articolul“, a mai precizat Suciu.

Precizarea vine după ce secretareul de stat în Ministerul Finanţelor Gabriel Biriş declara recent că este inadmisibil ca trei milioane de români să fie persoane „fantomă“ din punct de vedere fiscal.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite