Wizz Air nu mai primeşte cereri online de rambursare a contravalorii biletelor. Care este noua procedură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Wizz Air nu mai primeşte cereri online de rambursare a contravalorii biletelor, funcţie pe care a dezactivat-o temporar, până la data de 14 aprilie 2020, pentru a putea gestiona avalanşa de cereri deja depuse. Compania a anunţat care este noua procedură.

Wizz Air a anunţat astăzi că, din cauza volumului semnificativ mai mare de zboruri anulate ca urmare a restricţiilor de călătorie impuse pentru combaterea pandemiei COVID-19, a automatizat procesul de rambursare a clienţilor afectaţi, încărcând automat 120% din tariful original sub formă de credit de companie în conturile WIZZ ale clienţilor săi.

În paralel cu introducerea procesului de rambursare automatizat, compania aeriană îşi va dezactiva temporar funcţia de înregistrare a cererilor online, până cel târziu la 14 aprilie 2020, pentru a se asigura că poate gestiona volumul de peste 100 de ori mai mare de anulări primite în ultima perioadă. Wizz Air doreşte să-i asigure pe toţi clienţii săi că, chiar dacă ar putea dura mai mult decât de obicei, toate cererile vor fi gestionate şi clienţii vor fi eligibili pentru o rambursare pentru zborul sau zborurile anulate.

În timp ce procesul automat de rambursare a banilor pentru agenţiile de turism este dezvoltat cu prioritate mare, Wizz Air roagă agenţiile de turism să contacteze centrul de apel al companiei aeriene.

Pasagerii care şi-au făcut rezervările prin intermediul agenţiilor de turism – inclusiv agenţiile de turism online – ar trebui să ia legătura cu compania de la care şi-au achiziţionat biletele.

În această perioadă extrem de neobişnuită, vă rugăm să aveţi răbdare şi să folosiţi cât mai mult posibil platformele noastre de gestiune individuală, accesibile din e-mail-uri primite, pentru a minimiza traficul către centrele noastre de apeluri extrem de ocupate.

Deşi este în afara controlului Wizz Air, compania aeriană îşi cere scuze pentru neplăcerile pe care interdicţiile de călătorie şi, implicit, anulările le-ar fi putut provoca şi reasigură că gestionarea cererilor şi rambursarea sunt o prioritate principală.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite