Narcis Neaga, şeful CNADNR, despre Autostrada Sibiu-Orăştie: Construcţia a fost greşită, dar proiectul este bun. Viaductul nu este în pericol
0Construcţia pe tronsonul al treilea al Autostrăzii Sibiu-Orăştie a fost greşită, nu se pune problema proiectului, acela a fost bun, dar compania italiană Impregilo nu a pus-o bine în practică, a declarat, la Adevărul Live, Narcis Neaga, directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. El a spus că este o problemă cu asfaltul şi cu scurgerea apelor, dar că nu sunt probleme la viaduct.
Italienii trebuie să vină acum cu un proiect pentru reparaţii, pe cheltuiala lor.
Un miliard de lei au fost luaţi la rectificare de la CNADNR
De la Ministerul Transporturilor s-au luat la rectificare circa un miliard de lei, iar de la companie cam tot atâta şi vă explic şi de ce. În primul rând, nu s-a luat niciun leu de la proiectele în derulare. Apoi a fost o execuţie bugetară slabă în primul semestru. Mai exact, lucrările nu pot începe decât din 15 martie. Noi am dat cu sare şi în aprilie. Apoi, plăţile trebuie să fie verificate de inginer, mai stau 28 de zile. Toate aceste proceduri durează, astfel că decontările se adună numai la sfârşitul anului. Au fost probleme de contabilitate, trebuia să ştim dacă decontările se fac pe Programul Operaţional Sectorial Transport 2007-2013 (POST) sau pe Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM).
La sfârşitul anului vom avea gata între 60 şi 84 de kilometri noi de autostradă.
Despre coada de la Feteşti
Am implementat sistemul, dar s-a constatat că 40% din oameni se duc tot la cash, adică la cele două tonete: una pe sensul de dus şi alta pe o bandă de întors. Facem o analiză a compoziţiei publicului care preferă să plătească cash să vedem ce putem face.
În Vest sunt minimum 10 staţii de taxare, nu doar trei ca la noi, să poată omul să îşi aleagă.
Despre acuzaţiile privind casele cât Palatul Versailles ale directorilor din CNADNR şi caietele de sarcini trucate
Cei din CNADNR care au făcut acuzaţii nu au avut mandat din partea companiei, deşi era obligatoriu. S-a făcut comisie de cercetare disciplinară, aşteptăm să vină cu probe pentru acuzaţiile aduse. Şi eu am fost cercetat disciplinar, dar s-a găsit că acuzaţiile erau nefondate.
Mai sunt o serie de probleme semnalate de aceştia, despre care cred că există un adevăr, dar nu sunt demonstrate suficient. Este vorba de controalele la birourile unde se fac încasări, la Giurgiu, la Feteşti şi la Giurgeni, unde controalele au arătat că s-au luat bani. Am trimis dosarele la DIICOT, la Poliţie. Au fost persoane cărora le-a fost desfiinţat contractul de muncă, dar au câştigat în instanţă. Asta este legislaţia.
Sunt părţi de adevăr. Dar să spui că toate licitaţiile din companie sunt trucate este foarte grav. Au fost controale, dar 90% sunt de partea companiei. S-a mers pe corectitudine. Repet, pot fi anumite adevăruri, dar nu am probe.
Despre Autostrada Sibiu-Piteşti: din octombrie încep consultări cu societatea civilă
Astăzi ne-am întâlnit cu societatea care face studiul de fezabilitate şi am analizat posibile trasee pentru capetele de autostradă. Aceasta este împărţită în cinci tronsoane. Pentru capete vom face din octombrie vor începe consultările publice. Orice organizaţie, oricine ştie că există acolo peşteri, urşi, lilieci etc, să spună atunci tot ce ştie. Consultările vor dura o lună, dar după asta să nu mai vină peste un timp că staţi că e greşit. În 2016 sperăm să pornim licitaţiile pentru cele două capete.
Autostrada Comarnic-Braşov: BEI şi BERD nu au mai vrut să intre în proiect, ceea ce a crescut costurile
Totul începuse foarte bine, dar BEI şi BERD nu au mai vrut să intre în proiect, ceea ce a crescut foarte mult costurile comerciale. Apoi a venit Eurostat şi a spus că trebuie să rezolvăm problemele A, B, C, D, E.
Să fie clar: nu am semnat niciun contract cu constructorul (consorţiul Vinci-Aktor-Strabag), le-am pus condiţia să vină întâi cu contractul de finanţare.
Autostrada se va face, dar până atunci noi facem centuri ocolitoare şi începem dinspre capete. De asemenea, am cerut să facem un studiu să nu mai avem să cimitire sau lilieci pe traseu.
Despre păţaniile cu autostrada Lugoj-Deva: cimitir, lilieci, castori
Pe traseul autostrăzii a fost descoperit un cimitir care apărea în documente ca păşune. Am discutat cu cei de la Arheologie, dar ei au spus că ei se ocupă cu morţi mai vechi, aceştia erau proaspeţi. Am anunţat la Procuratură, gândindu-ne că sunt căutaţi. Am mutat cimitirul, am făcut un parastas.
Apoi a fost descoperită o grotă cu lilieci, unde erau supravegheaţi lilieci încă din anii '90. Au trebuit supravegheaţi patru anotimpuri, ca să vedem dacă acolo este casa lor sau stau doar temporar. Din fericire, era doar temporar, aşa că am făcut un tunel şi am putut să-i mutăm. Ştiţi câţi lilieci erau? Trei.
Apoi un sătean a sunat la Mediu că a văzut urme de castori. Or, castorii sunt protejaţi prin lege.
În fine, traseul trecea şi printr-o haldă de steril a termocentralei Mintia. Toţi trecem pe acolo şi vedem termocentrala şi era clar că halda de steril este acolo.
Am vrut să ne îndreptăm împotriva companiei care a făcut studiul de fezabilitate, dar a dispărut, nu se mai află în România.
Despre Centura Bucureştiului
Centura de Nord este mai avansată, dar unele firme care au făcut lărgirea au intrat în insolvenţă sau au avut alte probleme. A trebuit să relicităm. O altă firmă românească lucrează şi sper ca lucrările să fie gata anul viitor.
Partea de Sud a avut contracte din 2008-2009, dar nu a avut finanţare. În 2012, când au venit banii, situaţia nu a mai fost la fel pe teren. Au fost probleme şi cu exproprierile, aşa că am căzut de comun acord să reziliem contractele. A trebuit să relicităm. În privinţa intersecţiilor, am cerut intersecţii ca pentru mileniul III. Până atunci am turnat covoare asfaltice, pentru că erau adevărate cratere. Decât să fie o singură companie pe 40-50 de kilometri, mai bine să fie 4-5 care să facă consecutiv. Sperăm să fie gata până în 2017, există finanţare, dar sperăm să nu existe contestaţii.
Directorul general al CNADNR va explica în ce măsură afectează proiectele Companiei tăiterea de fonduri de la Ministerul Transporturilor în urma rectificării, care este bilanţul absorbţiei de fonduri europene pentru infrastructura rutieră şi câţi bani din acciza suplimentară pe carburanţi au ajuns în construcţia sau întreţinerea de drumuri.
De asemenea, Neaga va vorbi despre acuzaţiile recente aduse instituţiei pe care o conduce, potrivit cărora fiecare director şi-a angajat toate rudele şi fiecare ia „şpagă“ şi astfel se explică că au case mai mari decât Versailles-ul, deşi au lucrat toată viaţa lor la stat.