Lipsa iubirii de sine îi costă pe tinerii din România aproape 140 milioane de lei pe an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lipsa iubirii de sine are un impact major și cuantificabil asupra sănătății financiare a tinerilor români, potrivit rezultatelor campaniei Unfollow Self:Hate desfășurate în perioada mai – august 2023.

O tânără numără bancnote
Tinerii cheltuie mult pentru a compensa neîncrederea în propriile puteri

Cei care au folosit calculatorul pus la dispoziție online în cadrul campaniei au aflat că suma pe care au cheltuit-o pentru a face față unor sentimente precum nemulțumirea față de propria imagine, autocritica, autoînvinovățirea sau stima de sine scăzută este de aproximativ 140 de milioane RON pe an.

Calculatorul interactiv Unfollow Self:Hate a fost unul dintre instrumentele propuse de ING Bank în cadrul campaniei care a avut ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare cu privire la efectele nocive pe care anxietatea socială sau comparațiile cu cei din jur le pot avea asupra celor din Generația Z atât în plan emoțional, cât și financiar. Cu ajutorul calculatorului oricine a putut afla câți bani cheltuie anual pe comportamente dăunătoare compensatorii, precum excesele alimentare, ieșitul în oraș sau cheltuielile pe haine și gadget-uri.

„Unfollow Self:Hate ne-a demonstrat că lipsa iubirii de sine are un impact la fel de puternic precum ura din mediul online, un fenomen aflat în focusul campaniei Unfollow Hate derulate în 2021 și 2022. Scopul campaniei a fost de a ajuta, iar mesajul pe care îl transmitem este unul de încurajare: să luăm atitudine împotriva a ceea ce ne împiedică să fim noi înșine și să ne trăim viața așa cum ne dorim”, a declarat Dana Nacu, Digital Marketing Manager, ING Bank România.

Când te urăști, te irosești și-ți irosești și banii

2 din 3 tineri români cu vârste între 18 și 24 de ani au o stimă de sine scăzută, potrivit unui studiu anterior al băncii.

Cele mai păguboase obiceiuri sunt cele asociate cu recompensele imediate și cu obținerea unei senzații de bucurie sau plăcere, cum sunt excesele alimentare și cumpărăturile compulsive.

Astfel, consumul de mâncare nesănătoasă ajunge să-i coste dublu pe tinerii care nu se apreciază suficient.

În ceea ce privește shopping-ul, aceștia își cumpără de două ori mai multe obiecte prin care își pot afirma statutul, precum haine, încălțăminte sau gadgeturi, și cheltuiesc cu 30% mai mult pentru acestea față de cei ce stau mai bine la capitolul stimă de sine.

Rezultatele studiului realizat de Mercury Research pentru ING Bank prezintă o imagine a sănătății financiare a tinerilor români în contextul provocărilor cu care se confruntă. Anxietatea socială, teama de a fi respinși sau judecați, comparațiile cu cei din jur și stima de sine scăzută sunt cele mai întâlnite fațete ale lipsei de iubire de sine și, implicit, cele mai frecvente motive ce activează comportamentele dăunătoare la adresa propriei persoane: auto-învinovățirea, autoizolarea/izolarea auto-impusă, shopping-ul impulsiv, consumul de prea multă mâncare și ieșitul excesiv în oraș.

Șomeri cu pretenții

Ultimele date statistice publicate de INS arată că șomajul la tinerii de sub 24 de ani se apropie de 23%, ceea ce înseamnă că aceștia trăiesc de fapt pe banii părinților, tot părinții fiind cei care le sponsorizează cheltuielile care-i fac să se simtă agreați în societate.

Pe de altă parte, deși nu au apucat să-și formeze o carieră, mai mult de jumătate dintre tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani spun că salariile sunt prea mici pentru nivelul lor de experiență, iar doi din cinci nu se angajează în domeniul studiat.

Pretențiile lor financiare sunt mai mari în ciuda lipsei de experiență, iar mentalitatea conform căreia e nevoie să îți sacrifici stilul de viață pentru a dobândi cunoștințe profesionale nu li se potrivește. Vedem totodată și cât de mult s-au schimbat așteptările privind viața profesională de la o generație la alta și anticipăm schimbări semnificative în modelul actual de muncă, ca urmare a evoluției Gen Z pe piața muncii.”, spune Ana Vișian, BestJobs România.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite