Asociaţiile din turism recomandă o abordare mai ţintită a tichetelor de vacanţă. „Nu are sens să fie valabile în plin sezon turistic”
0Asociaţia de Ecoturism din România (AER) recomandă o abordare mai ţintită a tichetelor de vacanţă, astfel încât acestea să fie folosite în extrasezon atunci când, mai ales în zona rurală, multe pensiuni sunt goale.
„Noi, la Asociaţia de Ecoturism din România suntem pentru o abordare mai ţintită a tichetelor de vacanţă şi, anume, poate ar trebui gândit mai în detaliu, măcar la o perioadă în care acestea să fie valabile. Din punctul nostru de vedere, nu prea are sens ca ele să fie valabile în plin sezon turistic, când oricum pensiunile şi hotelurile ar fi fost pline, ci mai degrabă am putea să încurajăm oamenii să meargă în extrasezon atunci când, mai ales în zona rurală, multe pensiuni sunt goale", a menţionat Bogdan Papuc, director executiv al Asociaţiei, la o dezbatere organizată de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, informează Agerpres.
La rândul său, Simona Tânasa, reprezentant al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural din România (ANTREC), a precizat că voucherele de vacanţă au fost de un real ajutor pentru turismul rural pentru ca „au încurajat oamenii să vină şi să vadă".
„Fiind vorba de cheltuirea lor pe plan intern, au avut de ales între turismul balnear, turismul de Marea Neagră. A intrat şi turismul rural pe lista lor, iar pentru noi, la nivel de turism rural a fost de un real ajutor", a subliniat Simona Tânasa.
Referindu-se la anul 2021, ea a menţionat că a fost un an puţin mai greu pentru că majoritatea sărbătorilor legale au fost în weekend.
„Anul care a trecut a fost un an puţin mai greu pentru că majoritatea sărbătorilor legale au picat în weekend şi, din cele câteva zile care ar fi fost în plus, le-am pierdut şi pe acelea. Într-adevăr tichetele sunt binevenite şi faptul ca s-a lărgit valabilitatea lor a permis oamenilor să-şi strângă tichetele pe doi ani şi sa vină să facă un sejur complet", a spus reprezentantul ANTREC.
Turismul ar putea atrage în acest an un capital care poate varia între 300 şi 500 milioane euro, ca urmare a introducerii voucherelor de vacanţă, a declarat joi ministrului Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.
„În cursul lunii decembrie, a fost adoptată acea ordonanţă de urgenţă care permite pentru o perioadă de cinci ani de zile acordarea voucherelor de vacanţă în valoare de 1.450 lei pentru salariaţii din sectorul bugetar dar, repet, toţi operatorii din mediul de afaceri privat pot emite vouchere de vacanţă până la de şase ori salariul minim pe economie, cu anumite beneficii fiscale. Asta ar însemna că pentru anul 2022 în turism ar putea ajunge un capital care poate varia între 300 şi 500 milioane euro, ca urmare a introducerii acestor vouchere de vacanţă”, a menţionat Constantin-Daniel Cadariu.