Importurile de gaze ale României au scăzut aproape la jumătate în primele zece luni. Exporturile de curent electric, mai mari cu o treime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liberalizarea preţurilor la gaze a dus la scăderea importurilor, dar şi la vânzări mai slabe pentru Romgaz, ca urmare a închiderii unor consumatori industriali
Liberalizarea preţurilor la gaze a dus la scăderea importurilor, dar şi la vânzări mai slabe pentru Romgaz, ca urmare a închiderii unor consumatori industriali

Importurile de gaze naturale au scăzut cu aproape 47% în primele zece luni ale anului, cele de cărbune s-au diminuat cu circa 31%, în vreme ce importurile de ţiţei au urcat cu 4%, relevă datele furnizate de către Institutul Naţional de Statistică (INS). Exporturile de electricitate au urcat şi ele cu 37%.

Resursele de energie primară au scăzut cu 10,2% în primele zece luni ale acestui an, iar resursele de energie electrică s-au diminuat cu 4,9%. Principalele resurse de energie primară în primele zece luni au totalizat 25,5 milioane de tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 2,89 milioane tep faţă de perioada similară a anului trecut. Producţia internă a însumat 17,7 milioane tep, în scădere cu 6,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 7,8 milioane tep, în scădere cu 17,7%.

Astfel, producţia internă de cărbune a totalizat 3,94 milioane tone echivalent petrol iar importurile au fost de 450.000 milioane tep, în scădere cu 201.000 milioane tep.

Pentru gazele naturale producţia a totalizat 7,1 milioane tep, iar importurile au fost de 1,015 milioane tep.

Importurile de ţiţei depăşesc deja producţia internă

La ţiţei, însă, importurile au depăşit cu mult producţia internă: la 3,22 milioane tep produse în ţara noastră, avem importuri de 4,23 milioane tep. Comparativ cu aceeaşi perioadă din anul trecut, creşterea importurilor este de 4%.

Resursele de energie electrică au fost de 47,8 TWh, în scădere cu 2,4 TWh (-4,9%) faţă de perioada corespunzătoare a anului 2012. Diminuarea resursei de energie electrică a fost cauzată în principal de scăderea producţiei, cu 1,6 TWh (-3,4%).

Scăderi imense în sectorul termo, creşteri la hidro şi eolian

Producţia din termocentrale a fost de 21,2 TWh, în scădere cu 5,8 TWh (-21,6%). Producţia din hidrocentrale a fost de 12,8 TWh, în creştere cu 2,3 TWh (+22,1%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 9,6 TWh, în creştere +1,2%.

Producţia din centralele electrice eoliene în perioada ianuarie-octombrie 2013 a fost de 3,7 TWh, în creştere cu 1,7 TWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Exporturile de curent au crescut cu 37%

Consumul final de energie electrică în această perioadă, a fost de 41,2 TWh, cu 6,3% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2012. Iluminatul public a înregistrat o scădere cu 11,0%, iar consumul populaţiei a scăzut cu 1,1%.

Exportul de energie electrică a fost de 1,3 TWh, în creştere cu 362,6 milioane KWh, respectiv cu 37,4%. Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 5,2 TWh în scădere cu 64 milioane KWh, respectiv cu 1,2%.

Mai puteţi citi:

Gerhard Roiss, şeful OMV: Vrem să facem din România un exportator de gaze

OMV, acţionarul majoritar al Petrom, vrea să transforme România din importator în exportator de gaze naturale, resursele din Marea Neagră înseamnând „gaze pentru Europa“, a declarat, la viena, Gerhard Roiss, directorul general al grupului austriac.

Surpriză: Complexul Energetic Oltenia exportă în acest moment 300 MW de energie

Complexul Energetic Oltenia exportă în prezent 300 MW de energie în state precum Moldova, Ucraina, Serbia, Bulgaria şi Ungaria, a adeclarat Maricel Popa, secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Energie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite