CEC Bank se alătură grupului de bănci care dau credite doar cu buletinul

CEC Bank se alătură grupului de bănci care dau credite doar cu buletinul

„CEC Bank a implementat protocolul cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), prin care poate obţine informaţii despre clienţii eligibili şi, totodată, a restructurat documentaţia suport, oferind posibilitatea contractării de credite într-un interval de timp mai redus“, se arată într-un comunicat al CEC Bank.

Ştiri pe aceeaşi temă

De asemenea, prin accesarea unor pachete de produse de creditare ce includ şi credite prin card, „clienţii beneficiază şi de costuri avantajoase (marjă de dobândă este redusă cu până la 0,50 p.p. la creditele standard incluse în pachet), dar şi de un efort minim, prin documentaţia unificată“, precizează instituţia.

Consultanţă gratuită

„Suntem în măsură să propunem soluţii financiare optime celor peste 2,6 milioane de clienţi, ţinând cont totodată de respectarea principiului prudenţial bancar şi de asigurare a unui grad de risc confortabil pentru activitatea desfăşurată“, a declarat Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank.

În cadrul aceleiaşi oferte, clienţii CEC Bank beneficiază de consultanţă gratuită în ceea ce priveşte pregătirea documentaţiei de accesare a creditului.

Scoringul clientului se verifică direct la Fisc

Şi alte bănci au încheiat deja protocoale cu ANAF pentru verificarea veniturilor solicitanţilor de împrumuturi: Banca Românească, Idea Bank, Raiffeisen Bank, ING Bank şi BRD.

Românii pot din nou să contracteze credite doar cu buletinul, dar - spre deosebire de anii de boom economic - acum acordarea unui astfel de împrumut presupune verificarea veniturile solicitantului cu date de la Fisc, fără să mai fie necesară prezentarea unei adeverinţe de venit sau a fişei fiscale.

În baza unui protocol semnat între Asociaţia Română a Băncilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), toate verificările legate de veniturile unui solicitant de credit se realizează integral automat, fără să mai fie nevoie ca acesta să prezinte adeverinţă de venit sau fişă fiscală.

Solicitantul prezintă la bancă doar actul de identitate. În unele cazuri, însă, banca poate solicita documente suplimentare. În urma acestui protocol, procesul de acordare a creditelor devine mai facil, mai puţin birocratic şi mai rapid.

Totuşi, banca poate obţine informaţii de la Fisc despre veniturile solicitantului numai cu acordul acestuia.

Banca trebuie să vă respecte secretul fiscal

Potrivit Codului de procedură fiscală, care reglementează secretul fiscal la articolul 11, alineatul 2, litera d), prevede că informaţiile referitoare la impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului consolidate pot fi transmise „oricărui solicitant, cu acordul scris al contribuabilului în cauză“.

Dar, se arată la alineatul 3, „autoritatea care primeşte informaţii fiscale este obligată să păstreze secretul asupra informaţiilor primite“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: