Analişti: Banca Naţională va majora dobânda de referinţă, pentru a treia oară în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
bnr sediu

Banca Naţională a României (BNR) va majora miercuri dobânda de politică monetară cu încă 0,25 puncte procentuale, la 2,5%, în timp ce inflaţia continuă să crească rapid şi riscurile persistă, consideră analiştii UniCredit.

Bancherii susţin că evenimentul domestic major al acestei săptămâni va fi şedinţa de politică monetară care urmează să aibă loc miercuri, 4 aprilie.

„Ne aşteptăm ca BNR să efectueze o a treia majorare de 0,25 puncte procentuale a dobânzii cheie la 2,5%, pe măsură ce inflaţia continuă să crească rapid şi riscurile de creştere în continuare persistă”, arată analiştii.

Pusă faţă în faţă cu aceste riscuri, cel mai probabil BNR va majora dobânda cheie cu încă 0,75 puncte procentuale până în iulie, pentru a atenua anticipaţiile inflaţioniste, mai spun analiştii. Ei se aşteaptă ca a treia majorare de 0,25 pp să aibă loc în această săptămână, urmată de alte două pe 7 mai şi 4 iulie.

„Cu toate acestea, lichiditatea în exces este probabil să persiste pe piaţa interbancară, menţinând ratele ROBOR (pe termene de până la 6 luni) sub rata dobânzii de politică monetară.

Presiuni de depreciere pe leu

Analiştii mai subliniază că există şi presiuni pe preţuri şi pe deprecierea monedei naţionale.

Aceştia se aşteaptă ca deficitul de cont curent să se ridice la peste 4% din PIB în 2018, punând astfel presiuni suplimentare de depreciere pe leu, cursul de schimb leu urmând să ajungă către limita de către limita superioară a actualului interval de tranzacţionare de 4,60-4,70 lei/euro.

Săptămâna trecută, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a explicat în Parlament, într-o dezbatere organizată de Comisia Economică a Senatului, situaţia inflaţiei şi a pliticii monetare.

„Majoritatea punctelor atinse de acesta au fost în linie cu perspectiva noastră că relaxarea fiscală ambiţioasă a determinat o creştere a deficitelor bugetare şi de cont curent (din cauza creşterii importurilor), exercitând o presiune asupra creşterii preţurilor şi în sensul deprecierii leului. Date fiind aceste dezechilibre generate la nivel local şi în ciuda mediului extern favorabil, banca centrală a fost nevoită să se rupă de tendinţa regională şi să majoreze dobânda cheie la începului lui 2018”, arată analiştii UniCredit.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite