Catinca Drăgănescu demontează, desface, remontează, remixează, cum se spune astăzi, prima şi poate cea mai cunoscută dintre scrierile cu adevărat cehoviene ale lui Anton Pavlovici, o transferă, o relochează în zilele noastre, dorind, în primul rând, să demonstreze că cel care este recunoscut îndeobşte drept dramaturgul de la care începe revoluţia formelor şi formulelor dramatice şi dramaturgice în secolul al XX-lea poate fi nu doar aproapele nostru, aşa cum imbatabil a arătat într-o recentă carte George Banu, ci, categoric şi definitiv, contemporanul nostru. Şi că Pescăruşul este, pe bună dreptate, o comedie. 

Personajele din Pescăruşul sunt, aşadar, contemporanele noastre în felurite grade. Avem, de pildă, în faţa ochilor noştri un Sorin (Ioan Peter) venit din generaţia flower power, o Nina Zarecinaia (Iulia Pop) de extracţie optzecistă, plus un Treplev cum nu se poate mai atipic (Robert Pavicsits) şi o Maşă anarhistă (Cecilia Lucanu-Donat) şi unul, şi celălalt cu veleităţi şi vestimentaţie de rockeri. În prima ei apariţie, într-o rochie înflorată, largă, amplă, Arkadina (Carmen Vlaga Bogdan) pare să fie şi ea destul de legată de perioada al cărei prizonier este fratele ei, Sorin, pentru ca, mai apoi, poate şi pentru a-şi masca vârsta, a ţine pasul şi a-l recuceri periodic pe altminteri atât de absentul Trigorin (Alex Mărgineanu) să recurgă la etnobotanice sau alte droguri care îi fac pe amândoi să vadă totul dublu. Inclusiv pe Medvedenko (Ştefan Statnic) şi pe Polina (Angela Petrean Varjasi) care apar ca atare pe scenă, cu contribuţia lui Cosmin Blaga şi a Oltei Blaga. Cert e că din oricare epocă ar descinde, nimeni, nici măcar un singur personaj din această versiune scenică a Pescăruşului, nu este interesat de celălalt decât la modul erotic. Nici măcar doctorul Dorn care, în alte spectacole cu aceeaşi piesă, era simbolul generozităţii nu este altceva decât un superficial şi un cinic, adus ca atare pe scenă de Zoltan Lovas.

[Ză] Pes©ăruş, în forma lui anglicizată (sincer, de la un moment dat încolo devine obositor să tot auzi apelativul honey), înseamnă un spectacol de teatru care aspiră la condiţia de film pe scenă. Film pe care îl toarnă şi îl montează sub ochii noştri mintea agresată de voci, microfoane şi contradicţii a lui Treplev. Dacă Trigorin înlocuieşte clasicul carneţel şi creion cu un reportofon care, din păcate, nu apare decât o dată, nici atunci nefiind prea lesne observabil, în ciuda teoriilor lui Cehov privind rolul semnelor anticipative în teatru (mereu citata poveste referitoare la rolul puştii), Treplev reface filmul evenimentelor care l-au condus să ia decizia sinuciderii. Pe care, oricum, o anunţă în repetate rânduri. Filmul presupune duble ( am în vedere când spun asta momentul la dublu, la triplu în care Arkadina îşi proclamă condiţia ei pretins fundamentală de actriţă), alăturări de instantanee (relev superb scenă a ultimei întâlniri dintre Kostea şi Zarecinaia care compensează ratarea secvenţei întâlnirii extrem de fugitive dintre aceeaşi Nină şi Trigorin), montaj. Kostea dă semne că ar dispune de o masă anume pentru aceasta, se aud în spectacole sunete semnificative.

Filmului Pescăruşul i se asociază Pescăruşul show. Cântece, teatralizare meyerholdiană, microfoane. Iarăşi microfoane. Predominant show-ul pe care îl pretinde a se face zilnic în cinstea ei actriţa Arkadina care, în pofida negărilor ei repetate, se crede mai întâi ea însăşi o zeiţă, adesea cu preţul căderii în ridicol, dar şi cel al ratării pe care o constată alături de Treplev intens caricaturizatul Sorin.

Bref, se poate spune că spectacolul arădean arată o Catinca Drăgănescu inventivă, adesea chiar cu asupra de măsură, intens preocupată de a ne oferi un altfel de Cehov şi un altfel de Pescăruşul. Nu ideile îi lipsesc tinerei regizoare, ci, mai degrabă, consecvenţa, mai corect spus răbdarea în susţinerea, în argumentarea feluritelor enunţuri. Ceva nou apare pe neaşteptate ceea ce e cum nu se poate mai bine, numai că prea adesea i se întâmplă Catincăi Drăgănescu să nu ducă până la capăt, să nu obţină maximul de randament posibil din respectiva idee. Cucerită fiind de o altă fulguraţie care trebuie să îşi găsească instantaneu locul pe scenă pentru ca, mai apoi, şi respectivul nou să cedeze intempestiv locul altui nou care se anunţă.

Sigur, mi-ar fi plăcut ca regizoarea să insiste mai mult asupra anumitor secvenţe, să renunţe la o seamă de găselniţe care şi-au găsit locul în economia spectacolului numai fiindcă „dau bine“. Mă gândesc, de pildă, la jocul cu valizele care e simpatic în sine, dar nu aduce cine ştie ce valoare adăugată la estetica spectacolului (poate doar subliniază ideea că toţi ar vrea cât mai grabnica plecare a Arkadinei şi a lui Trigorin) ori cea în care personajele apar cvasi-nude spre a se sublinia fie că s-ar fi dezbărat de prejudecăţi, fie că ar fi caracterizate în fondul lor intim, să fi lucrat mai aplicat cu actorii. Să o facă mai credibilă, mai generatoare de erotism pe Arkadina (Carmen Vlaga Bogdan) ori mai puţin clişeistic pe Medvedenko (Ştefan Statnic).

Fără doar şi poate, [Ză] Pes©ăruş de la Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ din Arad se situează relativ departe de perfecţiune. Îmi aminteşte de non-conformismul de care făcea dovadă Radu Afrim pe vremea când remixa clasicele Casa Bernardei Alba sau Trei surori, stârnind indignarea unor condeie dintre cele mai stimabile. Dar cu ideile bune din spectacol, cu ceea ce e valoros în jocul actorilor, cu scenografia ce merită toate aprecierile (o semnează Andreea Simona Negrilă, cu excelenta muzică de scenă datorată lui Cristian Vieriu, cu foarte bine cumpănita coregrafie iscălită de Simona Deaconescu spectacolul Catincăi Drăgănescu este unul care contează).

Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ din Arad – [] PES©ĂRUŞ după A.P. Cehov; Traducerea şi adaptarea: Raluca Rădulescu; Dramaturgia: Raluca Rădulescuş  Regia: Catinca Drăgănescu; Scenografia: Andreea Simona Negrilă; Coregrafia: Simona Deaconescu; Muzica: Cristian Vieriu; Light design: Lucian Moga şi Cornel Dume; Cu: Carmen Vlaga Bogdan (Arkadina), Robert Pavicsits (Treplev), Ioan Peter (Sorin), Iulia Pop (Nina Zarecinaia), Angela Petreanu Varjasi şi Oltea Blaga (Polina), Cecilia Lucanu Donat (Maşa), Alex Mărgineanu (Trigorin), Zoltan Lovas (Dorn), Ştefan Statnic şi Cosmin Blaga (Medvedenko); Data premierei: 15 noiembrie 2018