Despre cei care cred că ştiu, dar nu ştiu. Observaţii despre „business-ul din România”

Vin vremuri grele, nori negri peste ţară. Vin funcţionarii incompetenţi. Uitaţi-vă la ei! Asta se vede în statul nostru multilateral subdezvoltat. Nu e un secret. Dar mai este o parte pe care nu o vezi decât când intri în contact cu ea.

Mulţi dintre populatorii marilor companii „organizate şi procedurate” nu sunt decât nişte funcţionari mai bine îmbrăcaţi (poate) mânuind o romgleză aproximativă ca să-şi ascundă neputinţa şi mai ales neştiinţa.

Funcţionarii din companii sunt cei care, prin lenea lor, omoară idei bune, resping iniţiative remarcabile. Şi asta poate n-ar fi marea problemă. Poate asta ar duce la apariţia unor iniţiative noi, unor start-up-uri spectaculoase. Dar prea rar cei cu iniţiativă mai vor să stea pe aici. Cei mai mulţi oameni cu iniţiativă şi idei, refuzaţi de birocraţia companiilor pleacă, lăsând locul mediocrilor care „ştiu şi ei”, dar nu ştiu.

Un birocrat de companie, cu romgleza lui aproximativă, o să ştie să-ţi spună întotdeauna  că „ştie şi el” de-astea (ce-or fi ele astea, dar orice „ştiu ei mai bine”, dar nu ştiu).

Ştiu atât de bine că ajung să dinamiteze activul proprietarului, care de multe ori e chiar statul (cunosc un caz al unei companii, cumva de stat, care reuşeşte performanţa ca, vânzându-şi marfa mai ieftin decât competitorii lui, reuşeşte să piardă lunar câteva mii de clienţi) pentru că nu-i aşa „ştim şi noi astea”, le facem. Suntem şmecheri şi pe funcţii.

Funcţionarul de companie, la fel ca şi cel de la stat (nu generalizez, dar cantitatea lor este mare) este unul dintre cei care blochează societatea. Se luptă zilnic să-şi salveze fundul de orice minimă schimbare, de orice idee nouă.

Şi să nu credeţi că e vorba despre cel mic cu mânecuţe. Nu. Este vorba despre personaje care decid asupra unor felii importante din economia naţională, pe care reglementările, lobby-ul, prostia şi ticăloşia le-a transformat în oligopoluri profitabile.

Se dau în opoziţie cu funcţionarul de stat. Dansează cu ochii injectaţi de furie împotriva „statului corupt”.

Dar ei, care fură timpul patronului, subminează iniţiativele nu fac decât să mâzgălească o lume de neimaginat a imposturii „private” la fel de vicioasă şi pernicioasă pentru societate. Când patronul este statul, modul lor de comportament devine o buzunăreală directă din banii ţării. Mulţi din cei supuşi exerciţiului relaţiei cu funcţionarul de companie devin lesne iubitori de a le da un şut în dos şi a se căra din mediul lor viciat. Şi în loc să devină companii performante, dinamice, cu iniţiativă, ele se birocratizează, funcţionează nu în baza inovaţiei şi performanţei, ci în baza relaţiei.

O economie de relaţie de sus până jos, tipic ţărilor subdezvoltate. Asta este o parte însemnată a marelui business românesc.

Să nu ne facem iluzii. Izgoniţii din propria lor ţară nu sunt cei dezamăgiţi de „clasa politică”. Sunt cei deznădăjduiţi de lipsa porilor de dezvoltare. De blocarea liftului (social şi economic) intre parter şi mezanin.

Străvezia componentă a relaţiei care declanşează oligopolurile, ar merita investigată ca amploare şi impact. S-ar putea să constataţi că mulţi dintre cei care pleacă astăzi din România folosesc doar ca pretext politicienii corupţi. Adevărul este însă că cei care pleacă o fac din imposibilitatea de dezvoltare şi din cauza blocajul economic la care iniţiativele le sunt supuse. S-ar putea să constatăm că cei care pleacă, o fac din cauza modului în care se distribuie incorect resursele între salariaţi şi patroni. S-ar putea să constatăm că incapacitatea de a păstra valoare în România pleacă în primul rând de la birocraţii companiilor, cerberii ghiftuiţi şi care „ştiu şi ei” dar nu ştiu să facă nimic.

Evoluţia stării de fapt mai sus arătate, se vede în statistici. Pleacă mulţi dintre cei buni în schimb rămân mulţi dintre cei cu minte şi suflet de birocraţi. O să ajungă să nu poată lucra decât cu idioţi sau semi -idioţi pentru că în curând numai ei vor mai fi rămas să le accepte mizeriile şi incompetenţa.

Aceşti semi/idioţi vor fi cei care vă vor plăti pensiile şi vor avea grija de bătrâneţile voastre.

Gonindu-i pe ce buni veţi avea parte de idioţi. Dacă asta vreţi. Poftiţi!