Autostrada A1 Sibiu - Piteşti: Cum avansează lucrările pe şantierul primei secţiuni, Sibiu-Boiţa. „Şanse maxime să circulăm până la final de an”
0Autostrada A1 Sibiu-Piteşti Secţiunea 1 a ieşit bine din iarnă, susţin reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructura, precizând că cei 13,17 km dintre Sibiu şi Boiţa arată promiţător la începutul primăverii.
Potrivit sursei citate, românii au şanse maxime să circule pe acest tronson până la final de an.
„AutostradaA1 Sibiu-Piteşti Secţiunea 1 a ieşit bine din iarnă. Cei 13,17 km dintre Sibiu şi Boiţa arată promiţător la începutul primăverii şi avem şanse maxime să circulăm până la final de an.
Totuşi, antreprenorul austriac PORR nu trebuie să se culce pe o ureche şi îi cerem să accelereze ritmul, mai ales pe partea de terasamente. Este drept, vremea nu a fost prielnică, dar acum are ocazia să demonstreze că poate inaugura autostrada înainte de termen, aşa cum a mai făcut-o în trecut.”, transmite Asociaţia pe Facebook.
Contractul pentru A1 Sibiu - Boiţa a fost semnat cu PORR în 14.04.2019 pe suma de aproape 613 milioane lei fără TVA, cu 12 luni perioadă de proiectare, 36 de execuţie şi 10 ani garanţie. Ordinul de începere aferent proiectării a fost dat în 29.05.2019, iar cel pentru lucrări în 30.03.2020.
„Aşadar, termenul de finalizare din acte este fix peste un an. Dar deschiderea traficului este perfect fezabilă în 2022, poate chiar în octombrie-noiembrie, astfel încât şoferii să scape de corvoada traversării zonei Tălmaciu-Veştem, iar localnicii să poată respira aer (mai) curat.”, precizează reprezentanţii API.
A1 Sibiu - Boiţa - 13,17 km
Constructor: Porr Construct
Valoare: 613 mil lei (cca 127 mil euro)
Contract semnat: aprilie 2019 (12 luni proiectare + 36 luni execuţie)
Începere lucrări: aprilie 2020 (ordin de începere pe 30 martie 2020)
Termen finalizare: martie 2023
Săpătură: >1.800.000 m³,
Mixtură asfaltică: >181.000 tone,
Beton: >88.000 m³
Armătură: >12.000 tone,
Foraje: > 15.000 m,
Grinzi prefabricate: 393 bucăţi,
Poduri şi pasaje: 27 bucăţi,
Podeţe: 27 bucăţi,
Un viaduct cu 10 deschideri: 414,70 m lungime,
Un viaduct cu 8 deschideri: 651,40 m lungime,
Două spaţii de servicii,
Un centru de întreţinere şi coordonare,
Două noduri rutiere.
Joi, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis că lotul 1 al autostrăzii Sibiu - Piteşti, respectiv Sibiu - Boiţa, ar putea fi finalizat înainte de termen, la sfârşitul acestui an.
„Am convingerea că în aprilie va fi şi o altă veste bună pe Sibiu – Piteşti. Sunt nişte termene limită acolo şi pe lotul 3. Dacă nu mă înşel, 1 aprilie este termenul limită de depunere de oferte şi pe ultimul lot care a rămas nelicitat, neacordat. Merg cu maşina cam o dată pe lună la Timişoara. Nu este simplu să pleci de la Bucureşti la Timişoara cu maşina, nu e simplu să treci nici pe Dealu Negru, nici pe Valea Oltului, nu e simplu nici să faci acei 14 km cu pasajul pentru urşi care nu există, urşii, dar pe lotul 1 de la Sibiu la Boiţa la cum am datele astăzi sunt optimist”, a afirmat şeful de la Transporturi, la conferinţa „Constructor în România”, transmite Economica.net.
Oficialul a precizat că termenul de finalizare nu este prevăzut anul acesta, ci în 2023.
„Termenul de finalizare nu este anul acesta, este în 2023, dar optimismul de care vă spuneam e dat de faptul că există o mare probabilitate să fie finalizat înainte de termen, adică la finalul acestui an, acest prim lot din Sibiu-Piteşti. Sigur, şi ţin să subliniez acest lucru, conform contractului, termenul de finalizare cred că este undeva la jumătatea anului 2023. Deci, ar fi o devansare, un exemplu bun, din punctul meu de vedere”, a adăugat Sorin Grindeanu.
Pe data de 10 martie 2022, ministrul Transporturilor anunţa pe Facebook că au fost depuse trei oferte pentru ultima secţiune a Autostrăzii Sibiu-Piteşti, costurile estimate fiind între 5,3 şi 5,8 miliarde de lei, fără TVA.
„Una dintre cele două secţiuni ale tronsonului care traversează Carpaţii, între Cornetu şi Tigveni, are o lungime de 37,4 km şi un cost estimat cuprins între 5,3 şi 5,8 miliarde de lei, fără TVA. Constructorii români, austrieci, spanioli, italieni şi turci care concurează pentru secţiunea 3 a Autostrăzii Sibiu-Piteşti vor avea la dispoziţie maxim 14 luni pentru proiectare şi 59 de luni pentru execuţie, după semnarea contractului”, a scris Grindeanu.
Potrivit acestuia, câştigătorul va trebui să construiască 95 de poduri şi pasaje, un tunel cu două galerii independente (1,7 km/ galerie), două noduri rutiere (Cornetu şi Văleni) şi un ecoduct, în zona localităţii Călineşti, iar lucrările vor fi finanţate din fonduri europene nerambursabile.
„În momentul finalizării celor 5 secţiuni, Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de peste 122 de km şi va lega Centrul şi Vestul României de reţeaua europeană de autostrăzi pe Coridorului Rin-Dunăre (Coridorul 4 Paneuropean). La ora actuală, secţiunile 1 şi 5 sunt în construcţie, secţiunea 4 este în etapa de elaborare a proiectului tehnic, iar secţiunea 2 (pentru care s-a semnat contractul în luna februarie) urmează să intre în scurt timp în faza de proiectare”, mai scria Grindeanu, pe reţeaua de socializare.
Autostrada A1 Sibiu - Piteşti se va conecta cu DN 7 / Valea Oltului la Boiţa, printr-un sens giratoriu.
Contractul pentru lotul 2, Boiţa – Cornetu, a fost semnat cu asocierea turcă Mapa Insaat Ve Ticaret AS – Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret AS - firme care au în palmares şi Aeroportul Istanbul, printre cele mai mari din lume.