Andrei Cionca, CITR Group: Nu ai cum să atragi capital într-o companie care este deţinută sută la sută de către un antreprenor care ştie tot şi face tot

Andrei Cionca, asociat-fondator al Casei de Insolvenţă Transilvania FOTO Eduard Enea

Andrei Cionca, fondator al CITR Group, a declarat, la Adevărul Live, că una din principalele probleme cu care se confruntă companiile româneşti este că nu pot atrage capital, iar alta este educaţia, deoarece antreprenorii românii nu au educaţia de a înţelege că o companie în care impactul lor este mai mic, iar nivelul de guvernanţă este mai mare este mai sigură.

Urmăriţi pe adevarul.ro principalele declaraţii.

„Mulţi tind să o închidă în limitele lor, să o închidă doar în deciziile lor, doar în capacitatea lor de a face, sunt extrem de directivi. Şi atunci, această lipsă de educaţie le împiedică, pe de o parte, să fie sănătoase, adică să aibă nişte sisteme clare de guvernanţă corporatistă în care, orice semnal de alarmă apare, el trece prin două trei filtre şi se ajunge la o soluţie, iar pe de altă parte să ajungă la capital. Pentru că nu ai cum să atragi capital într-o companie care este deţinută sută la sută de către un antreprenor şi care ştie tot şi face tot”, a spus Cionca, la Adevărul Live.

Despre cele 1% din companii ale căror venituri sunt cât ale celorlalte 99%

Această problemă a sănătăţii companiilor româneşti pe noi ne preocupă şi facem studii în fiecare an. Pe nişte date statistice am observat nişte corelaţii extrem de interesante. Spuneam acum un an de zile că 3% din totalul companiilor româneşti, adică relativ 20.000 de companii dacă ne raportăm la totalul de 660.000 de companii, au active mai mari de un milion de euro şi aceste 3% din companii reprezintă motorul economiei pentru că ele produc 68% din toată cifra de afaceri pe care o produc companiile româneşti şi angajează 41% din totalul angajaţilor din România.

Am rafinat şi mai mult acest studiu şi am observat că din totalul celor 3%, de fapt 1% deţin peste 60% din cifra de afaceri. Înseamnă că este o segmentare şi mai adâncă în sensul în care 6.521 de companii din România produc peste 60% din totalul cifrei de afaceri al tuturor companiilor româneşti.

Despre riscul sistemic şi creşterea economică

Din această segmentare reies două concluzii. Una, că există un risc sistemic foarte mare. Gândiţi-vă ce se întâmplă dacă o parte dintre aceste companii de mâine intră în probleme economice, ce impact au în cifra de afaceri totală, în nivelul de taxe şi impozite pe care îl plătesc, în nivelul angajaţilor din totalul economiei. Şi, a doua, implicit, ca o rezultantă, gândiţi-vă la impactul pe care deteriorarea cifrelor unei părţi a celor 6.521 de companii l-ar aduce la această creştere economică record cu care ne mândrim atât de mult.

Deci am vrut să vedem dacă această creştere economică este o creştere sănătoasă şi sustenabilă, că economia României într-adevăr din bază s-a însănătoşit şi asta corelată şi cu faptul că numărul de insolvenţe, aşa cum se raportează în fiecare an, scade. Am vrut să vedem dacă acest fenomen are o bază temeinică sau dacă este rezultatul unor alte cauze.

Din păcate, această creştere economică este dată de faptul că viteza de creştere a acestor 1% din companiile româneşti este mai mare decât viteza de descreştere a celorlalte.

Despre cele două „economii”

Aceste două plutoane de companii nu tind la o compactare, ci ele tind să se depărteze tot mai mult, în sensul că aceste companii mari devin tot mai mari, tot mai puternice, tot mai profitabile, în timp ce situaţia generală a companiilor multe, dar mici tinde să se înrăutăţească. Şi anume gradul lor de îndatorare creşte, indicatorii de lichiditate scad.

Practic putem vorbi despre două economii: o economie extrem de performantă a cărei viteză de creştere este mai mare, şi cea de-a doua economie, alcătuită din companiile acestea mici a căror situaţie se înrăutăţeşte pe zi ce trece.

Despre diferenţele între cele două grupuri de companii

Companiile mari sunt pe radarul tuturor investitorilor, tuturor băncilor, toată lumea vrea să crediteze sau să investească în aceste companii.

La cel de-al doilea grup ne uităm, însă, mai bine. Principala problemă a acestor companii este că ele nu au capital. Există şi o altă problemă, de educaţie. Studiul nostru care spune că principala cauză pentru care companiile ajung în insolvenţă este dată de problemele de management. Antreprenorii românii nu au astfel educaţia de a înţelege că o companie în care impactul lor este mai mic, nivelul de guvernanţă corporatistă este mai mare este mai sigură. Mulţi tind să o închidă în limitele lor, să o închidă doar în deciziile lor, doar în capacitatea lor de a face, sunt extrem de directivi. Şi atunci, această lipsă de educaţie le împiedică, pe de o parte, să fie sănătoase, adică să aibă nişte sisteme clare de guvernanţă corporatistă în care orice semnal de alarmă apare el să treacă prin două trei filtre şi ajunge la o soluţie, iar pe de altă parte să ajungă la capital. Pentru că nu ai cum să atragi capital într-o companie care este deţinută sută la sută de către un antreprenor şi care ştie tot şi face tot. Această companie nu este credibilă.

Ne uităm la două probleme la acest grup mare de companii: o dată există o problemă de îndatorare care trebuie rezolvate şi a doua problemă este de a atrage capital.

Despre companii salvate

În primul rând, avem un caz de insolvenţă la Arad, Caracal şi Drobeta Turnu Severin. Au fost trei companii care produceau vagoane de transport (Astra Rail Industries, n.r.), care împreună însumau 35% din producţia europeană de vagoane de marfă. Acest grup a intrat în insolvenţă în 2012 şi este o poveste de succes pentru că el a fost restructurat operaţional şi am reuşit să găsim un investitor care a preluat toate aceste companii, le-a repus în piaţa europeană, şi-au dublat capacităţile de producţie, au angajat încă 1.000 de oameni, iar acum fac parte dintr-un mare grup american.

Un al doilea caz este o companie producătoare de cărămizi, Cemacon Cluj, care a fost restructurată financiar şi operaţional în afara procedurii de insolvenţă. Compania a fost listată la Bursa de la Bucureşti şi totul a fost public. Am pornit de la o companie care avea datorii de cinci ori mai mari decât cifra de afaceri în 2010 şi am ajuns la o companie extrem de solidă şi care are o capitalizare bursieră de aproape 16 milioane de euro.

Un al treilea caz este încă în derulare, cel al Dafora Mediaş, o companie care face foraj şi care este de asemenea listată la Bursa de Valori. În iunie 2015 a intrat în insolvenţă pe fondul unor probleme operaţionale şi financiare mari, a trecut printr-un proces de retehnologizare la acea vreme, piaţa a căzut din cauză că preţul petrolului a scăzut foarte mult şi lucrurile astea au determinat căderea întregii industrii prelucrătoare pentru industria petrolieră.

Am propus un plan de reorganizare şi această companie, este din nou la tranzacţionare de trei zile şi creşte cu 15% în fiecare zi, de trei zile.

Soluţii pentru companiile în dificultate

Companiile au problema financiară, sunt supraîndatorate sau cu grad de îndatorare foarte mare, şi neavând suficient capital de lucru şi rezultatele lor operaţionale sunt la limită.

