Aripioarele de pui, aliment de lux în SUA. Ouăle s-au scumpit cu 220%, untul cu 51%, iar făina cu 40%. „Inflaţia este mai mare decât anunţă Guvernul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Aripioarele de pui au ajuns să fie un aliment de lux în SUA, costul dubându-se într-un an, în mare parte din cauza creşterilor mari de preţ a altor alimente de bază şi a costurilor cu energia şi serviciile.

Preţul laptelui a crescut în aprilie cu 25% faţă de perioada anterioară pandemiei, iar cel al slăninei a ajuns cu 35% mai mare, potrivit publicaţiei de specialitate ocregister.com.

Potrivit specialiştilor, consumatorii au fost de fapt protejaţi până acum de toată greutatea cheltuielilor în creştere cu care se confruntă producătorii, distribuitorii şi întreprinderile mici, cum ar fi restaurantele. 

În urmă cu aproximativ 18 luni, un kilogram de aripioare de pui costa 4,7 dolari. Acum, poate ajunge până la 8,3 dolari pe kg. (Spre comparaţie, preţul unui kilogram de aripioare de pui în România este de 3 ori mai mic, de circa 13 lei/kg, faţă de peste 39 de lei, echivalentul preţului din SUA, calculat la un curs valutar de 4,7 lei/dolar, conform datelor BNR).

Cheltuielile pentru uleiul de gătit şi făina aproape s-au dublat în ultimele cinci luni. Dar nu este vorba doar de creşterea preţurilor la ingrediente. Au crescut şi costurile pentru servicii.  Pentru a face faţă cheltuielile, restaurantele au crescut preţurile meniului.

15 aripioare de pui costă 34 de dolari

O comandă de 15 bucăţi de aripioare de pui, un fel de mâncare la pizzeria lui Sal and Mookie’s, costa 13,95 dolari înainte de apariţia Covid. Acum, costurile aripilor pot varia atât de mult încât sunt etichetate la „preţul pieţei”, aşa cum fac unele restaurante cu homarul. La oră de vârf, preţul meniului poate fi de aproximativ 27,95 USD, iar Good estimează că „preţul real” este mai aproape de aproximativ 34 USD. El încearcă să decidă dacă continuă să crească preţurile sau să micşoreze porţia de aripioare din meniu.

„Nu am văzut niciodată ceva asemănător cu ceea ce vedem acum”, a spus Good, care şi-a deschis restaurantele în urmă cu aproape 30 de ani.

Diferenţa dintre preţurile primite de producători pentru bunurile lor şi cele plătite de clienţii obişnuiţi la casele de marcat poate fi observată prin compararea indicilor preţurilor de producător şi de consum.

IPC, un punct de referinţă pentru măsurarea inflaţiei, a crescut. Preţurile de consum la alimente au crescut cu 9,4% în aprilie, comparativ cu anul precedent, aceasta fiind cea mai mare creştere din 1981, arată datele guvernamentale în această lună. 

S-au înregistrat creşteri record pentru pui, fructe de mare proaspete şi alimente pentru copii.

Dar multe costuri cu alimente măsurate în IPP au accelerat mai repede decât rata IPC. În aprilie, preţurile medii cu ridicata la alimente din indice au crescut cu 18% faţă de un an mai devreme, potrivit datelor guvernamentale publicate pe 12 mai. A fost cea mai mare creştere de 12 luni din aproape cinci decenii. Ouăle au crescut cu 220%, untul cu 51%, grăsimile şi uleiurile au crescut cu 41%, iar făina cu 40%, a spus Asociaţia Naţională a Restaurantelor.

Deja în aprilie, Departamentul Agriculturii din SUA şi-a majorat prognoza pentru 2022 privind inflaţia preţurilor de producător pentru majoritatea alimentelor de bază. Uleiurile de gătit şi grâul la nivel de fermă sunt de aşteptat să crească cu aproximativ 40% în acest an, în comparaţie cu previziunile din decembrie privind creşterea preţurilor cu până la 5% şi, respectiv, 4%.

„Inflaţia este mai mare decât anunţă Guvernul SUA”

Perspectivele pentru preţurile mai mari la alimente reflectă o tendinţă mai largă pentru economia SUA. 

„Ne putem aştepta ca inflaţia ridicată să fie mai persistentă”, a spus Fernando Martin, vicepreşedinte asistent la Federal Reserve Bank of St. Louis.

În ceea ce priveşte preţurile la alimente, impactul inflaţiei acumulate va veni şi de la mijlocul lanţului de aprovizionare: distribuitorii care depozitează şi livrează alimente restaurantelor şi altor grupuri de servicii alimentare.

Companiile de distribuţie independente înregistrează costuri mai mari pentru orice, de la combustibil la echipamente la forţă de muncă, a declarat Mark Allen, director executiv al Asociaţiei Internaţionale a Distribuitorilor de Servicii Alimentare. 

„Este mai mare decât anunţă guvernul”, a spus Allen, adăugând că probabil mai mulţi distribuitori îşi vor creşte tarifele, deoarece marjele lor sunt de doar 1% până la 2%.

Pentru a face faţă cheltuielilor în creştere, restaurantele au transferat deja unele costuri. Preţurile medii ale meniurilor în aprilie au crescut cu 7,2% faţă de un an mai devreme, cea mai mare creştere din 1981, potrivit Asociaţiei Naţionale a Restaurantelor. Restaurantele s-au văzut nevoite să micşoreze porţiile.

Şi lucrurile s-ar putea înrăutăţi, deoarece multe lanţuri de restaurante şi comercianţi cu amănuntul de alimente semnează contracte pe termen lung pentru aprovizionare. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite