Isărescu explică de ce nu-şi asumă şi băncile riscurile de creditare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a explicat marţi, care este motivul pentru care băncile nu împart cu împrumutaţii riscurile de creditare. Cele mai importante riscuri de creditare sunt deprecierea leului, în raport cu moneda în care s-a efectuat împrumutul, riscul ratei de dobândă şi riscul diminuării sau pierderii veniturilor împrumutatului pe perioada derulării împrumutului.

“Am văzut oameni de afaceri care întrebaţi ce îi nemulţumeşte în raportul cu băncile au spus că îi nemulţumeşte faptul că banca nu împarte riscurile cu ei. Păi banca nu împarte riscul de creditare, că nu este investitor. Banca este creditor: ea îşi ia banii înapoi şi nu împarte riscuri. La noi încă domină această ideea, ca banca să împartă riscuri cu investitorul. Nu va face asta niciodată”, a spus marţi Guvernatorul BNR, citat de Hotnews.

"Nu foloseşte nimănui războiul dintre bănci şi clienţi şi nici cultivarea acestui război. Nici abuzul de abuz, ca să spun aşa, cu care ne-am obişnuit în ultima vreme. Orice comportament al bancherilor este (tratat ca - n.red) un abuz. De putere de poziţie, de monopol - asta nu foloseşte nimănui. Iarăşi să folosesc cuvântul, această noţiune este total abuzată", a declarat Mugur Isărescu.

Banca ia banii deponenţilor pe un an sau cel mult pe 2-3 ani, iar creditul îl dă pe 25 de ani. Ce riscuri să administrezi pe 25 de ani de acum înainte? Trebuie făcut efortul de educaţie financiară, băncile să se întâlnească cu economia reală şi fiecare să îl înţeleagă pe celălalt. Din poziţia mea de guvernator, încurajez băncile care au fost poate mai reţinute, mai ruşinoase, să facă efortul de a merge în această direcţie. E o direcţie pozitivă, care ajută la îmbunătăţirea imaginii băncilor, este vorba de atmosfera care se creează în jurul fiecărei bănci, care contează pentru atitudinea generală faţă de sistemul bancar”,a mai adăugat Guvernatorul BNR.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite