Europa de Est se confruntă cu o criză demografică pe care şi-a făcut-o cu mâna ei

Europa de Est se confruntă cu o criză demografică pe care şi-a făcut-o cu mâna ei

Emigraţia, combinată cu natalitatea scăzută, vor depopula statele est-europene FOTO Adevărul

Într-un articol recent, jurnalistul şi expertul în Balcani Tim Judah atrăgea atenţia asupra unor prognoze demografice tulburătoare. Până în 2050, cu 22% mai puţini locuitori, Croaţia va fi o ţară săracă de bătrâni, cu nimeni care să-i întreţină, scrie The Irish Times, preluat de Rador.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dacă poate fi o consolare, Croaţia nu e singura ţară aflată în această situaţie gravă. Astăzi peste 20 de milioane de oameni, adică 4% din locuitorii UE, provin dintr-un alt stat membru, iar procentul continuă să crească. În următoarele câteva decenii Bulgaria va pierde cam 39% din populaţie, urmată de România cu 30% şi Polonia cu 15%. Din afara UE, Bosnia şi Herţegovina şi Serbia vor pierde cam o treime din populaţie, iar Albania va pierde 18%.

Depopularea e departe de a fi vreun fenomen nou în Balcani, de la emigraţia în masă în SUA la începutul secolului 19 şi până la cazul „gastarbeiter” (muncitorii invitaţi), când sute de mii de oameni au părăsit Iugoslavia pentru a lucra în Germania şi alte state vest-europene la sfârşitul anilor ’60 şi în anii ’70, salvând astfel economia iugoslavă.

Deşi mulţi nu s-au mai întors vreodată, la acea vreme echilibrul era menţinut de o rată ridicată a natalităţii. Situaţie care acum s-a schimbat, iar cu războaiele din fosta Iugoslavie din anii ’90 Croaţia a pierdut peste 300.000 de locuitori – victime ale războiului, refugiaţi şi emigranţi. În fine, ultimul val de migraţie spre Vest a făcut ca populaţia să scadă sub patru milioane.

Dar cel mai nou val de migraţie intra-europeană e diferit de anterioarele. Acum, pentru prima oară în istorie, această parte a Europei cunoaşte un exod al creierelor autentic. Cei plecaţi anterior erau muncitori necalificaţi, dar acum ei sunt cei mai calificaţi; de la temutul „instalator polonez” care a băgat spaima în Franţa acum câţiva ani până la electricieni, tehnicieni şi diverşi experţi în IT.

Nu mai puţin de 32% din aceşti cetăţeni UE mobili (acesta e termenul împământenit) au o diplomă universitară. O asemenea proporţie este fără precedent şi între timp bulgarii şi românii aproape au rămas fără medici şi asistente medicale specializaţi. Problema e de o asemenea magnitudine încât un fost ministru român propusese o lege împotriva emigraţiei pentru a o limita la maxim cinci ani.

Mai mult, tinerii de azi nu mai pleacă singuri, ci-şi iau şi familia cu ei; un indiciu clar al intenţiei lor de a nu se mai întoarce. Până şi motivele lor s-au schimbat: conform diverselor cercetări şi sondaje efectuate, motivele plecării nu mai sunt acum exclusiv economice, ci şi sociale, cum ar fi corupţia, nedreptatea şi lipsa speranţei privind un viitor mai bun.

Dacă Vestul îşi compensează măcar o parte a penuriei de forţă de muncă prin imigraţie, iar Polonia, de exemplu, primeşte mulţi ucraineni, ţările mici din Est au o problemă. Aici, etno-naţionalismul prevalează şi teama de dispariţia naţiunii e puternică.

Pentru aceia pentru care 1989 a marcat şi constituirea unui stat omogen din punct de vedere etnic, imigranţii din afara Europei nu reprezintă o opţiune. Din contră, ideea restricţionării imigraţiei nu este nicidecum izolată: aproximativ jumătate din unguri şi polonezi doresc acest lucru, arată Stephen Holmes şi Ivan Krastev în cartea lor recentă, „The Light that Failed” [„Lumina care s-a stins”].

Patriotism

Până acum strategiile naţionale au dat greş, întrucât guverne naţionaliste sprijinite deopotrivă de Biserica Catolică şi de Biserica Ortodoxă continuă să facă apel la patriotismul populaţiei în loc să-i asigure acele nevoi elementare care i-ar ţine pe cei tineri, pe cei educaţi şi familiile lor în ţară, cum ar fi locurile de muncă şi împrumuturile pentru locuinţe.

În cele din urmă, nu e greu să-ţi dai seama: oamenii ar rămâne în ţară dacă ar putea să întrevadă un viitor pentru ei şi copiii lor. Însă acesta e ultimul lucru pe care guvernele îl asigură. Din contră, minciunile şi falsele lor promisiuni alimentează neîncrederea în elitele politice – lucru care devine la rândul său încă un motiv de a emigra.

În faţa scăderii ratelor natalităţii, reforme precum cele din Finlanda, unde luna aceasta ministrul sănătăţii şi afacerilor sociale Aino-Kaisa Pekonen a anunţat introducerea concediului parental de şapte luni plătit egal pentru ambii părinţi, vor fi cu siguranţă eficiente.

Însă, pentru Europa de Est, ele nu sunt realiste. În Croaţia guvernul a înfiinţat recent un nou minister al demografiei, politicii sociale şi tineretului pentru a se ocupa de acestă criză. Dar chiar şi dacă un asemenea minister ar putea veni cu un set de iniţiative care într-adevăr să conteze, bani pentru implementarea lor nu vor exista.

Un europarlamentar croat a devenit în decembrie noul vicepreşedinte al Comisiei Europene pentru democraţie şi demografie. Dubravka Šuica, fost primar al oraşului Dubrovnik, nu este cunoscută pentru contribuţiile ei în nici unul dintre domeniile pentru care este acum responsabilă. Va trece ceva timp până când ea şi Comisia Europeană vor sesiza revoluţia demografică ce se desfăşoară acum în Europa.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: