Previziuni economice sumbre: estimări pentru Robor, cursul euro/leu şi inflaţie

0
0
Indicatorul de încredere macroeconomică calculat de CFA România pe baza unui sondaj realizat în rândul membrilor săi a urcat în luna august

Analiştii CFA România estimează o creştere a indicatorului de referinţă pentru dobânzile la creditele în lei, dar şi o depreciere a leului faţă de euro şi o creştere a inflaţiei.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică, publicat luni seară de CFA România, indică, pentru următoarele 12 luni, o rată medie a ROBOR, cu scadenţa la trei luni, de 3,13%, un curs de schimb de 4,7651 lei pentru un euro şi o rată a inflaţiei în creştere.

În februarie, Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică s-a majorat cu 0,7 puncte, până la valoarea de 46,7 puncte, în timp ce indicatorul condiţiilor curente a crescut cu 9,9 puncte, până la 67,1 puncte. De asemenea, indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 3,8 puncte, la 36,6 puncte.

Câteva date din raportul CFA:

81% dintre analiştii CFA România estimează o depreciere a leului, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de şase luni fiind de 4,7021 lei pentru un euro, iar pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7651 lei.

84% dintre participanţii la cercetarea CFA România sunt de părere că rata inflaţiei se va majora în următoarele 12 luni. La momentul realizării sondajului, rata inflaţiei avea o valoare de 4,32%.

96% dintre analişti consideră că ratele de dobândă la leu pentru scadenţa la trei luni se vor majora.

Rata medie a ROBOR cu scadenţa la trei luni anticipată peste 12 luni este de 3,13%, iar randamentul obligaţiunilor suverane denonimate în lei cu scadenţă la 5 ani este de 4,60%. În acest context, pentru scadenţele pe termen scurt, CFA România anticipează dobânzi negative.

Economie


Ultimele știri
Cele mai citite