Noul Guvern pregăteşte modificarea Codului Fiscal: CAS şi CASS la tot venitul realizat, eliminarea CASS pentru chirii şi impozite mai mici pentru firmele mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul condus de Sorin Grindeanu pregăteşte modificarea Codului Fiscal, modificat substanţial de Executivul Victor Ponta începând cu 1 ianuarie 2016, printre măsurile vizate numărându-se scutirea de CASS pentru veniturile din chirii, dividende sau drepturi de autor concomitent cu salarii, pensii sau venituri din PFA, plata CAS şi a CASS pentru tot venitul realizat, scutiri de impozite pentru vânzarea de case şi terenuri şi altele.

Astfel, salariaţii vor datora contribuţiile de pensie şi de sănătate la tot venitul realizat, actualul plafon maxim, echivalent cu cinci salarii medii brute, fiind eliminat. Pe de altă parte, salariaţii, PFA şi pensionarii care au şi venituri din dividende, dobânzi, drepturi de autor, dar şi din chirii, vor fi scutiţi de CASS pentru acestea, potrivit proiectului de modificare a Codului fiscal, obţinut de Profit.ro.

Principalele noutăţi ale documentului sunt: introducerea scutirii de CASS pentru cei care au venituri din chirii concomitent cu salarii, pensii sau PFA; reintroducerea scutirii de CASS pentru cei care au venituri din dividende, dobânzi, drepturi de autor, concomitent cu salarii, pensii sau PFA; eliminarea plafonului maxim de 5 salarii medii brute pentru salariaţi la plata contribuţiilor, atât CAS, cât şi CASS.

Astfel, este reintrodusă  scutirea de CASS pentru persoanele care realizează venituri din investiţii (dividende, dobânzi) şi/sau din alte surse pentru aceste venituri dacă în cursul anului fiscal realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din pensii, venituri din activităţi independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din asocierea cu o persoană juridică sau venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, scrie Profit.ro.  De la 1 ianuarie 2017, conform Codului fiscal – legea 227/2015, scutirea era eliminată, ceea ce însemna că salariaţii, pensionarii, PFA urmau să achite CASS pentru dividende, dobânzi şi drepturi de autor.

Scutiri de impozite pentru vânzarea de case şi terenuri

De asemenea, proiectul de ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului fiscal, pregătit de Guvern, prevede că vânzările de case şi terenuri vor fi scutite de impozit dacă valoarea este de cel mult 450.000 lei, iar pentru restul tranzacţiilor cota va fi de 3. 

"La transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcţiilor de orice fel şi a terenurilor aferente acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel fără construcţii, contribuabilii datorează un impozit care se calculează prin aplicarea cotei de 3% asupra venitului impozabil. Venitul impozabil se stabileşte prin deducerea din valoarea tranzacţiei a sumei neimpozabile de 450.000 lei”, prevede documentul citat de Profit.ro.

În prezent, cota de impozit diferă în funcţie de perioada de deţinere. Dacă imobilul a fost în proprietatea persoanei fizice mai puţin de 3 ani, iar valoarea acestuia de vânzare este mai mică de 200.000 lei, cota este 3%. Dacă valoarea depăşeşte 200.000 lei, impozitul este de 6.000 lei la care se adaugă 2% din ce depăşeşte 200.000 de lei. În schimb, dacă a fost deţinut mai mult de 3 ani, cota este 2% pentru cele cu valoare sub 200.000 lei, respectiv de 4.000 lei plus 1% din ce depăşeşte 200.000 lei pentru cele cu valoarea mai mare decât această sumă.

Impozit redus pentru microîntreprinderi

Potrivit Profit.ro, proiectul de modificare a Codului Fiscal mai prevede că impozitul pe venit aplicat microîntreprinderilor cu un singur salariat va fi redus de la 2% la 1%, concomitent cu ridicarea plafonului de venituri până la care o firmă poate fi încadrată în definiţia microîntreprinderii, de la 100.000 de euro la 500.000 de euro.

''În vederea stimulării creării de noi locuri de muncă şi pentru aşezarea echitabilă a sarcinii fiscale între microîntreprinderi se stabileşte o cotă de impozitare de 1% pentru pentru microîntreprinderile care au unul sau mai mulţi salariaţi şi în aceste condiţii se abrogă cota actuală de 2% pentru microîntreprinderile care au un salariat'', relevă documentul pregătit de Guvern.

De asemenea, vor fi introduse reguli tranzitorii pentru persoanele juridice române, plătitoare de impozit pe profit, care la data de 31 decembrie 2016 îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru încadrarea în definiţia microîntreprinderii şi care sunt obligate la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderile începând cu data de 1 aprilie 2017.

Astfel, pentru anul 2017, persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit care la data de 31 decembrie 2016 îndeplinesc aceste condiţii sunt obligate la plata impozitului începând cu 1 aprilie 2017, urmând a comunica organelor fiscale teritoriale modificarea sistemului de impunere, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, până la data de 25 aprilie 2017 inclusiv. Până la acest termen trebuie depusă şi declaraţia privind impozitul pe profit datorat pentru profitul impozabil obţinut în perioada 1 ianuarie 2017 - 31 martie 2017.

Potrivit reglementărilor actuale, una dintre condiţiile ce trebuie îndeplinită de persoanele juridice române pentru încadrarea în definiţia microîntreprinderii este condiţia de a realiza la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent venituri ce nu depăşesc echivalentul în lei a 100.000 euro.

În prezent, sistemul de impozitare pe veniturile microintreprinderilor prevede cote de impozitare diferite în funcţie de numărul de salariaţi. Astfel, cotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor sunt: 1% pentru microîntreprinderile care au peste 2 salariaţi, inclusiv; 2% pentru microîntreprinderile care au un salariat; 3%, pentru microîntreprinderile care nu au salariaţi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite