Borbely: Decizia Curţii Europene de Justiţie pe legalitatea taxei auto priveşte OUG din 2008, care nu mai este în vigoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, vineri, că decizia Curţii Europene de Justiţie privind legalitatea taxei de primă înmatriculare se referă la un act normativ care nu mai este în vigoare.

Curtea Europeană de Justiţie constată neregulile  din Ordonanţa de Guvern (OUG) din 2008, care nu mai este în vigoare. Taxa auto se percepe, în prezent, în baza unui act normativ emis în 2010, potriviut ministrului Mediului.

"Prin această hotărâre, Curtea Europeană de Justiţie nu se pronunţă asupra legalităţii actului normativ, ci dă o interpretare prevederilor referitoare la articolul 110 din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene, în sensul că un stat membru nu trebuie să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări, dacă acea taxă descurajează punerea în circulaţie în statul membru respectiv a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Forma actuală a OUG din 2010, care e în vigoare, a fost finalizată cu sprijinul şi în urma unor consultări permanente cu experţii Comisiei UE", a precizat Borbely, citat de Mediafax.

Borbely a precizat că, în prezent, această taxă se percepe pentru toate autovehiculele la prima înmatriculare în România, indiferent de provenienţa lor şi indiferent de cetăţenia şi naţionalitatea proprietarilor, neexistând astfel niocio discriminare.

Acesta a declarat că în următoarele zile se va discuta, în cadrul ministerului şi al Guvernului, dacă este nevoie de o decizie pentru a modifica OUG emisă în 2010 privind taxa auto.

"Acordul asupra actualului conţinut al OUG rezultă şi din prevederile articolului 131 al hotărârii Curţii Europene de Justiţie. (…) Chiar dacă sunt cumpărate din România sau aduse din străinătate, toată lumea trebuie să le înregistreze, nu există niciun fel de discriminare. În acelaşi timp, conform articolului 51 al hotărârii Curţii, după intrarea în vigoare a modificărilor OUG din 2008, acestea nu pot fi aplicate retroactiv şi nu pot avea efect discriminatoriu între situaţiile constituite anterior şi cele posterioare intrării în vigoare a acestui act normativ. Aceasta este prima noastră poziţie în legătură cu decizia Curţii, în zilele următoare vom mai discuta în cadrul Ministerului şi al Guvernului, pentru că din '90 încoace a existat o formă de taxare a maşinilor intrate în ţară. Vom analiza în continuare, am discutat cu premierul, voi veni cu o notă în Guvern şi vom analiza dacă este nevoie de o decizie pentru a modifica această OUG care e în vigoare din decembrie 2010. Speţa la care a fost făcută analiza de Curte e speţa din OUG 50/2008, deci nu la OUG care este în vigoare din 2010", a subliniat ministrul.

CEJ a anunţat, joi, într-un punct de vedere exprimat la cererea unei instanţe româneşti, că taxa de primă înmatriculare încalcă legislaţia Uniunii Europene întrucât produce un dezavantaj la vânzarea maşinilor second-hand din alte state pe teritoriul României.

"Taxa de poluare introdusă de România, impusă maşinilor la prima lor înregistrare în România, contravine legislaţiei Uniunii Europene. Respectiva lege (prin care s-a introdus taxa de poluare la prima înmatriculare, n.r.) are efectul de a descuraja importul şi punerea în circulaţie a maşinilor second-hand cumpărate în alte state membre", se preciza într-un comunicat de presă al CEJ dat publicităţii joi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite