Toate firmele din România vor fi obligate să plătească un fel de RCA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
registrul comertului

Statul vrea să impună firmelor să plătească un fel de RCA, o asigurare pentru ca, în cazul în care intră în insolvenţă sau sunt dizolvate, să poată fi acoperite costurile practicienilor în insolvenţă care sunt fie administrator judiciar, fie lichidator.

„Societăţile sunt obligate să încheie anual asigurare de răspundere profesională care să acopere cel puţin cheltuielile de derulare a procedurilor de insolvenţă, dizolvare, lichidare şi radiere judiciară”, prevede un proiect de lege elaborat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Asigurarea anuală se va depune la oficiul registrului comerţului, în vederea înregistrării în registru. Valoarea acestei asigurări nu a fost încă stabilită. În cazul în care societăţile nu îşi îndeplinesc obligaţia de înregistrare, ONRC va putea pronunţa dizolvarea societăţii, din oficiu, pe cheltuiala acestora, prevede proiectul.

În cazul în care o companie urmează să fie dizolvată, iar în registrul comerţului se va înregistra o menţiune de dizolvare, ONRC va numi pentru această firmă un lichidator înscris în Tabloul Practicienilor în Insolvenţă şi care vrea să fie numit lichidator. Lichidatorul urmează să fie remunerat din asigurarea de răspundere profesională încheiată de fiecare companie. Toate taxele, tarifele, comisioanele, taxele judiciare de timbru şi altele asemenea care trebuie plătite de lichidator, în exercitarea atribuţiilor sale de lichidare, se vor deconta din asigurarea încheiată de companie.

În prezent, potrivit legii insolvenţei, toate cheltuielile de insolvenţă sau dizolvare sunt suportate direct din averea companiei, iar remuneraţia administratorului judiciar sau a lichidatorului se stabileşte de către adunarea creditorilor companiei, adică cei care au de recuperat bani de la aceasta.

Prevederile noii legi vor intra în vigoare la nouă luni de la publicarea în Monitorul Oficial, iar la şase luni de la intrarea în vigoare companiile vor fi obligate să încheie asigurarea.

În luna februarie a acestui an, existau circa 944.732 de persoane juridice active înregistrate la Registrul Comerţului. Fiecare dintre acestea va trebui să încheie această asigurare, când legea va intra în vigoare.

Numărul de companii dizolvate a crescut în primele 11 luni ale anului trecut cu 13,94%, la 32.115 companii, faţă de 28.186 firme în perioada similară din 2017, conform datelor centralizate de ONRC.

Măsura în sine este una bună doar în condiţiile în care ea va fi ponderată şi nu va fi dată în interesul asigurătorilor. Adrian Cuculis avocat

Cresc costurile antreprenorilor

Costurile antreprenorilor vor creşte, în mod cert, prin introducerea acestor prime de asigurare obligatorii, este de părere avocatul Adrian Cuculis, care spune că măsura în sine este una bună doar în condiţiile în care ea va fi ponderată şi nu va fi dată în interesul asigurătorilor. El susţine că valoarea primei de asigurare trebuie să fie proporţională şi să se aibă în vedere întodeauna ca ea să nu fie o sarcină economică mare, ci una care să reflecte de fapt costurile efective de procedură. Avocatul precizează însă că este posibil şi ca birocraţia pe partea de încasare a onorariilor aferente activităţii de lichidare să scadă.

De asemenea, mai spune Cuculis, „posibilitatea creşterii numărului litigiilor este un alt factor pe care legislativul trebuie să-l aibă în vedere, ţinând cont de aspectul că firmele de asigurare vor «stoarce» fiecare leu de la debitor şi-l vor «forţa juridic» pe lichidator să facă toate demersurile posibile pentru a identifica şi vinde chiar şi bunuri ale societăţii care poate că nu mai prezintă niciun fel de valoare economică”.

El este de părere totuşi că măsura este bună deoarece procedura falimentului unei societăţi „poate lăsa statul român fără ceva bani în visterie”. El aminteşte faptul că, prin ordonanţa 1 din 2017, au fost eliminate  o serie de taxe, printre care şi taxa pe care societăţile o plăteau la înfiinţarea lor şi care constituia de fapt fond comun pentru contul de insolvenţă ţinut de către Uniunea naţională a practicienilor în insolvenţă. Acesta era folosit atunci când o societate insolventă / falimentară nu putea să-şi plătească cheltuielile de radiere.

Dacă valoarea poliţei este prea mare, atunci firma nu o va putea plăti, ceea ce va duce automat la închiderea firmei. Este un paradox. Adrian Cuculis avocat

Paradoxul asigurării

Avocatul Adrian Cuculis consideră însă că legea are şi un paradox, deoarece companiile încheie asigurarea pentru situaţia în care vor ajunge în insolvenţă, dar dacă nu o fac li se închide automat afacerea.

„Dacă valoarea poliţei este prea mare, atunci firma nu o va putea plăti, ceea ce va duce automat la închiderea firmei. Este un paradox: închei o poliţă de asigurare pentru situaţia în care vei intra în insolvenţă, dar dacă nu o faci şi nu înştiinţezi Registrul Comerţului, ţi se închide automat afacerea”, a declarat Adrian Cuculis.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite