Guvernul a stabilit un plafon de garanţii de 350 de milioane de lei pentru „Prima Maşină“ în 2015. Băncile se pot înscrie în program până la 2 martie
0Plafonul garanţiilor care pot fi emise în acest an pentru programul „Prima Maşină“ a fost fixat de Guvern la 350 de milioane de lei, iar termenul în care alţi finanţatori interesaţi se pot înscrie în acest program a fost extins până la 2 martie.
Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană au cerut Guvernului să renunţe la programul „Prima Maşină“, dar Executivul a transmis că nu va renunţa, au declarat sâmbătă, pentru Mediafax, surse oficiale.
Sursele au mai arătat atunci că Guvernul va aproba, marţi, un plafon de garanţii de 350 de milioane de lei şi va prelungi termenul pentru înscrierea băncilor în program până la 2 martie.
Într-un comunicat transmis la finalul şedinţei de marţi, Guvernul precizează că a luat aceste decizii şi că pentru nivelul plafonului au fost luate în considerare solicitările venite din partea instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare nebancare eligibile ca participante.
Plafonul alocat pentru ultima parte a anului trecut a fost de 50 de milioane de lei, având în vedere că programul a fost introdus la sfârşitul anului.
Băncile şi insituţiile financiare nebancare (IFN) care nu au aplicat pentru programul „Prima Maşină“ până la sfârşitul anului trecut, pot trimite până la 2 martie cererile de înscriere către Ministerul Finanţelor Publice şi Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), împreună cu informaţii privind nivelul costurilor totale pe care le vor aplica finanţărilor acordate prin acest program şi valoarea estimată a garanţiilor care urmează a fi acordate.
În prezent, în legislaţie nu este prevăzută posibilitatea ca şi alţi finanţatori să se înscrie în programul guvernamental.
Persoanele care vor achiziţiona un autovehicul prin programul „Prima Maşină“ vor beneficia de o perioadă de creditare de maximum 5 ani, la un cost al maşinii de cel mult 50.000 lei plus TVA, şi cu o dobândă subvenţionată în proporţie de 50%.
De acest program pot beneficia toate persoanele fizice cu vârsta de minimum 18 ani, care obţin venituri şi care îndeplinesc şi celelalte criterii de eligibilitate, printre care să facă dovada, cu declaraţia pe proprie răspundere, că nu au mai deţinut în proprietate un autoturism nou, iar cu copia facturii proforma emise de vânzător să ateste că autoturismul achiziţionat prin program este nou, îndeplineşte cel puţin cerinţele minime ale standardului EURO 5, este achiziţionat de la o persoană juridică care are ca obiect de activitate vânzarea autovehiculelor şi are un preţ de achiziţie care nu depăşeşte suma de 50.000 lei, la care se adaugă TVA, după caz.
Alte condiţii sunt avansul de minimum 5% din preţul de achiziţie şi asigurarea autoturismului nou-achiziţionat din finanţarea garantată printr-o poliţă de asigurare de tip CASCO, care va acoperi cel puţin riscurile de avarii şi furt, fără franşiză pentru daunele totale de avarii şi furt şi cu o franşiză de maximum 100 de euro, echivalent în lei, pentru daunele parţiale de avarii şi furt. Obligaţia subzistă pe toată perioada de valabilitate a garanţiei.
La aceste condiţii se adaugă normele proprii fiecărei bănci, precum şi condiţiile specificate deja în OUG 66/2014 prin care s-a aprobat acest program, precizează ministerul.
Costul total al finanţărilor acordate în cadrul programului va fi compus din dobânda exprimată în raport cu ROBOR la 6 luni (în prezent de 1,64%) plus o marjă de maximum 3% pe an. Marja include nivelul total al comisioanelor percepute de către finanţator şi cheltuielile obligatorii legate de finanţare, în toate etapele finanţării. Marja nu include costul asigurării, costul aferent efectuării formalităţilor de publicitate, penalităţile percepute conform contractului de finanţare.
Comisionul de risc care se plăteşte de către beneficiar este calculat de către finanţator ca procent aplicat la suma garantată în cadrul programului şi achitat o singură dată, la acordarea garanţiei, pentru toată perioada de valabilitate a garanţiei. Comisionul de risc este de maximum 1% din valoarea garantată.
Comisionul de administrare datorat Fondului de Garantare este plătit de către beneficiar şi calculat la soldul finanţării garantate. Nivelul comisionului de administrare este negociat anual între Ministerul Finanţelor şi Fondul de Garantare şi este stabilit prin ordin al ministrului Finanţelor şi al ministrului delegat pentru Buget.