ANAF a publicat primele liste cu persoanele care au restanţe fiscale. Statul şi retailerii domină topurile datornicilor
0Fiscul a publicat deja primele liste pe care se găsesc 2.672 de contribuabili mari şi mijlocii care au datorii către bugetul de stat.
Aceste liste pot fi accesate şi descărcate de la adresa https://data.gov.ro/dataset/datoriile-catre-bugetul-de-stat.
Pe liste se află „186 de mari contribuabili, cu restanţe ce depăşesc 100.000 de lei, înregistrează obligaţii fiscale totale de 2,60 miliarde de lei, din care 1,92 miliarde de lei obligaţii de plată principale şi 684 milioane de lei obligaţii accesorii. Din total, 417 milioane de lei reprezintă obligaţii de plată contestate“, se arată în comunicatul ANAF.
Pe liste mai apar şi 2.486 de contribuabili mijlocii, cu restanţe mai mari de 50.000 de lei, au obligaţii fiscale restante în cuantum total de 3,80 miliarde de lei, din care obligaţii de plată principale în sumă de 2,85 miliarde de lei şi obligaţii fiscale accesorii în sumă de 950 milioane de lei. Din total, suma de 316 milioane de lei reprezintă obligaţii de plată contestate.
Companiile deţinute de stat, începând cu Televiziunea Română, şi marile lanţuri de hipermarketuri - între care Metro, Selgros, Mega Image, Auchan şi Carrefour - se regăsesc printre primii 20 de contribuabili cu cele mai mari restanţe la buget.
De departe, compania European Food, controlată de fraţii Micula, este prima în acest top, cu o datorie principală de 380,5 milioane de lei, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi („obligaţii accesorii“) de 20,2 milioane de lei.
Surprinzător sau nu, a doua în clasamentul restanţierilor este chiar Televiziunea Română (Societatea Română de Televiziune), care înregistrează o datorie principală de 109,4 milioane de lei plus dobânzi şi penalităţi de 60,9 milioane de lei.
Mari comercianţi, mari restanţieri
Vedetele comerţului modern, marii retaileri, sunt vedete şi în grupul primilor 20 de datornici la Fisc. Metro Cash & Carry România deschide această listă (locul 5 în topul restanţelor), cu obligaţii principale însumând 49,6 milioane de lei. Urmează Selgros Cash & Carry (locul 10 în top), cu 29,2 milioane de lei, apoi Mega Image (locul 11 în top), cu 24,5 milioane de lei, Auchan România (locul 13 în top), cu 23,8 milioane de lei, şi Carrefour România (locul 14 în top), cu o obligaţie principală de 16,8 milioane de lei la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de 17,2 milioane de lei.
Lista marilor comercianţi care sunt şi mari retanţieri la Fisc este închisă de societatea Trei G Retail Expres (care deţine un lanţ de magazine şi depozite în judeţul Bihor), cu o datorie principală de 13,3 milioane de lei şi penalităţi + dobânzi de 3,8 milioane de lei.
Statul, dator la stat
La rândul lor, marile companii de stat sunt prezente în partea de sus a clasamentului datornicilor la... stat. Imediat după TVR, pe locul al treilea, vine Complexul Energetic Hunedoara (administrator al minelor din Valea Jiului şi al electrocentralelor de la Mintia şi Paroşeni), cu o obligaţie principală de 72,1 milioane de lei plus dobânzi şi penalităţi de 102,5 milioane de lei. Urmează Electrica, pe locul 9 în top, societate care a acumulat o datorie principală de 29,6 milioane de lei la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de 11,7 milioane de lei.
Undeva mai jos în acelaşi clasament se mai regăsesc Romgaz (locul 24), cu o datorie principală de 9,3 milioane de lei plus dobânzi şi penalităţi de 9,4 milioane de lei, apoi RADET Bucureşti (locul 26), cu 8,7 milioane de lei - interesant: zero dobânzi şi penalităţi la RADET - şi Poşta Română (locul 30), cu 5,9 milioane de lei, tot fără accesorii.
Chiar şi aşa, la un calcul simplu putem observa că datoriile acumulate de companiile de stat sunt concurate cu succes de cele acumulate la cei şase mari retaileri.
Persoanele fizice vor fi listate în curând
În total, Fiscul a identificat 186 de mari contribuabili cu restanţe de peste 100.000 de lei, care înregistrează obligaţii fiscale totale de 2,6 miliarde de lei, cărora li se alătură 2.486 de contribuabili mijlocii cu restanţe de peste 50.000 de lei şi obligaţii totale de 3,8 miliarde de lei.
„În zilele imediat următoare va fi publicată lista debitorilor mici contribuabili, instituţii publice, persoane fizice cu obligaţii fiscale restante rezultate şi din activităţi economice independente sau profesii libere, cu restanţe mai mari de 10.000 de lei şi persoane fizice cu restanţe mai mari de 1.500 de lei“, precizează ANAF, într-un comunicat.