În studiul nostru, din cele 20.000 de companii, 38% au un rezultat operaţional anual între 0 şi 5%, în ceea ce priveşte profitul sau pierderea operaţională. Deci ele stau între -5%, zero şi +5% tocmai pentru că nu au un capital de lucru care să le permită o creştere. Toţi ştim că fără bani nu ai cum să creşti, chiar dacă ai un produs senzaţional, în condiţiile în care băncile nu te mai pot finanţa pentru că ai un grad destul de mare de îndatorare, în condiţiile în care investitorii nu au încredere să vină să investească şi să ştie că îşi scot ultimii bani, ori dacă compania are probleme cu datoriile, investitorii vor pierde primii banii,

Căile prin care trebuie acţionat este atât printr-un efort educaţional, cât şi concret, printr-un fond de investiţii care investeşte în companii cu probleme, pe care vrea să le însănătoşească, pe care vrea să le ajute să crească şi pe care în acest fel le aducem într-un loc în care să fie pe radarul unor investitori sau să aibă un rezultat operaţional care să le mulţumească actualii investitori şi să-şi corecteze viaţa după.

Despre impactul Fondului Suveran de Investiţii asupra companiilor în dificultate

Ideea Fondului este una extrem de generoasă şi cred că ar trebui ca acest fond să acţioneze pe două căi importante: o dată investiţiile în infrastructură, de care ţara are nevoie, şi a doua ar fi investiţia pe criterii extrem de transparente în companii mici care reprezintă baza economiei şi care sunt atât de fragile.

Exemplul nostru personal este cu acel fond de investiţii pe care îl facem, investind banii noştri şi pe care noi, pe credibilitatea noastră, îi atragem de la anumiţi investitori privaţi. Dacă acest produs merge, cred că el poate fi multiplicat la un nivel mult mai mare decât acest Fond Suveran de Investiţii. Este suficient loc şi pentru nişte bani guvernamentali care ar veni să întărească această bază a economiei româneşti.

Ce pot face jucătorii din piaţă

Ar trebui să ne gândim la mecanisme eficiente prin care să intre capital în aceste companii.

Primul meu gând a fost să le listăm şi sunt optimist în ceea ce priveşte această dezvoltare a bursei.

Trebuie să începem să listăm companii, companii mici, chiar dacă dintre ele câteva vor merge şi în faliment şi investitorii vor pierde bani. Nu este constructiv din punctul meu de vedere să opreşti un demers corect doar pentru că există şi anumite riscuri şi se pot întâmpla şi nişte situaţii în care cineva să piardă nişte bani. Dacă ne uităm la beneficii, care sunt mult mai mari decât riscurile, ne dăm seama că acest lucru trebuie făcut. Bursa românească trebuie întărită. Trebuie să aducem mecanisme cât de simple pentru a aduce o companie la bursă, pentru transparenţă. 

Despre companiile care intră în insolvenţă

Din 11.000 de companii cu active peste un milion de euro, aflate într-un anumit grad de dificultate, în fiecare an intră în insolvenţă între 200 şi 250. Ce se întâmplă cu restul, cu 10.750 de companii? Unele dintre ele, prea puţine, se însănătoşesc, vine cineva şi investeşte, sunt preluate etc. Marea majoritate nu-şi rezolvă problemele, pentru că nu au capital de creştere şi nu au credibilitate să atragă capital, de bani de la bancă în plus nu au nevoie şi nici nu este eligibil pentru un nou credit.

Şi cu ele este o problemă de educaţie, pentru că o parte dintre ei nu recunosc insolvenţa, din cauza ruşinii, deşi este evidentă, iar ei nu intră cât mai repede în insolvenţă ca să îşi rezolve problemele.

Şi cei care nu sunt chiar de insolvenţă, dar nu acceptă că cineva trebuie să aducă capital în capital în compania lor, iar pentru asta ei trebuie să lucreze cu altcineva, trebuie să instituie nişte reguli de guvernanţă corporatistă şi trebuie să mai înceteze să considere că acea companie este propriul lor buzunar în care cineva bagă bani.