Bogdan Olteanu şi-a dat luni demisia din funcţia de viceguvernator al BNR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bogdan Olteanu şi-a dat luni demisia din funcţia de viceguvernator şi membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României, a declarat, pentru „Adevărul“, avocatul acestuia, Florin Durgheu.

Demisia a fost depusă luni de un membru al familiei lui Bogdan Olteanu, la sediul Parlamentului. 

„Un membru al familiei lui Bogdan Olteanu a fost astăzi la sediul Băncii Naţionale şi a înştiinţat BNR de demisia acestuia, demisie care a fost ulterior depusă la Parlament“, a declarat, pentru „Adevărul“, Adrian Vasilescu, consultant de strategie în cadrul BNR. 

BNR a luat act de demisia lui Bogdan Olteanu. 

Statutul BNR prevede că un membru al conducerii instituţiei poate fi schimbat din funcţie doar de către Parlament şi, de asemenea, numit doar de aceeaşi instituţie. 

Avocatul lui Bogdan Olteanu a anunţat încă de vineri că acesta îşi va da luni demisia din funcţia de viceguvernator, înainte ca instanţa supremă să ia o decizie privind cererea procurorilor de arestare preventivă. 

„Luni, domnul Olteanu îşi va da demisia din functia de viceguvernator, pentru persoanele onorabile si cinstite care lucrează acolo şi pentru că imaginea acestei instituţii nu merită târâtă în această poveste“, a declarat avocatul, vineri. 

Viceguvernatorul BNR a fost reţinut şi ulterior plasat în arest la domiciuliu, fiind acuzat de DNA că a primit un milion de euro şi sprijin electoral de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, în schimbul unor demersuri la membri ai Guvernului pentru numirea lui Liviu Mihaiu, în 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Potrivit procurorilor DNA, Bogdan Olteanu era preşedinte al Camerei Deputaţilor când ar fi comis fapta de trafic de influenţă, repectiv în iulie - noiembrie 2008. Banii de la Sorin Ovidiu Vîntu ar fi ajuns la Bogdan Olteanu printr-un intermediar, la sediul unui partid politic, susţin procurorii. 

DNA a anunţat că se fac acte de urmărire penală în această cauză şi faţă de alte persoane. 

Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că lui Olteanu i-ar fi fost dusă suma de două milioane de euro cash, de la Sorin Ovidiu Vîntu, printr-un intermediar, după ce cei doi se întâlniseră la proprietatea omului de afaceri, în Delta Dunării. Din această sumă, un milion de euro i-ar fi revenit lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru numirea lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Deltei.

Banca Naţională a României (BNR) a reacţionat, vineri dimineaţă, la reţinerea viceguvernatorului Bogdan Olteanu pentru trafic de influenţă, precizând că acţiunea DNA nu afectează activitatea băncii centrale, iar atribuţiile viceguvernatorului urmează să fie preluate de către ceilalţi membri ai conducerii executive a BNR. 

Bogdan Olteanu (44 de ani) a devenit viceguvernatorul al Băncii Naţionale a României (BNR) în octombrie 2009, fiind susţinut de PNL, însă postul a fost obţinut ca urmare a unui troc între liberali şi social-democraţi. La acel moment, mai mulţi finanţişti, dar şi oameni politici, inclusiv din PNL, au contestat pregătirea profesională a lui Olteanu, iar asta mai ales în contextul în care contracandidatul său, susţinut de PD-L, era Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului Mugur Isărescu, cu o vastă experienţă în domeniul financiar. Licenţiat în drept, Olteanu a preluat atunci coordonarea direcţiilor de Statistică, Informatică şi Juridică din cadrul BNR, dar era responsabil şi de un comitet nou înfiinţat de armonizare legislativă. În iunie 2014, susţinut tot de liberali, Bogdan Olteanu a mai câştigat un mandat de cinci ani pentru postul de viceguvernator al băncii centrale.

Statutul BNR prevede că un membru al conducerii instituţiei poate fi schimbat din funcţie doar de către Parlament.

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, luni, că, în urma demisiei lui Bogdan Olteanu, Consiliul de Administraţie al BNR poate funcţiona, până în septembrie, când se reuneşte Parlamentul şi că nu depinde doar de PNL să se convoace o sesiune extraordinară, el arătând că postul li se cuvine liberalilor, în baza algoritmului din legislativ.

Vasile Blaga a spus că a fost discutat subiectul Bogdan Olteanu în Comisia de unificare, nu în Biroul Politic Naţional, iar concluzia a fost că, dacă acesta îşi dă demisia, Consiliul de Administraţie funcţionează. 

„Nu depinde doar de noi, de PNL, să convocăm Parlamentul. Dacă conducerile celor două Camere vor ajunge la această concluzie, noi vom răspunde pozitiv, dar poate funcţiona până la 1 septembrie şi cu un om în minus, CA al BNR“, a mai arătat Blaga.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite