Cutremur imobiliar în România? Argumentele imbatabile ale unui expert: „Fondurile de investiții stau de mult la pândă”

0
Publicat:

Zvonurile privind o iminentă criză a pieței imobiliare din România par să capete contur raportat la situația din alte țări UE, unde se poate vorbi de un adevărat dezastru. Și totuși piața imobiliară din România ar avea câteva atuuri, susține analistul Adrian Negreanu, care nu vede riscul unui colaps

În fiecare an se spune că vom avea o criză a imobiliarelor FOTO Arhivă Adevărul
În fiecare an se spune că vom avea o criză a imobiliarelor FOTO Arhivă Adevărul

Situația delicată din mai multe state membre UE, dar mai ales parcursul economic și problemele dezvoltatorilor imobiliari din România sunt principalele argumente ale celor care susțin că o criză a pieței imobiliare de la noi ar fi inevitabilă. Iar cifrele par să le dea dreptate. Piața imobiliară din țări precum Germania și Suedia a ajuns într-o situație care amintește de cea din 2009. În România, potrivit unei analize a Frames, una dintre firmele de consultanță care realizează analize ale pieței imobiliare, peste 70% dintre dezvoltatori au datori mari și ar fi chiar în pragul insolvenței. Concret, potrivit acestui studiu, datoriile dezvoltatorilor au crescut la peste 100 de miliarde de lei în 2023, pe fondul majorării costurilor operaţionale şi accentuării blocajului financiar.

La București, primăria a blocat PUZ, ceea ce ar putea conduce, spun unii experți, la o creștere a prețurilor începând cu anii 2027-2028, pe fondul diminuării ofertei, în condițiile în care dezvoltatorii nu mai sunt lăsați să construiască.

O altă analiză, dată publicității luni, 27 noiembrie, de Imobiliare.ro, arată că prețurile au rămas neschimbate, chiar dacă, la fel ca în fiecare an, zvonurile privind o prăbușire a pieței au fost la ordinea zilei. Același studiu arată că în trimestrul al treilea oferta a scăzut cu 30% ceea ce a stat la baza menținerii prețurilor la nivelul actual.

Iar faptul că Guvernul a decis majorarea cotei de Taxă pe Valoarea Adăugată (TVA) de la 1 ianuarie, pentru locuințele de până în 120.000 de euro, susține ideea că prețurile nu vor scădea nici la anul, ba chiar e posibil ca în unele localități să crească ușor. Principalele candidate ar fi tot Bucureștiul și Clujul, cele mai scumpe orașe.

Să cumpărăm acum sau să mai așteptăm?

Dincolo de toate aceste date, oamenii ar vrea, pe cât posibil, să știe dacă e sau nu momentul să cumpere sau să vândă o proprietate imobiliară sau dacă ar trebui să-și amâne planurile. „Adevărul” a discutat pe această temă cu analistul economic Adrian Negrescu, în încercarea de a afla un răspuns la aceste dileme.

Adrian Negrescu
Adrian Negrescu

Pentru cei care vor să cumpere o proprietate imobiliară, el recomandă o analiză simplă. „Achiziția unei proprietăți imobiliare ține de oportunitate. Pentru ce cumperi acel apartament, acel teren? Să faci o afacere, adică să îl iei acum ieftin, să-l vinzi mai scump? Sau pentru a-l folosi în interes personal, adică a te muta în acel apartament sau a-l închiria, iar acel teren să-l închiriezi sau să construiești ceva pe el? Totul ține de oportunitate și de, atenție!, raportul între prețul pe care îl plătești și potențialul de vânzare. Trebuie să învățăm să fim atenți din ce în ce mai mult la potențialul de revânzare”, susține el.

Pentru a fi mai ușor de înțeles, Adrian Negrescu vine și cu un exemplu concret: „În cazul unui apartament cu două camere, da, îl iei când ești tânăr, împreună cu proaspăta soție, poate încă nu te gândești la viitor. Apoi, te trezești peste câțiva ani că vrei copii sau poate vrei să te muți în altă parte cu serviciul. Vei mai putea vinde acel apartament cu prețul cu care l-ai cumpărat, posibil prin credit imobiliar? Trebuie să fim atenți și să privim achiziția imobiliară ca pe un business din care să facem bani, nu neapărat doar să ne satisfacem niște nevoi.”

Când e cel mai bun moment să vindem

În opinia lui, peste ani, proprietățile imobiliare se vor scumpi tot mai mult și vine cu exemplul altor capitale din Estul Europei.

„Terenurile și locuințele în general sunt încă ieftine în România raportat la ce se întâmplă în alte capitale, în alte țări din regiune. Gândiți-vă că în Budapesta, în Varșovia, apartamentele, de exemplu, sunt cu cel puțin 30% mai scumpe. La fel și în cazul terenurilor. Proprietățile imobiliare sunt mult mai scumpe în străinătate pentru că au venit foarte, foarte mulți investitori care au cumpărat terenuri și piața a crescut. Se va întâmpla și la noi”, adaugă el.

Adrian Negrescu s-a pus și în postura celor care ar avea o casă sau un teren de vânzare.

„Legat de momentul vânzării, ține de fiecare, de nevoile lui. Îl poți vinde acum dacă ai găsit client, dar îl poți vinde și peste 10 ani cu un profit pe măsură. Totul depinde dacă îți permiți să aștepți din punct de vedere financiar acel moment. Eu, personal, dacă aș avea un client bun, care să-mi ofere suma potrivită, da, l-aș vinde în momentul de față și aș investi banii respectivi în alte proiecte care să-mi aducă un randament mai bun.”

O nouă ecuație

În ce privește mult trâmbițata criză imobiliară, despre care se vorbește an de an, Adrian Negrescu spune că nu e cazul să ne facem griji și vine cu un argument imbatabil, despre care s-a vorbit mai puțin spre deloc în România.

„Nu văd o criză imobiliară pentru că dezvoltatorii vor alege să își vândă, practic, proprietățile către fondurile de investiții. Fondurile de investiții în sectorul imobiliar stau de mult la pândă în România, așteptând momentul oportun să intre în piață și să dezvolte afaceri de închiriere, așa cum se întâmplă în toate celelalte țări în întreaga lume. Așteptau momentul propice și pare că în 2024 acesta va apărea. Deja foarte mulți dezvoltatori au fost ofertați de către fondurile de investiții pentru achiziție. Iar pe fondul creșterii chiriilor, fondurile de investiții vor face bani buni pe termen mediu și lung și în țara noastră”, încheie Adrian Negrescu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite