Ghid pentru oamenii de afaceri britanici care vin în România, redevenită „tigrul Europei”: feriţi-vă de hoţii deghizaţi în poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un ghid realizat recent de Guvernul britanic şi dedicat investitorilor străini în România le atrage atenţia acestora că afacerile sunt în continuare marcate de un grad ridicat de birocraţie. Din punct de vedere cultural, mediul de business este formal şi bazat pe ierarhie, potrivit profit.ro.

Investitorilor li se recomandă să nu exagereze cu lauda de sine când vine vorba de propriile realizări în afaceri şi să fie punctuali, dar şi atenţi la hoţi deghizaţi în poliţişti, la furturile din trenuri, camere de hotel sau prin clonarea cardurilor.

Ghidul a fost realizat recent de către un departament specializat al Guvernului britanic şi, pe lângă datele macro-economice specifice României, le oferă oamenilor de afaceri străini şi sfaturi concrete privind problemele zilnice, particularităţile mediului de afaceri şi eticheta de business din România.

În document este remarcat faptul că România a devenit „tigrul economic” al Europei, cunoscând cel mai ridicat ritm de creştere din UE. Pe de altă parte, după Polonia, România este a doua cea mai mare iaţă de desfacere din zonă.

 „Românii pun mare importanţă pe curtoazia şi respectul afişat pentru oamenii mai în vârstă sau aflaţi pe o poziţie superioară, iar întrunirile au tendinţa de a fi în mare măsură formale şi dominate cel mai adesea de superiorul cu cel mai înalt grad, în timp ce deciziile sunt foarte rar puse în discuţie sau contestate de cei de rang inferior. În astfel de întâlniri nu prea există discuţii colocviale sau informale. Nu trebuie să puneţi întrebări personale, deoarece românii preţuiesc discreţia privind viaţa privată”, este una din recomandări.

Punctualitate în mediul privat, nu şi în cel de stat

Ghidul le recomandă investitorilor să ajungă la timp la acestea sau chiar mai devreme, având în vedere că punctualitate este considerată un atuu în afaceri, dar mai degrabă în mediul privat, nu şi în cel de stat.

„Adesea există un protocol strict privind locurile, aşa că aşteptaţi să vi se spună unde să vă aşezaţi. Nu vă daţi jos sacoul fără să cereţi voie şi până când românul cu rangul cel mai înalt nu face acelaşi lucru. Apoi aşteptaţi-vă să petreceţi ceva timp cunoscând interlocutorii înainte de a începe să discutaţi afaceri”, este o altă recomandare.

Ghidul le transmite oamenilor de afaceri străini să îşi prezinte afacerea cu date uşor de înţeles şi care să le dovedească susţinerile.

„Feriţi-vă să faceţi afirmaţii exagerate! Românii preferă să facă afaceri cu oameni oneşti şi care nu se laudă cu realizările lor personale sau financiare. Întotdeauna evitaţi discuţiile în contradictoriu şi tacticile de vânzare bazate pe intimidare”, sunt sfătuiţi în mod explicit investitorii.

În acest context, ghidul notează însă că indicele precepţiei privind corupţia din România rămâne ridicat, ţara noastră situându-se pe locul 58 în lume în 2015 în clasamentul percepţiei privind cele mai puţin corupte ţări. Mai mult, ghidul notează că “există o ameninţare persistentă din perspectiva terorismului”.

Investitorilor britanici li se recomandă să păstreze în România un nivel de vigilenţă privind securitatea proprie cel puţin la nivelul de acasă. Oamenilor de afaceri li se atrage atenţia că până şi copiii ajung să fie implicaţi în grupurile de crimă organizată, iar hoţii să fie deghizaţi ca poliţişti.
 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite