BNR cheltuie 2,44 milioane de lei pentru întreținerea aparatelor de numărare a banilor
0Banca Naţională a României (BNR) alocă 2,44 milioane de lei, fără TVA, pentru servicii de mentenanţă a echipamentelor de procesare a numerarului, potrivit unui anunț publicat în SEAP.
Banca Naţională a României (BNR) alocă 2,44 milioane de lei, fără TVA, pentru servicii de mentenanţă a echipamentelor de procesare a numerarului, contractul urmând să fie încheiat pe o perioadă de 12 luni, potrivit anunţului de participare postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
"Obiectul contractului îl reprezintă prestarea serviciilor de mentenanţă a echipamentelor de procesat bancnote BPS M7 din cadrul sucursalelor regionale ale BNR - Cluj, Iaşi, Timiş, Bucureşti, Constanţa şi Dolj, în conformitate cu specificaţiile tehnice.", se menţionează în anunţ.
Contractul va fi atribuit prin licitaţie deschisă, pe criteriul celui mai bun raport calitate - preţ. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 15 noiembrie 2023, ora 15:00.
Banca Naţională a României, în calitate de bancă centrală, trebuie să asigure buna circulaţie a numerarului.
În acest scop, Banca Naţională a României a emis Regulamentul nr. 4/2013 privind verificarea calităţii bancnotelor româneşti în vederea recirculării, stabilind astfel cadrul prin care Instituţiile de credit/Trezoreria Statului pot proceda la recircularea bancnotelor.
În conformitate cu Regulamentul Nr. 4/2013, Instituţiile de credit/Trezoreria Statului pot recircula numai bancnote care au fost clasificate ca fiind corespunzătoare circulaţiei în urma verificării acestora pe echipamente de procesare, cu condiţia ca tipul respectiv de echipament să fi fost testat cu succes de către Banca Naţională a României, pe baza unei cereri de testare.
„Echipamentele de procesare a bancnotelor care au trecut cu succes testele efectuate de Banca Naţională a României sunt înscrise, pentru opozabilitate, în listele afişate pe website-ul Băncii Naţionale a României, în ziua imediat următoare încheierii procesului de testare”, se menționează pe site-ul Băncii Naționale a României, pe pagina pe care sunt publicate și listele cu echipamentele.