Cum pot obține fermierii suspendarea plății datoriilor către bănci, IFN-uri sau firme de leasing

0
Publicat:

Fermierii vor putea cere, în anumite condiții, suspendarea plății datoriilor curente și restante care fac obiectul contractelor de credit fie că sunt încheiate cu bănci sau IFN-uri, respectiv leasing.

Tractoare care se deplasează la proteste
Fermierii au protestat în numeroase rânduri

Ordonanța, deja aprobată de Executiv, prevede că de la data înregistrării cererii debitorului, „se suspendă de drept la cerere, rambursarea datoriilor curente și restante, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, care fac obiectul contractelor de credit, respectiv leasing, încheiate cu creditorii instituții de credit sau cu instituții financiare nebancare, utilizate în sectorul agriculturii primare, cu scadența în anul 2024, pentru o perioadă de timp până la data de 1 august 2025”, pentru debitorii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) solicitarea de suspendare înaintată către creditori este însoțită de copia procesului – verbal / proceselor – verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturi agricole, încheiat / încheiate pentru culturile agricole înființate în toamna anului 2023 si primăvara anului 2024, pentru plante perene, plantații pomicole și plantații viticole, care au fost afectate de seceta pedologică din anul agricol octombrie 2023 - septembrie 2024, într-un procent de 50% grad de calamitate reprezentând media gradului de calamitate a culturilor agricole înscrise în procesele verbale de constatare a stării de calamitate.

b) dobânda percepută de creditor de la debitor este mai mare de 2,5% + ROBOR de la 1 la 12 luni pentru creditele în lei și 2% + EURIBOR de la 1 la 12 luni pentru creditele în valută, stabilite în contracte, după caz. Nivelul ROBOR-ului se stabilește în ziua înregistrării cererii debitorului.

Cererile se depun până cel târziu la 31 decembrie 2024

Pentru suspendarea de drept a rambursării ratelor, dobânzilor și comisioanelor, debitorii trimit creditorilor o solicitare de suspendare, în format letric sau prin poșta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit, până cel târziu la data de 31 decembrie 2024.

Până la data de 1 august 2025, se suspendă executările silite și orice eventuale acte de executare silită sau alte măsuri de recuperare a creanțelor, inclusiv cereri de deschidere a procedurii insolvenței, pentru datoriile scadente în anul 2024, născute din contractele de credit și leasing încheiate cu instituții de credit sau cu instituții financiare nebancare, precum și din contractele de vânzare – cumpărare sau de furnizare de resurse materiale agricole folosite la înființarea și producția agricolă vegetală, în cazul fermierilor având un procent de afectare a culturilor de minim 50% grad de calamitate reprezentând media gradului de calamitate a culturilor agricole înscrise în procesele verbale de constatare a stării de calamitate.

Se suspendă și executările silite

Măsura suspendării executărilor silite se va aplica pe întreg lanțul valoric, fermieri – distribuitori – producători / furnizori, la cerere, prin raportare la prețul de achiziție, pe baza proceselor verbale emise de autoritățile competente privind constatarea și evaluarea pagubelor la culturi agricole vegetale și a avizelor de expediție sau a altor asemenea documente certificând cantitățile livrate.”

Pe întregul lanț valoric, fermieri – distribuitori – producători / furnizori, în cazul în care debitorii își achită, până la data de 31.12.2024, obligațiile de plată aferente contractelor aflate în derulare, nu se vor percepe dobânzi, penalități, majorări de întârziere sau alte costuri similare și se vor menține toate discount-urile și beneficiile stabilite în contractele de vânzare - cumpărare sau de furnizare de resurse materiale agricole destinate producției agricole vegetale pentru anul 2024.

Creditul Fermierului 

Premierul Marcel Ciolacu anunța, la 9 octombrie, că a alocat deja 5 miliarde de euro pentru măsuri de sprijin pentru agricultori.

O modificare importantă făcută de Executiv se referă la fermierii care au avut culturile afectate de calamități naturale. Aceștia vor putea accesa Creditul Fermierului și pentru plata altor credite.

De asemenea, Guvernul Ciolacu a majorat și bugetul schemei de ajutor de stat cu încă 400 de milioane de lei, după ce în iunie s-au mai alocat încă aproximativ 650 de milioane de lei.

Prin programul „Creditul Fermierului” Guvernul vrea să crească competitivitatea și productivitatea sectorului agricol, un pilon important al planului asumat de social democrați la preluarea guvernării. Prin intermediul acestui program, fermierii pot accesa resurse financiare necesare pentru a-și continua activitățile și pentru a-și asigura stabilitatea financiară pe termen lung.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite