Chinezii vând grămezi de titluri de stat ale SUA. Americanilor nici că le pasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Economia Chinei nu o duce aşa de bine pe cât se estima, ceea ce dă bătăi de cap autorităţilor de la Beijing. Acestea sunt nevoie să vândă dolari acum pentru a-şi susţine investiţiile    FOTO Getty Images
Economia Chinei nu o duce aşa de bine pe cât se estima, ceea ce dă bătăi de cap autorităţilor de la Beijing. Acestea sunt nevoie să vândă dolari acum pentru a-şi susţine investiţiile    FOTO Getty Images

China a început să vândă masiv din deţinerile sale de titluri de stat emise de către Statele Unite ale Americii, dar autorităţilor de peste Ocean nici că le pasă de acest lucru, scrie Bloomberg.

Fondurile mutuale din SUA cumpără cantităţi impresionante de astfel de titluri, iar investitorii americani şi-au crescut cota de piaţă de pe această piaţă în valoare de 12.900 de miliarde de dolari pentru prima oară din 2012 încoace, potrivit sursei citate.

Achiziţiile fondurilor americane vin într-un moment în care China – cel mai mare creditor străin al SUA – şi-a redus din deţineri pentru prima dată din 2001 până acum. Acest lucru arată că SUA nu este aşa de vulnerabilă la „arma nucleară financiară“ a chinezilor pe cât se credea înainte, dar este motiv de îngrijorare pentru altceva: faptul că americanii toarnă bani în certificatele de trezorerie ale SUA arată că economia americană este afectată de lipsa creşterilor salariale şi, cu inflaţie apropiată de zero, nu există destule motive pentru ca Rezerva Federală – banca centrală americană – să ridice dobânda-cheie.

„Pe măsură ce ai o perspectivă tot mai pesimistă asupra creşterii economice globale, inflaţiei şi ratelor de dobândă, managerii de active vor cumpăra certificate de Trezorerie în acel mediu economic“, a afirmat Brandon Swensen, co-manager al RBC Global Asset Management, care supraveghează investiţii de 35 de miliarde de dolari.

Străinii s-au bătut să cumpere datorii americane

Creditorii străini au jucat un rol-cheie în finanţarea datoriilor americane, pe măsură ce SUA s-au împrumutat tot mai mult pentru a-şi scoate economia din recesiune. Din 2008, străinii şi-au dublat investiţiile în certificate de Trezorezie, iar acum deţin circa 6.100 de miliarde de dolari în portofolii.

China a condus în acest clasament, asiaticii repartizând sute de miliarde de dolari pe măsură ce economia ţării a cunoscut bun boom economic. China a cumpărat dolari şi pentru a limita aprecierea propriei sale monede, care survenea în urma investiţiilor străine masive. Acum trendul s-a schimbat.

În acest an, deţinerile Beijingului de titluri de stat americane au scăzut cu 200 de miliarde de dolari, pe măsură ce a căutat să facă rost de bani ca să sprijine economia, afectată atât de crahul bursier din vară, cât şi de încetinirea exporturilor.

Scăderea deţinerilor chineze a ridicat semne de întrebare asupra capacităţii SUA de a-şi refinanţa datoriile la costuri scăzute.

Consumul dă semne de îngrijorare în SUA

Numai că această creştere internă a cererii sugerează că nu există motive de panică.

Fondurile americane au cumpărat 42% din cele 1.600 de miliarde de dolari cu care Departamentul Trezoreriei din SUA s-a împrumutat în acest an, cel mai mult din ultimii cinci ani. În 2011, acest procent era de 18%.

Economia americană creează noi locuri de muncă, dar o serie de indicatori au dezamăgit, de la vânzările din retail la producţia manufacturieră, sugerând că acum consumatorii îşi reduc cheltuielile, tocmai când cererea externă scade la rândul său. De asemenea, salariile stagnează în SUA, în vreme ce inflaţia este foarte joasă.

Economiştii chestionaţi de Bloomberg estimează acum o şansă de 15% ca economia americană să intre în recesiune în următoarele 12 luni, cel mai mare procent din 2013 încoace.

Şanse slabe ca Rezerva Federală să crească dobânzile curând

Acest lucru arată că Rezerva Federală şi-ar putea schimba presupunerile privind nevoia de a creşte dobând-cheie curând. În timp ce Janet Yellen, guvernatorul băncii centrale americane, vede economia SUA ca performând destul de bine pentru ca rata dobânzii să fie crescută până la finele anului, brokerii sunt sceptici. Aceştia estimează ca fiind o şansă de doar 32% pentru o majorare a ratei dobânzii, în vreme ce şansele pentru o creştere în martie sunt cu puţin mai mari decât datul cu banul. „Nu există niciun motiv de presiune pentru ca Rezerva Federală să majoreze dobânda şi există riscuri clare în privinţa unui fundal economic global care este aşa fragil“, a declarat Robert Tipp, director de investiţii la o unitate a Prudential Financial, care administrează 533 de miliarde de dolari.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite