ANRE: În România sunt puțin peste 110.000 de prosumatori cu putere instalată de peste 1.400 MW

0
Publicat:

Numărul prosumatorilor depăşeşte uşor 110.000 iar puterea instalată era de peste 1.400 MW, la 31 decembrie 2023, înregistrându-se o încetinire în ceea ce priveşte numărul de prosumatori în ultima lună a anului, potrivit lui Viorel Alicuş, director în cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

foto barbat care montează panouri fotovoltaice pe casă
În România sunt puțin peste 110.000 de prosumatori cu putere instalată de peste 1.400 MW

„Ultimele date cred că le-am pus pe site. Sunt puţin peste 110.000 de prosumatori cu putere instalată, la 31 decembrie 2023, de puţin peste 1.400 MW. Am văzut o încetinire ca şi număr de prosumatori, în decembrie, dar probabil se datorează specificităţii lunii decembrie, când întreaga activitatea încetineşte puţin. De remarcat este faptul că există un trend de instalare de capacităţi în zona persoanelor juridice mult mai accentuat decât în zona persoanelor fizice”, a menţionat miercuri Viorel Alicuş, la ZF Power Summit.

În opinia sa, persoanele juridice sunt interesate să-şi protejeze afacerea de volatilitatea preţurilor din piaţă.

El a subliniat că este destul de greu să fie făcute prognoze deoarece trendul este diferenţiat.

Cu toate că numărul de prosumatori este posibil să nu crească cu aceeaşi viteză, nu acelaşi lucru se poate spune despre capacitatea instalată, unde trendul se poate menţine, ba chiar ar fi posibil să accelereze. În acest context, apare problema de presiune asupra reţelelor de distribuţie, în special - şi ce se poate face în acest sens”, a menţionat Viorel Alicuş.

Totodată, el a subliniat că stocarea este primul lucru care trebuie încurajat prin legislaţie primară şi prin fonduri deoarece este în beneficiul prosumatorilor din piaţă, reducându-se astfel costurile în zona de distribuţie, cu potenţiale investiţii extrem de costisitoare în cazul în care s-ar face în lipsa acestor capacităţi de stocare.

Probabil că după o astfel de măsură urmează flexibilizarea reţelelor. Aş putea să vă dau ca exemplu ceea ce se întâmplă în Australia, dar noi mai avem până acolo. Trebuie să facem primul pas cu stocarea pentru a rezolva problema de capacitate actuală în reţelele de distribuţie, în special în zona de joasă tensiune. Stocarea însă va fi nevoie să fie implementată chiar şi la nivel de sistem energetic naţional, nu numai la joasă tensiune”, consideră Viorel Alicuş. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite