Oraşul care există doar datorită gazelor naturale. Aflat la Cercul Polar, acesta suferă acum din cauza războiului preţurilor cu producătorii americani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gazprom îşi va tripla datoriile, faţă de nivelul actual de 29 de miliarde de dolari, dacă va continua mega-proiectele sale spre China sau Europa
Gazprom îşi va tripla datoriile, faţă de nivelul actual de 29 de miliarde de dolari, dacă va continua mega-proiectele sale spre China sau Europa

Novy Unrengoy este un oraş construit pe gaze naturale. Aflat la doar 35 de kilometri distanţă de Cercul Arctic, pe teritoriul actualului oraş se găsea doar gheaţă acum 50 de ani, când geologii sovietici au păşit pentru prima dată pe aceste meleaguri. Lucrătorii de aici încă se referă la restul Rusiei ca fiind pe „Pământ“, ca şi cum ei s-ar afla ca într-o misiune în spaţiu.

Novy Urengoy este inima Gazprom, gigantul rus controlat de stat care este cel mai mare producător mondial de gaze naturale. Oraşul de 100.000 de locuitori din nordul Siberiei se află în apropierea celui de-al treilea zăcământ din lume ca mărime şi a transformat Gazprom într-unul dintre cei mai influenţi agenţi ai Kremlinului. 

Dar acum Gazprom se confruntă cu o scădere prelungită a preţului gazelor naturale. Analiştii estimează că grupul Gazprom fie va fi forţat să-şi îngheţe mega-proiectele de investiţii, care includ o serie de gazoducte spre China şi Europa, fie să îşi crească dramatic datoriile, scrie Financial Times.

„Obişnuiţi cu abundenţa“

În acest mediu auster, Gazprom se află sub presiune atât peste hotare, cât şi în propria ţară, o serie de companii rivale din Rusia presând autorităţile pentru spargerea Gazprom.

Performanţele financiare ale Gazprom se deteriorează, iar acest lucru ajută inamicii grupului. Pentru prima dată în cel puţin un deceniu, analiştii estimează că Gazprom va avea un flux negativ de numerar în acest an, profitul operaţional neputând acoperi cheltuielile.

Capitalizarea bursieră a Gazprom a scăzut cu 86% exprimată în dolari faţă de maximul înregistrat în anul 2008, iar lunile trecute grupul petrolier Rosneft, deţinut tot de către stat, a depăşit valoarea Gazprom pe piaţa de capital, ajungând cea mai valoroasă companie din Rusia.

„Gazprom s-a obişnuit să trăiască după idealul comunist în care totul se găseşte din abundenţă – ei niciodată nu au avut un deficit real de fonduri“, spune Ildar Davletshin, analist la Renaissance Capital, o bancă rusă de investiţii. „Ei îşi pot permite orice. Foarte curând vor fi nevoiţi să regândească totul“, mai spune el.

Citeşte mai departe pe Adevărul Financiar pentru a vedea cum producătorii americani de gaze de şist oferă deja "aurul albastru" mai ieftin decât Gazprom

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite