Articol publicitar

Auchan primeşte distincţia Customers’ Friend pentru respectarea celor mai bune practici în relaţia cu clienţii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
auchan

În urma unui amplu proces de cercetare şi verificare, organizaţia ICERTIAS (International Certification Association) a acordat companiei Auchan Retail România distincţia internaţională Customers’ Friend şi statutul Customers’ Friend - Superior Excellence, confirmând astfel implementarea şi respectarea celor mai bune practici în relaţia cu clienţii săi.

Pentru a obţine aceste certificări, compania a fost evaluată, în cadrul unei cercetări de piaţă, în funcţie de patru criterii majore: reputaţie, comunicare, experienţa clientului şi încrederea acestuia. Astfel, Auchan a obţinut punctaje mari în toate secţiunile analizate. În ceea ce priveşte reputaţia brandului, au fost analizate relaţia cu clienţii, cu angajaţii, partenerii de afaceri, dar şi inovaţia, stabilitatea financiară, calitatea produselor şi a serviciilor de pe piaţă, competitivitate şi responsabilitate socială. Alături de acestea, au mai fost analizate şi serviciile de comunicare ale companiei, atât relaţia media, cât şi comunicarea clasică şi digitală, precum şi experienţa clientului în termeni de intuitivate, simplitate, durabilitate şi disponibilitate. Nu în ultimul rând, analiza ICERTIAS a presupus şi verificarea încrederii clienţilor în Auchan, prin evaluarea competenţei, fiabilităţii, integrităţii şi transparenţei companiei Auchan Retail România.

Atunci când cumpărătorul român consideră că Auchan este prietenul lui, vorbind despre magazine, este o mare onoare pentru noi, dar şi o mare responsabilitate. Zi de zi echipele noastre primesc şi servesc clienţii, cu multă pasiune, animaţi de dorinţa de a le schimba viaţa în mai bine. Le mulţumim românilor pentru încrederea acordată, furnizorilor şi partenerilor pentru buna colaborare şi aş vrea să le adresez un cuvânt de felicitare tuturor colegilor mei pentru experienţa deosebită creată în magazinele noastre fizice sau online şi pentru modul în care se pun în serviciul clienţilor, cu game largi şi atent selecţionate, preţuri mici şi un confort foarte bun la cumpărături.” Tiberiu Dăneţiu, Director Marketing Auchan Retail România.

Certificatul Customers’ Friend este o recunoaştere internaţională care se acordă companiilor şi organizaţiilor care au o relaţie superioară dovedită cu clienţii lor. Statutul Customers’ Friend - Superior Excellence a fost dobândit datorită cercetării aprofundate Icertias, în urma căreia, Auchan a obţinut un rating de peste 4,5 din 5.

auchan

Auchan este specialistul alimentar care şi-a adaptat continuu oferta comportamentului consumatorului, prin dezvoltarea filierelor Auchan, a gamelor de produse locale, produse marcă proprie şi a produselor fabricate în propriile laboratoare. De asemenea, compania a implementat o multitudine de mijloace de livrare pentru comenzile online de pe auchan.ro sau din aplicaţia Auchan, adaptându-se contextului actual (Drive, Click&Collect, livrări la domiciliu la nivel naţional prin Poşta Română, Takeaway.com, Glovo, foodpanda etc.). În 2020, Auchan s-a implicat activ în societate, prin amenajarea a două unităţi de suport medical pentru pacienţi cu forme noncritice de Covid-19, iar în prezent implementează continuu proiecte de responsabilitate socială. De asemenea, Auchan deţine certificarea Safe Guard care confirmă respectarea şi implementarea corectă a celor mai bune practici de siguranţă împotriva răspândirii COVID-19.

Despre Auchan Retail România

Auchan România are în portofoliu 33 de hipermarketuri Auchan, o reţea de 54 de magazine de proximitate MyAuchan, dintre care 45 în staţiile Petrom, şi 5 supermarketuri Auchan. Cu peste 280.000 m2 suprafaţa netă de vânzare, o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de Euro, Auchan propune celor circa 5 milioane de locuitori din oraşele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, permanent. Pe www.auchan.ro, Auchan prezintă clienţilor peste 25.000 de produse. Toate magazinele, depozitele şi birourile gestionate de Auchan deţin certificarea Safe Guard care confirmă respectarea şi implementarea corectă a celor mai bune practici de siguranţă împotriva răspândirii COVID-19.

Totodată, Auchan România realizează o serie de acţiuni importante pentru promovarea activităţilor de responsabilitate socială şi integrare a tinerilor, dar şi programe pentru protejarea mediului înconjurător care au drept scop gestionarea deşeurilor, economisirea resurselor etc. Preocuparea Auchan pentru protejarea mediului înconjurător este continuă, iar la baza acestei afirmaţii stau campaniile de sustenabilitate desfăşurate încă din 2009, când Auchan a introdus automate de preluare pet şi doze de aluminu, fiind primul retailer din piaţa din România care a inclus astfel de măsuri în priorităţile sale. Printre proiectele pe care compania le-a desfăşurat se numără plantarea a 100.000 de copaci prin proiectul Mobilizatron, realizarea filmului România neîmblânzită, primul documentar despre natura României, precum şi amenajarea a două unităţi de suport medical pentru pacienţi cu forme noncritice de Covid-19. În prezent, Auchan are mai multe proiecte active: „Şi mama reciclează”, prin care 819.052 doze au fost colectate doar n 2020, proiectul Zero Risipă, prin care 406 tone de produse au fost salvate de la risipă în primele şase luni, programul naţional de colectare a uleiului uzat prin care 163.000 litri au fost colectaţi până în prezent prin hipermarketurile Auchan, dar şi semnarea Pactului European privind materialele Plastice, şi multe alte acţiuni menite să ajute mediul înconjurător.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite