Operatorul aerian italian ITA va lua locul Alitalia de la jumătatea lunii octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Operatorul aerian Italia Trasporto Aereo (ITA) va lua locul companiei de stat Alitalia şi va începe să efectueze zboruri de la jumătatea lunii octombrie, după ce Italia a ajuns la un acord mult-aşteptat cu Comisia Europeană, după luni de zile de incertitudini legate de soarta companiei vechi care înregistra pierderi, transmite Reuters.

Negocierile s-au axat pe independenţa ITA faţă de Alitalia, pentru a se asigura că nu este responsabilă pentru rambursarea a miliarde de euro pe care vechiul transportator le-a primit ca ajutor de stat.

ITA, care va fi pe deplin operaţională din 15 octombrie, anunţat într-un comunicat că va viza strângerea unui capital iniţial de 700 de milioane de euro  pentru a cumpăra active de la vechea companie şi a începe să funcţioneze.

În urma impactului devastator al pandemiei de Covid-19 asupra industriei aeriene, cererea începe să-şi revină, dar companiile încă ţin la sol multe avioane, iar restul aeronavelor zboară aproape goale.

Noua companie aeriană, care iniţial ar fi trebuit să funcţioneze din aprilie, a declarat că se aşteptă la venituri de peste 3,3 miliarde de euro în 2025. Aceasta a adăugat că va ajunge la câştiguri înainte de dobânzi şi impozite (EBIT) de 209 milioane de euro şi la break-even din al treilea trimestru al anului 2023.

ITA va cumpăra active pentru activitatea sa de aviaţie direct de la Alitalia şi va licita într-o licitaţie publică pentru achiziţionarea mărcii transportatorului, pe care o consideră ”un element esenţial în realizarea planului său industrial”, aceasta fiind una dintre cerinţele Uniunii Europene pentru acest acord.

Rezultatul negocierilor înseamnă, de asemenea, că ITA va moşteni doar o parte din sloturile de zbor ale Alitalia, care sunt un atu major şi care s-au dovedit a fi un punct major în discuţii. ITA va primi 85% din sloturile Alitalia pe aeroportul Linate din Milano şi 43% pentru hub-ul Fiumicino din Roma.

Comisia Europeană a declarat că va rămâne în contact strâns cu Roma pentru a se asigura că lansarea ITA va fi în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat. Acesta a adăugat că investigaţiile  sale asupra celor 1,3 miliarde de euro acordate Alitalia sunt în curs de desfăşurare.

Ministrul Transporturilor, Enrico Giovannini, a declarat că noua companie va fi competitivă pe piaţa naţională şi internaţională şi va avea ”perspective semnificative de dezvoltare”, însă unii membri ai guvernului de coaliţie s-au plâns că noul plan nu este suficient de puternic.

Sindicatele naţionale din sectorul companiilor aeriene au respins cu tărie planul ITA, descriindu-l ca fiind slab şi spunând că angajamentele asumate sunt inacceptabile.

ITA va opera iniţial o flotă de 52 de avioane, dintre care şapte cu corp larg, utilizate pentru rute pe distanţe mai lungi. Se aşteaptă ca numărul să crească progresiv la 105 avioane în 2025.

Dintre cei 11.000 de angajaţi ai Alitalia, între 2.750 şi 2.950 vor fi angajaţi în unitatea de aviaţie a ITA în acest an, ajungând la 5.550-5.700 în 2025. Până la 4.000 de lucrători vor fi probabil angajaţi în unităţi de manipulare şi întreţinere.

Într-un comunicat al Ministerului Industriei se afirmă că ”se va ocupa de repercusiunile sociale ... activând garanţii pentru a sprijini lucrătorii care nu îşi vor găsi un loc în noua companie”.

Citeşte şi:

Aeroportul Fiumicino din Roma va gestiona curse către SUA cu pasageri testaţi pentru noul coronavirus, operate de Delta Air Lines şi Alitalia

Guvernul italian va naţionaliza Alitalia, din cauza epidemiei de coronavirus

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite