La presiunea mediului de afaceri, ministerul de resort suspendă legea care impune tuturor firmelor să facă analiza de risc la securitate fizică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prevederile Hotărârii de Guvern privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor vor fi suspendate pentru un an, timp în care Ministerul Afacerilor Interne – iniţiatorul actului normativ – va trebui să găsească soluţii de modificare a normelor de aplicare, „astfel încât aceste obligaţii să nu impacteze negativ mediul de afaceri”.

Potrivit HG 301/2012, firmele care nu respectă obligaţia de a adopta măsurile de securitate prevăzute de Legea nr. 333/2003, în conformitate cu analiza de risc la securitatea fizică, riscă să fie amendate de către poliţişti, jandarmi, precum şi de către primari sau împuterniciţi ai acestora cu sume cuprinse între 10.000 şi 20.000 lei. Legea ar fi urmat să intre în vigoare la data de 1 iulie.

Potrivit comunicatului remis presei, Ministerul pentru Mediul de Afaceri a propus ca aceste norme „să fie aplicabile numai unei anumite categorii de IMM-uri a căror activitate necesită efectuarea unui astfel de audit şi nu tuturor IMM-urilor aşa cum este prevăzut în actualul act normativ”.

CNIPMMR a cerut abrogarea legii privind aprobarea normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată şi, implicit, a Instrucţiunii nr. 9/2013 a ministrului afacerilor interne privind elaborarea analizei de risc, argumentând că după eliminarea obligativităţii realizării analizei de risc la securitate fizică de către toţi agenţii economici, firmele vor fi în continuare obligate să asigure paza bunurilor şi valorilor deţinute, conform Legii nr. 333/2004.

Ulterior, Ministerul pentru Mediul de Afaceri a informat că HG nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor este,  de fapt, un act din anul 2012, al carui termen de aplicare a fost prorogat in fiecare an, „deci nu reprezintă o măsură nouă pe care o propune Guvernul actual”.

„Urmare a consultărilor extinse pe care le are cu reprezentanţii mediului de afaceri, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Alexandru Petrescu, a supus atenţiei Ministerului Afacerilor Interne, titularul normelor, această problematică, precum şi  faptul ca acest act poate impacta negativ mediul de afaceri”, a comunicat ministerul, precizând că MAI, iniţiatorul legii, a fost de acord să găsească soluţii de prorogare a termenului şi „în acest an, ulterior, pe perioada de suspendare, urmând să se găsească soluţii de modificare a normelor de aplicare, astfel încât aceste obligaţii să nu impacteze negativ mediul de afaceri”.

Iniţial, Art.4, lit.c, din H.G. nr. 301 din 11 aprilie 2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, prevedea faptul că lipsa Analizei de Risc la Securitate Fizică este penalizată cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei.

Ulterior, penalizarea a fost dublată, amenzile fiind cuprinse între 10.000 lei şi 20.000 lei.

Adoptarea măsurilor de securitate se realizează în conformitate cu analiza de risc efectuată prin experţi abilitaţi, care deţin competenţe profesionale dobândite pentru ocupaţia de evaluator de risc la securitatea fizică.

Ca atare, toate firmele erau obligate să efectueze această analiză, contra cost.

Şi sumele nu sunt deloc mici: preţul evaluatorilor de risc la securitate fizică variază de la 600 de lei pentru un punct de lucru mic, de maximum 50 mp, 1.000 de lei pentru spaţii mai mari de 100 mp şi, pentru spaţiile ce depăşesc 200 mp, preţul poate ajunge între 2.000 şi 5.000 de lei, în funcţie de domeniul de activitate şi numărul de angajaţi

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite