Cioloş: Putem rămâne în ţinta de deficit de 3%, chiar şi cu creşterea salariilor în sectorul de stat. Când se măresc salariile bugetarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când se măresc salariile bugetarilor. Premierul Dacian Cioloş a declarat marţi că nu este surprins de decizia preşedintelui Klaus Iohannis privind promulgarea legii de majorare cu 10% a salariilor bugetarilor, subiect discutat cu şeful statului luni, şi că măsura poate fi aplicată cu menţinerea ţintei de deficit de 3%, fără alte tăieri.

„Nu mă surprinde deloc, am avut o discuţie cu dansul (Klaus Iohannis – n.r.) ieri şi legat de acest subiect şi i-am spus că în calculele pe care le-am făcut am inclus şi această creştere de 10 la sută şi după calculele noastre putem rămâne în ţintă de deficit de 3 la sută cu această creştere“, a declarat Cioloş referitor la decizia şefului statului de a promulga legea care prevede majorarea salariilor pentru personalul din sistemul sanitar cu 25% şi a tuturor bugetarilor cu 10%.

Întrebat dacă aplicarea acestei măsuri prespune tăierea unor fonduri de la alte capitole ale bugetului de stat, premierul a spus că nu va fi necesar să taie, dar guvernul va face eforturi pentru creşterea absorbţiei findurilor europene.

„N-o să tăiem, în schimb o să mergem pe partea de investiţii unde am rezervat fonduri şi pentru investiţii, atât la ministerul Dezvoltării cât şi ministerul Transporturilor, dar o să facem un efort din absorbţia fondurilor europene că să avem şi investiţii aşa cum ne-am propus“, a precizat Cioloş.

Când se măresc salariile bugetarilor: majorarea este din decembrie, dar se încasează în ianuarie

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care prevede majorarea acestor salarii cu 10%.

Legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor pe 11 noiembrie. Iniţial, OUG 35/2015 prevedea doar majorarea salariilor din sănătate cu 25%, însă un amendament PSD adus în comisiile de specialitate din Parlamant a prevăzut că vor creşte şi salariile tuturor bugetarilor cu 10%. Condiţia pentru aplicarea acestei prevederi este ca aceştia să nu mai fi beneficiat în cursul anului 2015 de alte majorări.

Majorarea este prevăzută din luna decembrie, ceea ce înseamnă că primele salarii majorate cu 10% vor fi încasate din luna ianuarie 2016.

Sindicaliştii din administraţie ameninţau cu greva

Sindicaliştii din administraţie i-au cerut acum câteva zile preşedintelui Klaus Iohannis promulgarea legii privind aprobarea OUG 35/2015, care prevede o creştere salarială de 10% pentru bugetari, ameninţând că, în caz contrar, programul de lucru în administraţia publică locală va fi întrerupt zilnic, urmând a fi declanşată greva generală.

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) i-a transmis, luni, o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis, pentru a-i aminti că problemele generate de salarizarea deficitară a angajaţilor din administraţia publică locală, lipsa de motivare a acestora şi, în consecinţă, apariţia unui exod al profesioniştilor care îşi desfăşoară activitatea în primăriile şi consiliile judeţene din România au dus la declanşarea conflictului de muncă la nivel naţional la începutul anului.

Sindicaliştii informau că, în aceste condiţii, au demarat acţiunea pentru strângerea de semnături în vederea declanşării grevei generale în administraţia publică locală. Sindicaliştii arată că salariaţii din primării, consilii judeţene şi instituţiile subordonate acestora de pe întreg teritoriul ţării sunt cei mai slab plătiţi salariaţi din sectorul bugetar, peste 50% dintre ei având salariul sub 1.200 de lei pe lună.

Scandalul majorărilor pe ascuns

În data de 3 noiembrie, câteva mii de angajaţi de la direcţiile de Finanţe din ţară şi din administraţia locală au oprit lucrul cerând majorarea salariilor. Ei reclamau creşterea „pe ascuns“ a salariilor din Ministerul de Finanţe şi Fisc la nivelul celor din Ministerul Fondurilor Europene. Oficialii statului afirmau că majorarea ar fi în medie de 22%, dar liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, declara că salariile angajaţilor în cauză ar creşte cu 60%.

Aceasta a survenit printr-o ordonanţă de urgenţă care prevedea majorarea salariilor personalului din Ministerul de Finanţe, ANAF, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, care beneficiau de 25 de clase de salarizare succesive faţă de clasa deţinută. Aceasta nu fusese discutată cu partenerii sociali.

Ulterior, Executivul a abrogat măsura de majorare pentru a detensiona situaţia.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite