Afaceri sub panou

Tudor Niculescu a jucat baschet de performanţă în tinereţe

Tudor Niculescu, principalul sponsor al echipei Steaua Turabo, visează la profit. Cum poate fi sportul transformat în business (şi încă într-unul profitabil), şi când vom putea arunca la coş părerea că în afaceri n-au ce căuta emoţiile.

Despre sport ni se spune, de ani buni, că e un business. Şi atât de bine s-a strecurat ideea asta - că sportul e o afacere - în mintea şi memoria noastră colectivă, încât azi, când vorbim despre performanţă sportivă, vorbim automat despre management performant şi, implicit, despre profit.

Problema e că există unele sporturi unde, pentru moment, toată performanţa sportivă posibilă azi la nivel intern şi tot managementul performant din lume nu-ţi pot aduce, implicit, şi profitul. Mai mult, nu-ţi pot aduce nici banii înapoi.

Problema Profitului

În România, unul dintre aceste sporturi, nu singurul, pare să fie baschetul. Acum, lucrul acesta nu o să mire pe nimeni. Baschetul nu face bani. Şi ce-i cu asta? Dar ar mai fi ceva. O curiozitate - dacă nu face bani, ce caută oameni de afaceri „rasaţi" în baschet? Ok, am auzit povestea cu investiţia din pasiune.

Dar în cazul baschetului, nu o cred. Şi nu o cred pentru că, aşa cum spune fondatorului Turabo (principalul sponsor al echipei Steaua Turabo - de unde şi alăturarea numelor), Tudor Niculescu, din pasiune poţi investi 100.000 de euro, din care îţi construieşti o echipă de tineri şi gata. Ai o jucărie - cum o spune el. Numai că azi, chiar dacă nu fac bani, echipele de baschet nu sunt jucării.

Sunt acţiuni într-o „companie Baschet" care va începe să facă, mai devreme sau mai târziu, profit. Iar cine va avea cele mai bune acţiuni („cele mai bune echipe"), va face cei mai mulţi bani. Când? Asta depinde doar de management. Dar baschetul e o companie sănătoasă care mai are nevoie doar de câţiva acţionari puternici, şi doar de câteva idei strălucite.

Infuzii de capital

E nevoie de mai multe infuzii de capital de nivelul celei de la Ploieşti, unde Sebastian Ghiţă prin intermediul Asesoft, a investit, în ultimii ani, 10 milioane de euro. Exemple comparabile sunt la Cluj, unde Valentin Nica, de la Mobitelco, alături de ceilalţi sponsori, pun şi ei la dispoziţia echipei un buget de circa un milion de euro anual. Cifre sensibil mai mici sunt la Sibiu, unde echipa are, pe lângă componenta universitară, un sponsor principal ca Atlassib, firma de transporturi controlată de Ilie Carabulea.

De unde totuşi acest interes? Carabulea spune că se simte dator ca Sibiul să performeze măcar la baschet, Ghiţă e mare pasionat, dar şi fost practicant al sportului, şi lista poate continua.

Dar poate mai important decât legăturile emoţionale, baschetul e al treilea sport ca popularitate în România - după numărul de sportivi legitimaţi la toate grupele de vârstă -, depăşit doar de fotbal (55% din sportivii) şi de tenis (6% din sportivi). Cinci procente dintre sportivii legitimaţi în România practică acest sport.

Mai puteţi citi în numărul 43 al revistei „Forbes România":

Bogaţii care își fac spitale. Suferinţele prin care au trecut familiile miliardarilor Mailat şi Fiterman în sistemul public de sănătate i-au determinat să investească zeci de milioane de euro în propriile spitale. Afaceri sau filantropie?

Importul de basarabeni. Cum putem compensa pierderile umane - medici, artiști, căpșunari sau informaticieni -, suferite, an de an, pe frontul de Vest.

Omul Vertu. De 12 ani, americanul Frank Nuovo proiectează unele dintre cele mai scumpe telefoane mobile din lume Vertu. Dar este încă departe de a-şi fi pierdut entuziasmul şi inspiraţia.