Impozitul forfetar s-ar putea aplica din semestrul al doilea, fără plafon zero. Şi taximetriştii vor intra în colimator

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapini, a declarat vineri că impozitul forfetar s-ar putea aplica din semestrul al doilea al acestui an, dacă studiul privind impactul măsurii va fi finalizat în primul trimestru. Grapini a precizat că firmele "foarte mici", cu cifre de afaceri spre zero, nu vor plăti aceastătaxă şi a vorbit despre 27 de domenii în care se va aplica impozitul forfetar.

"În semestrul II ar putea fi aplicat impozitul forfetar, dacă ne mişcăm repede, adică să terminăm studiul de impact în primul trimestru. Studiul a început şi trebuie să îl terminăm în primul trimestru. Dacă nu, nu-l vom putea aplica în acest an", a spus Maria Grapini, într-o conferinţă de presă.
Ea a arătat că în prezent consilierii ministerului stabilesc numărul de restaurante, pensiuni, baruri şi alte structuri care ar putea intra sub incidenţa impozitului.

Încă nu se ştie câte baruri şi restaurante are România

"Nimeni nu a spus că se aplică de mâine. Introducerea se va face după realizarea unui studiu de impact. Nu va fi aplicat în primul semestru pentru că nu se poate, trebuie realizate studii de impact de către noi şi de Ministerul Finanţelor. Trebuie să ştii câte baruri sunt, câte restaurante, câte pensiuni. Consilierii culeg date pentru a avea un fond de calcul. În alte ţări se aplică la 27 de servicii, probabil că nu vor fi toate", a spus Grapini.

Forfetarul, diferenţiat pe sectoare

Potrivit acesteia, firmele cu afaceri foarte mici nu vor plăti, iar impozitul va fi diferenţiat pe sectoare.
"Nu poate fi acelaşi nivel al impozitului pentru taximetrişti şi pentru hoteluri. Şi taximetriştii vor plăti, aşadar. Vrem să aplicăm impozitul fără să distorsionăm piaţa şi să introducem o etică în afaceri. Toţi trebuie să plătească. (...) Cei care nu plătesc forfetarul vor fi vizitaţi de 15 ori pe an de Fisc", a mai spus Grapini.
Reamintim că ministrul delegat a anunţat miercuri că, dacă se va aplica, impozitul forfetar va viza doar unele servicii, precum pensiuni, hoteluri, restaurante, saloane de înfrumuseţare sau spălătorii auto, cuantumul urmând să fie stabilit după discuţii cu patronatele de profil.
În octombrie 2010, Guvernul Boc a decis să renunţe la impozitul minim aplicat companiilor şi a analizat varianta introducerii unui impozit forfetar, dar a renunţat la idee invocând dificultăţile care ar putea apărea în administrarea unui astfel de sistem, orientându-se spre revenirea la impozitarea cu 3% a veniturilor microîntreprinderilor.
 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite