ANRE autorizează zece noi centrale fotovoltaice şi trei noi microhidrocentrale în ţara noastră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat, în şedinţa din 5 februarie, autorizaţii de înfiinţare pentru zece noi proiecte de producere a energiei din surse fotovoltaice şi pentru trei microhidrocentrale.

Informaţia a apărut pe site-ul instituţiei şi a fost citată de Agerpres.ro

Producţia de energie regenerabilă a ajuns la un nivel-record la finele anului trecut, când capacitatea totală instalată a proiectelor existente în sistem a ajuns la 4.255 de MW, cu 82% mai mare decât la sfârşitul anului 2012, potrivit datelor ANRE.

Astfel, la 31 decembrie 2013, în sistem erau instalate proiecte de energie eoliană cu o putere totală de 2.503 MW, fotovoltaice de 1.155 de MW, biomasă — 65 MW şi hidro — 530 de MW.

Producătorii de energie regenerabilă primesc subvenţii sub forma certificatelor verzi, certificate pe care le plătesc toţi consumatorii, inclusiv cei casnici, şi care sunt reliefate separat în factura la electricitate.

România şi-a asumat ca 24% din consumul de energie din anul 2020 să provină din surse regenerabile. Ţinta a fost deja atinsă la 1 ianuarie 2014.

Pentru a tempera creşterea facturilor, Guvernul a decis, la 1 iulie 2013, să amâne pentru perioada 2017 — 2020 acordarea unui număr de certificate verzi.

Astfel, proiectele fotovoltaice primesc doar patru certificate verzi pe MWh, faţă de şase certificate, ca până acum. Proiectele eoliene beneficiază de doar un certificat din două, iar microhidrocentralele de două certificate din trei, cum era până în prezent.

De asemenea, de la 1 ianuarie, noile proiecte care intră în sistem primesc, la rândul lor, din start mai puţine subvenţii. Parcurile fotovoltaice noi primesc acum doar jumătate din subvenţiile de până acum, respectiv trei certificate din şase.

În cazul parcurilor eoliene, numărul certificatelor se reduce cu 0,5 certificate, investitorii beneficiind de doar 1,5 certificate verzi.  La microhidro, se mai primesc doar 2,3 certificate pentru centralele noi, în loc de 3.

Mai puteţi citi:

Proiectele noi din domeniul fotovoltaic primesc în prezent un singur certificat verde pe MWh, după retrimiterea în Parlament a noii legi

Proiectele noi de energie fotovoltaică primesc acum un singur certificat verde, după ce preşedintele Traian Băsescu a retrimis marţi spre reexaminare în Parlament Legea privind aprobarea OUG 57/2013, a declarat Ciprian Glodeanu, preşedintele Asociaţiei Române pentru Energie Fotovoltaică (RPIA), citat de Agerpres.ro.

Departamentul pentru Energie: CE a fost prenotificată în privinţa amânării certificatelor verzi. Cererea de reexaminare conţine informaţii eronate

Guvernul a prenotificat Comisia Europeană în privinţa intenţiei de a amâna o parte a certificatelor verzi şi a anunţat că „la prima vedere“, modificările nu par să ridice probleme de încălcare a Tratatului de aderare, Administraţia Prezidenţială furnizând „date eronate“ în cererea de reexaminare a legii, arată, într-un comunicat, Departamentul pentru Energie.

Legea privind amânarea certificatelor verzi a fost retrimisă de preşedintele Băsescu în Parlament. România, pe cale să rămână cu energia scumpă

Preşedintele Traian Băsescu a retrimis în Parlament spre reexaminare legea prin care o parte a certificatelor verzi este amânată, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite