Combustibilii ecologici, şansa de redresare pentru fabricile de zahăr falimentare

Utilizarea biocombustibililor devine aproape un imperativ în contextul poluării tot mai accentuate. Producţia unor asemenea tipuri de carburanţi poate constitui o şansă pentru revigorarea

Utilizarea biocombustibililor devine aproape un imperativ în contextul poluării tot mai accentuate. Producţia unor asemenea tipuri de carburanţi poate constitui o şansă pentru revigorarea afacerilor producătorilor de zahăr autohtoni care au probleme financiare din cauza importurilor ieftine. Cu investiţii relativ acceptabile, o fabrică de zahăr se poate transforma în furnizor de bioetanol sau biodiesel.

Dacă în anii '90 erau nu mai puţin de 33 de fabrici de zahăr, acum nu funcţionează decât nouă. Dintre acestea, numai patru mai prelucrează zahăr din sfeclă, restul unităţilor fiind importatoare de zahăr brut din trestie, pe care îl transformă în zahăr alb prin rafinare. Ion Armenean, directorul fabricii de zahăr Luduş, spune că producţia de bioetanol este o opţiune deja luată în vedere pentru dezvoltarea afacerii în următorii ani. Investiţiile nu sunt de neglijat, dar cerere va fi, deoarece Uniunea Europenă impune folosirea biocombustibililor. În negocierile de aderare, România s-a angajat ca, până la integrare, 2% din combustibilul folosit în transporturi să fie de provenienţă bio. Până în 2010, procentul de bicombustibil trebuie să ajungă la 5,75%, iar până în 2020, la 20%.

Gheorghe Bejan, director executiv al Patronatului Zahărului, apreciază că investiţiile pentru un producător de combustibili ecologici pot fi reduse la jumătate dacă acesta preia o veche fabrică de zahăr pentru a o transforma în producător de bioetanol.

Bioetanolul se produce din sfeclă, cereale sau porumb

Dacă biodieselul (motorina vegetală) a beneficiat de o strategie croită la Ministerul Agriculturii, iar rezultatele se văd în investiţiile realizate şi în triplarea suprafeţelor cultivate cu rapiţă - materia primă pentru biodiesel -, o strategie pe bioetanol există doar la nivel de intenţie. Ion Armenean susţine că o astfel de strategie ar fi extrem de necesară, şi ar oferi noi oportunităţi de dezvoltare a fabricilor de zahăr din sfeclă.

Bioetanolul se poate produce nu numai din sfeclă, dar şi din cereale sau porumb. Dacă biodieselul a fost scutit şi anul trecut de acciză, pentru bioetanol nu au existat facilităţi fiscale, astfel că investiţiile în bioetanol sunt, deocamdată, cvasiinexistente. Codul Fiscal în vigoare de la începutul anului a introdus scutirea de acciză pentru toţi biocombustibilii.

480 de euro subvenţie pentru hectarul de sfeclă

Dacă în '89, suprafeţele cultivate cu sfeclă se ridicau la 300.000 hectare, anul trecut au fost cultivate 40.000 de hectare. Şi încă suprafaţa a fost în creştere cu 60% faţă de 2005. Gheorghe Bejan consideră că nu ne mai putem aştepta la creşteri similare în acest an, în ciuda subvenţiilor europene, deoarece această suprafaţă asigură cota de zahăr din sfeclă. În acest an, fermierii care cultivă sfeclă se pot aştepta la subvenţii de până la 480 euro/ha, din însumarea subvenţiilor europene pe suprafaţă cu cele din bugetul naţional. "Va exista o migraţie a suprafeţelor cultivate către fabricile de zahăr, pentru a eficientiza costurile de transport", spune Gheorghe Bejan. Patronatul face lobby la Bruxelles pentru a transforma 100.000 de tone din cota pentru prelucrarea zahărului brut în cea pentru producţia de zahăr din sfeclă, "pentru ca subvenţiile să intre în buzunarul fermierului român, nu al celui brazilian". Bruxelles-ul cere ca aceste demersuri să fie făcute de "o voce autorizată". "La minister trebuie cineva cu voinţă politică, care să ceară transferul cotei şi să o şi susţină puternic", explică Bejan.

România, singura ţară ce are cotă mai mică decât consumul

În Uniunea Europeană, producţia de zahăr se supune unui sistem de cote. România este singura ţară care a primit cotă sub consumul intern, 440.000 tone cotă la un consum de 560.000 tone. Cota de zahăr din sfeclă de zahăr este de 109.164 tone, cota de zahăr din rafinarea zahărului brut din trestie este de 329.636 tone. Vechile state membre, precum Franţa şi Germania, au cote de producţie cu 50% mai mari decât consumul, iar noile membre au reuşit, şi ele, să obţină cote superioare consumului. Motivul cotei scăzute se află în anii slabi de producţie 1998-2002, care au fundamentat negocierile. Gheorghe Bejan spune că anii '92-'93, când România avea taxe vamale zero la importurile de zahăr, au lovit iremediabil industria naţională. Fabricile supravieţuitoare s-au orientat pe prelucrarea zahărului brut importat, iar suprafeţele cu sfeclă au scăzut dramatic. În condiţiile actuale, creşterea estimată a pieţei nu se va putea baza decât pe importuri. Românii consumă circa 22 de kg/loc/anual, în timp ce media în Uniunea Europeană este de 39 kg/loc.